Petru Teodor

mă bucur de bucuria ta.
dar mă întristez când știu că "Decembrie se repetă".
spirit către spirit, această trecere lasă urme.
în umbră un pas rămâne și'n mine, sâ-l duc până când frigul...

până atunci numai soare!

pt.

p.s.: felicitări pentru această carte ce vă poartă vocea!

zici că-i de bucovină. d'apăi și la noi o dat Domnu'... to d'ăstea. că le-oi uitat de când mi-am luat drumu'.

faină hronica, domnu' hronicar. plăcut, râs pe'ndelete. moldevenește-așa.

poezia asta conține mult din sufletul iMp, cu trimiteri simbolice și spirit ludic, cu contrastul aș zice tipic dintre expectanțe și finalul abrut, întru spirit.

evident, aici nu-i vorba de-un plus, ci de-o părăsire-secetă.

"scuturat de albastru, cu mâinile de dans și ochii
cumva dincolo în jocul de du-te-vino al celor
cu tentă de sus în jos, explodează un gol
depărtarea ascunsă de marginea furtunii și marea
ce sapă din țărm

tu'mi zici de cuiburi de zbor, eu
nu zic nimic, ci m'arunc de pe creste în susul văilor
trecătoare oglinzile se răsucesc și totul capătă
spirale și fluturări dintr-o nesfârșire măruntă
un vis ce n-o să se simtă

și-n palmele mele cresc paralele către palmele tale rotunde
ce sapă în standul de flori o groapă plină de sâmburi
și ploaia capătă greutate de piatră sub împreunarea morții
cu fluturi"

@imp - răsucește asta după cuvință

(pt)

despre ființa de abur. aș zice despre ea multe. dar cel mai des, realizez în cele din urmă, nu spun nimic, decât ceva cuvinte, cel mai adesea, goale de sens. pentru ca sensul vine din actorul ascuns printre haine. și, câteodată, nici de acolo.

poezia ta are structură, dar și redundanță (cum bine au remarcat poeți mai experimentați decât mine). aș zice despre final, in adiție critică - "de aceea" - spre exemplu poate lipsi cu desăvârșire, fără să pierzi nimic din sens.

"ce se prelinge pe nemurire" si "de aceea" - din nou pot lipsi. nu rezonez cu asocierea cer=nemurire, dar sublimarea și libertatea sunt uneori prolifice în cititor.

n-aș zice "legume", tocmai pentru că acestea poartă greutatea pământului, ca simbol. complet contradictoriu sensului in care vrei tu sa folosesti acele versuri. ai putea zice, lăsând libertatea celui ce poposește aici, "fructele dragostei, ierburile dragostei și alte cele". sunt convins ca vei găsi o formulare mult mai fericită decât mine.

per ansamblu, însă, o poezie cu explozie întârziată, dar plină de reverberanță și frumusețe, ultima strofă fiind punctul forte.

n-aș sări să corectez acum, bazat pe opiniile critice din jur, ci aș recomanda sedimentare, și apoi o privire autocritică, retrospectivă, la rece.

frumos.

(pt)

ei, Saturn și-ale sale inele... Împletire dintre univers și iubirea pentru cei aproape ție. Pe alocuri prea multe cuvinte. Dar înțeleg asta când e vorba de copii. Asta este inevitabil, aș zice, când devii părinte. ”nu-na”

pt.

frumos raspuns cu oscilanta tensiune.

amuzat, pt.

cuțitul dragostei... frumos. Și multă rezonanță în final.

pt.

cartă = hartă, spre păstrarea rezonanței. Poate, cu voia dumneavoastră. Nu prea înțeleg cuvântul ”triviate”. Prima si ultima strofă mi s-au părut personale, frumoase, cu melodie. In strofa 3 încerci un pic din Arghezi, poate și în patru. Frumoasă îndestulare.

o părere.

pt.

aici cam multe tente și priviri cu căutare lungă. #colectiv pentru mine are rezonanță și reverberație în #rezist, la fel cum înainte avea #huligan, #golan rezonanță. Acum, fiind departe, nu înțeleg trimiterile politice, ci doar mișcarea spiritului. Poate din cauza ecoului și interferenței, se pierde mesajul libertății, căci în fond de acolo pornește totul.

