Petru Teodor

mulțumesc frumos de însemn!
substanță o dă cel care citește, după cum bine știi.
am scris ceea ce am simțit în acea seară.
înstrăinarea asta se manifestă în feluri ciudate.

(pt)

da, frumos, ucide-mă, dar ucide-mă bine!
ludicul în poezia asta atinge o coardă de senzualitate.

(pt)

P.S.: comentariul tău m-a făcut să râd - iată de ce: "oamenii vin pe lume goi și ar trebui sa plece la fel" - o singură întrebare - cu trenul sau pe jos?

frumos, copilărie și "La Medeleni"...
of, ce vremuri!

(pt)

în loc de "o dragoste mare" - poate "un foc fără soare". (reason - liberty for perception, instead of limitation)
chiar că ai reușit să portretizezi dualitatea anima/animus.
frumos.

(pt)

final puternic, dar și naturalețe în atingerea acestuia.
un salt din salt în alt salt, aceasta este senzația mea când citesc acest text.
aasemeni unui joc de șah.

durerea, sângerarea (deschiderea) transformă (prin estompare) diurnul vizibil, precipitatul într-o invizibilă, eternă nocturnă mișcare - iubirea/visarea (moara ce macină).

(pt)

mulțumesc frumos pentru semnul de ne-uitare.

neatingerea mea se datorează prafului ce încă îl port.
pentru acesta îmi cer iertare.
atâta sunt.

(pt)

Din perspectiva mea nu este vorba despre o ea (carne și suflu), ci despre ea - natura, viața, dorința (prakrti). Este ea după care jinduiesc zeii. Și cum toate lucrurile își duc crucea lor (crearea-echilibrul-destrămarea), și ea te poartă cu mândrie pe crucea ei. Aici se poate atinge o esență cristică (o aromă cristică, de se poate spune așa).
Ea - prezentul continuu - are limitele ei. Nașterea se află în "felul în care o îmbracă lumina". Există o dragoste în această naștere (razele părului umbriu, gingașă), dar și o depărtare (răcoarea nopții de octombrie, luna ce răsare
de la parterul blocului de vizavi). Depărtarea și lumina ce îmbracă această clipă (ea) poartă amprenta argintului (simbol - luna). Argintul leagă și dezleagă soarta umană, simbolizând puritatea (curgerea apei).
Născându-se din argint (din depărtarea aceea din care se nasc toate), ea își păstrează atributele cele mai înalte ale acestuia. Ea te va iubi, îți va fi alături la greu, te va spăla (recte - îți va deschide ochii către tainele sale prin rit).
Clipa este duh viu, apă curgătoare ("te va spăla [...] te va înmulți"), dar și duh aflat în nemișcare (miezul muntelui sau adâncurilor etc.). De aici și trimiterea simbolică din povești la apă-vie-apă-moartă. Astfel te înșeală ea cu tine însuți - "îți va îngropa trupul, sufletul păstrându-l în ea" (redă nemișcării ce este al nemișcării și păstrează viul în ea). Viața este o înșiruire de nașteri și morți ale sufletului (simbol clasic). Dar pentru a trece în celălalt, trebuie să lași în urmă ce nu-ți aparține. Altfel ratezi ieșirea, și rămâi blocat în balast. (Astfel se explică ultima strofă.).

Prezentul continuu - clipa - este felul omului de a fi Dumnezeu, pseudo-eternitatea făpturii umane neputându-se realiza decât prin sacrificiu (rit).

suflet ușor
și spor.

(pt)

mulțumesc, Lavinia!
pentru încrederea în mine.
pentru ajutor.
și spor!

cu zâmbet,
(pt)

mulțumesc frumos, Lavinia, de semn.
am corectat începutul.
(erau câteva greșeli, omisiuni).

cât despre amprentă... poate.
poate prea mult.
(dacă te referi la ceea ce cred eu prin această amprentă - vezi textul vată-de-zahăr, dacă ai timp și răbdare).

* de a vorbi
* micit / micșora (sunetul crează o diferență pt mine, pe care o aleg)
* fără să clipesc (nu_din ochii, pleonasm)

***** "am pus vîntul să bată
cu forța femeii care iubește în orice condiții
și te-ai arătat"
***** "și părul prins cum îți place
(...) ca și cum am fi îmbătrînit împreună în cîteva clipe
regretînd înclusiv orele de somn care" ___aici mi-ar face plăcere mai mult spațiul creat de imaginație, decât de acea dirijare descriptivă. Chiar și așa, aici în aceste două citate găsesc întreaga tristețe a poeziei.

(același pt)

Nu ai văzut "Cat on a Hot Tin Roof"? Si vorbești așa de senin despre asta? Este unul dintre cele 100 de filme de văzut în viața asta...
Trecând peste asta, poezia de aici are farmec și umor, nuri feminini, deh.
Unde dai și unde pică... steaua (ce ți-e cu stelele astea!)? Îmi cer scuze, nu m-am putut abține.
Cineva de mai sus a pus degetul pe rană în sensul acestei debusolări totale, dar reconfortante, numită femeie sau poezie. Sper că ai reținut sensul bun al cuvântului debusolare - visare, detașare.

Punctul forte al acestei poezii este umorul.
Excelsiir, draga mea.

