Poezie
blue-jeans
(jurnalul anacondei - pag. 7)
1 min lectură·
Mediu
ochii tăi
blugi ce-și lasă culoarea
pielea din buze crăpate de sare
deschid ferestrele în furia unei amintiri pierdute
iar tu treci peste pietre cu tălpile goale
gemi
peste pleoapa mea ce tresare
toamna asta o să stau cu fața spre soare până n-o să mai văd
lumina
blue-jeans
sunt obosit de ce se întâmplă/reflectă în mine
m-am pierdut de mult de țărm
și viața-ntre valuri devine un soi de-așteptare
rechinii și blugii își imprimă cancerul cu o plăcere
intimă
fără oprire
iubirea e un drog
iar eu o măsor cât să-mi ajungă pe mâine
(I hate you,
that makes me tear you more)
043.799
0
CT