aici ai un contrast între senzația de senzualitate și cruzimea sugerată de ”tu ai o suliță, eu un fluture viu în palmă”, de acolo vine masochismul tău. Dar până la urmă este joc, așa cum îl conștientizezi - ”mă joc cu tine”. Interesante metaforele ”roiuri de albine” referitor la lumină, și ”spirite extraterestre” - referitor la gesturile noastre diurne/matinale.
Despre ideea de trecere și vis (”nu suntem inteligenți, suntem două creaturi / desene rupestre într-o peșteră”), aceasta este atenuată de lipsa de lux portantes (be-hav(e)-iou(you)-r(are)), sau de reflecție, dar această superficializare este necessară în jocul tău de contraste.

În cele din urmă rămâne senzația de joc și gustul amar din ultimul vers. Poate asta ai vrut, who knows...

îmi permit să fiu și eu parte din orașul acesta de demizei, unde întâlnirea cu Dumnezeu este un fapt acceptat, iar libertatea este opusul unui rost, asemenea junglei, unde sub dualitatea departe-aproape zidurile sunt ecouri ale unei cruzimi-separare, iar regulile sunt artificialități. Acolo în vacanță sufletul meu este fără de limite, incorect și ratat, una cu cerul și pământul, cu singura mențiune că cel din urmă pare un soi de vis (”camere vopsite cu albastru, vopsite cu paseri și flori”).

final bun, lasă loc de sâmburi.

pt.

Multumesc frumos, Irina de atentia acordata și de popasul printre texte.

mulțumesc frumos de recomandare.

mulțumesc frumos, Călin.
îmbătrânesc și eu ca și alții.
uneori mai încet, alteori mai rapid.
o amintire, desigur. nu totul este amintire?

pt.

rezonez. cu o minoră nedumerire:
"tu magicianul
mă faci să levitez, îmi arăți locul exact
unde să cad
fără să-mi rup oasele."

dragostea are rostul de-a rupe, de-a smulge, de-a dezbina și de-a întina. e furie organică metamorfozată în ceva anorganic. cu arome de organic, dar totuși deasupra. atingi asta în ultima strofă. nu înțeleg atunci șăgălnicia acestui magician.

scuză-mi te rog nedumerirea. e oră târzie, poatye și asta...

(pt)

rezonez. cu o minoră nedumerire:
"tu magicianul
mă faci să levitez, îmi arăți locul exact
unde să cad
fără să-mi rup oasele."

dragostea are rostul de-a rupe, de-a smulge, de-a dezbina și de-a întina. e furie organică metamorfozată în ceva anorganic. cu arome de organic, dar totuși deasupra. atingi asta în ultima strofă. nu înțeleg atunci șăgălnicia acestui magician.

scuză-mi te rog nedumerirea. e oră târzie, poatye și asta...

(pt)

distracții, nu prea.
pasiuni - poezia, dar ca formă de existență - da; șahul, technologia etc. - da, poate; omul - da, obositor de mult, dar totuși încă-i printre cele.
o secțiune a trăirilor, o tensiune în artificialul vieții (ce devine din ce în ce mai evident), și în cele din urmă șansa, full speed straight ahead.

poezia asta are un caracter de jurnal, ca mai toate poeziile mele din ultima vreme.
nu mă simt așa de dăruit precum sugerezi tu, răzvan.
dar îți mulțumesc frumos de suportul moral constant din partea'ți.

asta e. astăzi sunt plin de rufe murdare. rufele altora.

poezia asta este de-a dreptul...
și asta spune tot.

are un ton sorescian, îmi pare.
finalul este (cel mai) copios, după întreaga degringoladă de-a dreptul halucinantă.

cu zâmbet,
(pt)

da, faină dilema. dar
baronu' nu prea e local
nici național măcar
ci un 'boboc' universal.

(salve gânditorilor 3G! unuia dintre...
îmi cer scuze pentru prozodia ieșită din fire).