Cu zâmbet,
pt.

Mulțumesc frumos, Otilia de semn și încurajare!

Gânduri bune,
pt.

multe cuprind.
puține rămân.
închipuieți un vas ce se umple
apoi se varsă,
înlăuntru doar sidef ca un reziduu
al unei inimi ce lasă să-i curgă totul
printre degete, printre vine, printre rădăcini
și nu este frică
doar un joc de lumină și umbră

lucrurile sunt foarte simple
mărul cu rotunjimea-i de clipă (jum'ate apă, jum'ate coaptă) este doar un aperitiv
noi am ales iadul și chinul
dintr-un soi de iubire ce merge prin sacrificiul de sine
dar nu punându-l în dreptul inimii, ci pe masă, printre bucate
sperând în visele noastre, în modul în care lumina se desface'n cristale
va fi un lanț, o atingere fină
dar limita aceea nu este viață în tine
a fi nu are cum, ci
doar iubire
ceva atât de firav, adevărat voal de mireasă

de ce atâtea povești
atâtea fire ce se încolăcesc, atâtea
maluri pline de nisip mângâiate de sare și leii
plini de glandoare
benevolente frânghii de carne și soare

(nu știu ce să zic, LM)

mestecă piper printre dinți alb și o iubește
buzele ei trag cerul în dreptul ochilor lui
(buzele-pleoape deschide și tace
privește)

zâmbetul
apoi
se răsfrânge în captiva fecioară-morună
amar și copt
sub cerul coșcovit de un soare torid
peste zăpada din luna lu' marte
(rădăcini întinse sub frig croiesc altfel de zid)

și vântul e'n rouă

_________________
două versuri au o forță imensă.
altele nu.
depinde...

(micul_La diez si bemol)

bună să vă fie inima!
mulțumesc frumos de timpul petrecut asupra poeziei (în înțelegere și citire).
îmi cer iertare pentru întârzierea cu care vă răspund.

doamnă Nache Mamier - voi încerca un ton mai direct/senzual în altă poezie. Aici am încercat să surprind o durere așa cum m-a surprins în acel moment. Poate de aceea senzația de valori inegale. Dacă mă depărtez de poezie tind să vă dau dreptate. Dar nu pot face asta pentru că întregul text este o reacție violentă la absurditatea mea ca ființă virtuală (pt) și reală. Nu mă pot dezice de această contradicție ("diferite sensuri de valori inegale") și să o analizez obiectiv, pentru că aceasta mă conține/deține subiectiv.

Otilia - partea ironică a acestei poezii este că am scris-o dintr-o suflare (asta apropo de senzația sufocării). Am ajuns să urăsc moartea, cumva detestat de ceea ce poate face această lipsă din ceva ce a fost atât de prezent/viu. Dar poate murim în fiece clipă și, ignorând complet acest separatio, ne continuăm muncile sufletului tocmai pentru că drumul (linia/orizontul) este o lecție pe care într-un fel sau altul trebuie să ne o însușim. Nu știu dacă există sus și jos în mod real, dar între rai și iad nu-i diferență decât de o pană... și un pic de cerneală. (disparația lui AF m-a afectat destul de mult prin prisma tuturor celor ce au plecat de aici.)


către Răzvan R. - mulțumesc de empatie. Tăiată în jumătate această poezie este așa cum ziceți dumneavoastră. Cumva așa am și scris-o - cu jumătate din mine luptându-se cu cealaltă jumătate din mine.

drept concluzie - am receptat aceste mesaje cu foarte multă bucurie și căldură; știu că înseamnă un sacrificiu de timp al dumneavoastră; vă mulțumesc frumos pentru aceasta și, în măsura posibilităților, vă mai aștept.

Dumnezeu să-l ierte!
Dumnezeu
să-l ierte!

Pacea să-i fie cântec
acolo la el!

(pt)

P.s.: Moartea asta mă scoate din sărite: ia ce-i mai bun! Iartă-mă A.F!

mulțumesc frumos de popas și răbdare!
pur-și-simplu câteva cuvinte fac diferența.

da, două separări, una interioară și una exterioară.
cinci e neputința.

(pt)

această poezie cuprinde mult din chimia plăcerii interdicției pătrunse (singurul lucru ce cumva lovește aici este contrastul începutului; dar asta ai și vrut, nu?).
aceasta și poemul căutat (în care, în mod particular "în pământ are umbra" - pare cumva predictibil; fragmentarea în acel poem căutat este foarte reușită, ca și aici).

"Să nu-mi cumperi flori niciodată
să le furi!"

felicitări!
scrii simplu și frumos.

(pt)

P.S.: accentul pe persoana I singular - tinerețe, singurătate, depărtare?... sper că prima parte se aplică ție, Thais!

Vecina mea e o figură
Cum nu s-a văzut vreodată,
De câte ori îmi cere-o gură,
De îi dau, se și îmbată!

#

Te bucuri de-a ta vecină
Amăgindu-te cu-amorul
Dară gura'i ce suspină
Tânjește de fapt... ulciorul!

(pt)

Nicu, nu Nice.
iartă-mi graba/îmi place cum te constitui în câteva poezii foarte bine urmărite.
dacă rănesc, încă o dată, iartă-mă.

(pt)