Petru Teodor

foarte interesantă această poezie.
foarte.
pornind de la titlu - anamneză, coborârea în memorie, inventarierea istoriei unei boli anume.
apoi realizezi, gradual despre ce este vorba.
scolioza muntelui - muntele cu axul strâmb; dar muntele însuși este o axis mundi; iar atunci muntele bolnav arată un univers bolnav în profunzime (cuvântul \"deranj\" mi-a dat de furcă un pic; l-aș înlocui, dar nu am găsit un substitut mai bun pentru starea poeziei); pe de altă parte muntele este umanizat; scolioza este o boală a făpturilor vii, iar muntele respiră (are plămâni ce sunt invadați de rădăcini - ceea ce iarăși este simbolic; sintetizând: muntele, simbol al înălțării, indiferent de forma prin care se realizează aceasta / prin cunoaștere, iluminare, suflu, răpire etc. / suferă o degradare umană - scolioza, căderea sa fiind subliniată de rădăcina care pătrunde-n plamâni; eșarfele de gheață care împodobesc roca / piatra este un simbol de stabilitate, o parte de eternitate, aproape de latura spiritului / eșarfa este o sugestie a curgerii, a spiritului, ce este simbolizat cel mai bine de apă și foc / ori aici înghețarea curgerii - eșarfele de gheață apar ca un giulgiu al morții; \"dincolo de auz\" - in divino - \"se luminează iarba / pe buza de piatră\" - lumina/focul/cuvântul la ieșirea din piatră - văd în aceste versuri un expir ca o mărturisire, dar și o chemare (o scânteie ce-aprinde focul);
primele două strofe sunt foarte bune - arată (cel putin cum înțeleg eu) o denaturare a esenței, ce survine asemeni unei boli, conducând la pieirea ei;
ultima strofă este o reformulare a mesajului, de data aceasta abordarea fiind una personală; pe poteci - curgerea, viața - adună-te gând - spiritul întrupat este disipat, aproape-o fărâmă, de unde indemnul - adio necuvânt - spiritul neîntrupat, speranța - adio moarte bună; finalul vine asemeni unei declarații - sunt bolnav de-o moarte chinuitoare și bolnav este întreg universul.

frumoasă anamneză.

cu același zâmbet,
pt.

p.s.: zâmbetul de regulă simbolizează ceva bun, nu?; eu așa știu...

un fulger pe cer
și privirile noastre
țărmuri în noapte

desigur, domnule Sămărghițan, multitudinea de fețe ale unui cristal swarovski lasă libertate privirii.
filmul își atinge țelul, farmecă și vorbește.
ce reproșez actorilor nu este credibilitatea jocului, nici exactitatea interpretării, ci o lipsă anume.
(vezi Perfume, Ostrov etc. - participare!...)
se remarcă felul in care este privit actorul în interpretarea rolului său (în The Fall camera privește omul drept parte componentă a unui picturi/peisaj/structuri, fără să-i vadă trăirea, fără sa te lase înlauntru); astfel nu m-am identificat cu personajele din lumea artificială (sunt prea rigide, asemeni unor păpuși, dar... aici aveți dreptate cu ceea ce ziceți); și nu m-am identificat nici cu personajele din lumea reală - sunt prea distanțate, nu participa la relația dintre cele doua personaje principale, par decupate pe marginea poveștii; astfel și realul și imaginarul par artificiale; ca să fiu mai concis - personajele secundare nu sunt dezvoltate suficient încât sa dea credibilitate îndeajuns poveștii; astfel se ajunge la o decalare între \"pirat\"-fetiță și restul personajelor ce devine suparătoare; poveștile nespuse din gesturi neterminate, asta lipsește.
drept critică secundă, nelegate de personaje, este firul epic - o poveste trebuie să conțină o sămânță de mister, pe care să-l releveze treptat; ori aici, cum am spus - din primele minute se întrezărește finalul.

cu toate acestea, filmul merită văzut.

același,
pt.

p.s.: de acord, jocul micuței Catrina te cucerește.

mulțumesc, doamna NMA!
ca întotdeauna sunteți o mare entuziastă, ceea ce-i bine.
poezia aceasta este o idee, poate prea adânc conturată...
poate nici poezie.
ci doar o pasiune/trăire.

eu va multumesc frumos de trecere.
și vă mai aștept.

cu respect,
pt.

