Poezie
contraelegie
(în notă minoră de roșu,a.)
1 min lectură·
Mediu
mereu
ai senzația aceea că am pierdut ceva și
mi-o spui cu atâta seriozitate, cu puful de deasupra buzei
atât de aproape, suflând cuvintele ca pe niște clape
atent apăsate, cu lumina deasupra cearcănelor abia
atingând tâmplele,
sarea, parfumul, nu-i de mirare că mușc
frunzele
și tăria de funie peste țesături pline de vânt luptând cu furie
un soare stins
sub palmele tale
așteptări pe care le trezesc
corzile tale vocale, furtuni de nisip
sunete-bronz între înălțări
pe vârfuri
ce pipăi
tăceri fără șoaptă în talazuri de aducere-aminte
a nebunie sună toate
cald
lăsându-ți să scape explozii din mușchii de iris
când mă stingi-smulgi
pârjolind (ca într-o rugă)
un măcelar despicând tenace
carnea de vertebrele-frânghie în timp ce pielea
urlă fierbând sub unghiile tale ce
mă apasă în aceste dureri și ruperi
sunt
vină și neîncredere, ignoranță, ipocrizie, furie
culori pictate pe față
pătimașă nedeslușire
dar
nu
tu vrei să
mă înveți tăcerile tale ca pe o
poezie cu versuri încet apăsate mereu
ai senzația aceea că am pierdut ceva și
mi-o spui cu atâta seriozitate, cu puful de deasupra buzei
aproape
023.350
0
"sunt
vină și neîncredere, ignoranță, ipocrizie, furie
culori pictate pe față
pătimaș de a mă desface
de-această
nedeslușire", este chiar pictural, culorile ies dinlăuntru, sunt naturale și spontane.
textul ar mai trebui lucrat pe ici pe colea - zic eu - scoase niște tente și adăugate poate altele, mai evidente.
uite, de exemplu aici:
"un soare întunecat
negru sub palmele tale sunt" aș spune pur și simplu: soare negru sub palmele tale sunt.
mi-a plăcut și subtitlul: "în notă minoră de roșu"...
vezi și aici: "sensația".
mai citesc,
Ottilia Ardeleanu