Animus

îmi și imaginez cum poate să bată o inimă, ca o moară de vânt. se pare că există o forță masculină interioară femeii care pornește această moară. de fapt, e doar o problemă mentală legată de aspectul masculin al psihicului feminin/ personalității feminine care induce această stare/ trăire.
frumos, frumos.

Jung afirmă că "tot ceea ce ar trebui să fie în chip firesc în atitudinea exterioară, însă lipsește vădit, se va găsi fără greș în atitudinea lăuntrică."
Nu este "doar o problemă mentală", este complexul anima/animus(cum ai sesizat) cu atît mai mult cu cît experiența îndrăgostirii este văzută ca întîlnirea unei persoane ale cărei trăsături se seamănă într-o măsură însemnată cu animusul sau anima noastră, pe care bine că le avem, că nu știu ce ne-am face fără ele.

îți mulțumesc pentru ca te-ai oprit și ai lăsat semn!

*se aseamănă

final puternic, dar și naturalețe în atingerea acestuia.
un salt din salt în alt salt, aceasta este senzația mea când citesc acest text.
aasemeni unui joc de șah.

durerea, sângerarea (deschiderea) transformă (prin estompare) diurnul vizibil, precipitatul într-o invizibilă, eternă nocturnă mișcare - iubirea/visarea (moara ce macină).

(pt)

mulțumesc pentru că te-ai oprit aici, unde suflă vîntul.