vázut filmul.
acum am putea comenta pe larg.
nu comentariul, ci filmul.
(comentariul tău incită, ceea ce-i bine; dar are contorsiuni verbale, ceea ce nu-i bine.)
filmul are o tensiune în partea introductivă excelentă - am urmărit introducerea de câteva ori cu aceeași plăcere; este ca o simfonie - acumularea tensiunii, aparenta dilutie a ei și misterul ce se conturează; dar din start apar probleme - într-adevăr jocul actorilor lasă mult de dorit; apoi firul epic nu este lin, ci de-a dreptul plat (cam de prin primele scene intuiești finalul); ceea ce captează atenția sunt devierile către exotism, îmbinarea poveștii (pe alocuri superbă, prin altele mediocră) cu realitatea (și invers, a realității cu fantezia) și... peisajele.
dar nu numai pentru atât te duci la un film, nu?
te duci să fii fermecat pe de-a\'ntregul.
ori aici te fură privirea, uneori te fură și împletirea pioveștii-n poveste și cam atât.

cu respect,
pt.

p.s.: este totuși un film bun; nu foarte; și finalul mi-a plăcut teribil (tonifiant, neh?).

aici este multă copilărie în ultimul gest, trebuie sa recunoști.
în fine, strofa 2 este frumoasa (as îndrăzni să spun foarte frumoasă), m-a făcut sa viu din nou în prima strofă, s-o recitesc de câteva ori, să prind senzația aceea; altfel, ființa goală este un rest de coajă, încât ce rost?... dar senzația!...

cu respect,
pt.

p.s.: mi-a mai plăcut o replică dintr-un subsol al poeziilor dvs., ce m-a făcut să zâmbesc îndelung.

scurte corecturi de acord (cu scuzele de rigoare de greșesc):
- de ce tot mai rara / și-argintia lună;
- și uiți să respiri.

cu respect,
pt.

ca să incheiem cele spuse.
între timp am mai parcurs retrograd câteva texte.
critici sunt din loc în loc (susțin faptul că uneori ar trebui sa lăsați ultima respirație să se odihnească, asemeni unei concluzii; de unde subtil trag concluzia, pripită, e\'adevărat, că vă este teamă de moarte; cumva doriți s-o eludați prin revolta aceasta - să mai respire-un pic din mine/ să mai spun un pic din cele ce le-aude/duce sufletul; Dumnezeu, cine altcineva?; asta privitor la textele din urma acestuia; și-n acest sens - da, trece și prin mine peștele cu branhii; problema este că... hai c\'am deviat destul).

revin pe textul de față:
- strofa 3 - devierea dinspre sine către ceilalți; în fond așa crește Dumnezeu, prin aceste devieri de iubire (iubirea de-aproape este-o tangență, dar și o întrepătrundere, un amestec; subtil - aceasta se-ntâmpla la fiecare pas pe care-l faci in celălalt; nu există limită, aici este misterul - lumea este un sincițiu); dar aici este vorba de-o pierdere a sinelui în sensul dilutiei, de-o risipire; si asta se resimte și-n strofa 2 (atentie la strofa 2 - \"un poem excentric, vandabil\" mai trebuie lucrat un pic);
- strofa 4 si după - apoi pierderea de sine capătă sens; doar o relație duală este ceea ce susține cu adevărat credința; acel el nu este un oarecare, este Dumnezeu, de unde și dibuirea usii și întoarcerea acasă;
- este aceeași angoasă ce se regăsește în orice făptură, într-o formă sau alta; dar relația cu Dumnezeu este una senzuală ( de unde și replica mea - doar o femeie putea scrie \"mintind\" asa de frumos în poezie;
- evident acel el poate fi luat drept un oarecare iubit-astru, dar n-ar fi păcat să privești atât de jos?;
- în sensul acesta (păstrând viu jocul El/el), iluziile de lux se explică prin ultimul vers-strofă: \"dimineața lângă pat creșteau livezi de măslini\"; fiecare va privi cum dorește acest vers; eu văd in el trădarea din grădina Ghetsimanei; dar altii pot vedea altceva.

cam atât.

același,
pt.

Doamne, ce poem!
bravo!
mă intorc prin el și recitesc
și recitesc...
îmi amintește de bunici (dimineața la țară), de pământul negru (de atâta sânge și carne) din nord-estul Moldovei (n-am mai văzut un pământ atât de negru, de bun), de plopii ce-i vedeam pe marginea drumului (și știam ca mai e puțin până acasă când ii vedeam), de un copil ce se răsucește in somn (niciodată nu încetăm sa fim în adâncul sufletului copii/tineri; niciodată).
mă înclin, doamna mea.
sincer - nu v-ați schimbat!
doar că lumea incepe să vă vadă.

cu prietenie,
pt.

las un semn foarte foarte scurt: finalul este superb (\"nu nu-mi doresc nimic mai mult [...]\")!
mi-a plăcut teribil.
aicea găsesc eu titlul.

cu respect,
pt.

da.
frumos.
ai început să te joci, ceea ce-i bine.
dar urmărește măcar un fir anume.
și evită disonanțele sau...
(uite, de exemplu, m-am chinuit să înțeleg de ce morții plâng darul naturii; știi tu cum se zice la pomenirea morților, nu? - în câmp de verdeață, fără durere etc.; bine, am legat versul de corb și vierme, dar...; renașterea, ăsta să fie darul naturii?; apăi, dacă se spune că atunci când te naști - mori, iar când mori, te naști a doua oară, eu înțeleg din treaba asta că moartea nu-i chiar așa de neagră pe cât pare; m-am amuzat apoi teribil la îngerii cu cafeaua lor cu lapte; au și îngerii hachițele lor); iar în final stă o cimilitură asupra căreia încă mai stau să cuget...

sau n-o fi așa?
Dumnezeu știe.
succes!

cu prietenie,
pt.

rescriu printre versuri, furat de ce-ar fi putut fi poezia aceasta:

\"nu privi,
nu riposta
pahare sparte
colțul de masă tocit
nefericirea, presiune totală
înghiți, neîmplinit
idei surde, mute, vise, fapte absurde, vulgare
vrei libertate
pleacă

din ace ies așchii, sinucidere mută
nu vrei asta
sertarele rupte, hainele strânse în palme
durerea
subtilitate fără sens\"

aș mai lucra și asupra acestei condensări; o concentrare a mesajului, ceva tăios, ascuțit ca un strigăt.

cu respect,
pt.

biocelulara (micro-/nepotrivit).
vascular - prima parte:
\"liniștea poetului
într-o vază cu flori
fără aer și apă\"
iar parenchimatos* (*un pic modificat):
\"și totuși trăiesc
cu apă din sângele meu
cu aerul tău\"

cu zâmbet,
pt.

ei, nu chiar glanda!
aș fi oprit poezia la
\"în pauza dintre anotimpuri
tăcerea\"
(ca o sugestie a reculegerii, durerii etc.)
mi-a plăcut ideea de iarna peste miocard (sugestia bătrâneții interioare, oboselii), apoii stimulii ce dorm axial (foarte potrivită - stimulii care circula prin miocard, contractând pătura de mușchi, dorm axial, alipindu-se originii; știți că mușchiul inimii este un soi de degete-mpletite, de țesătura a vieții?).

cu respect,
pt.

Mulțumesc tuturor, dar nu-mi doresc stele!
Îmi ajung stelele de pe cer.
Acestea de aici sunt doar artificii, cum bine știți.

Domnului Sămărghițan:
Mulțumesc de sugestie, mi s-a părut o retușare foarte potrivită.
Și-apoi sunt poezii mult mai bune pe site, de departe.
Nu merită aceasta poezie atâta atenție.
V-am invitat mai de mult pe ulița Peceali - aceea mi se părea o poezie bună (este adevărat, acolo este construcție, iar în textul acesta este un pic de trăire).
Poezia aceasta este încă în formare.
Pentru ca vreau să o includ într-un triptic (finalul, etc.).
Iar reușita ține de ansamblu, nu de parte.
Să vedem.

Doamnei Bitere:
Mulțumesc de entuziasm!
Și de vizită.
Textul de mai sus l-am scris dupa sugestia unui agonic.
Evident acesta nu știe; urmele voastre rămân (a tuturor agonicilor, fie ei începători sau veterani), chiar dacă efemer, în noi.

cu respect
și aceleași mulțumiri de popas,
pt.

da!
nu pot să zic decât: imperfectul l-am vrut.
acum și dvs. aveți dreptate.
(comentariu foarte bun, mi-a plăcut; o critică percutantă...)
în fond am vrut să prind o moarte a \"lui\" ca o desfigurare.
acum sensul din textul modificat se apropie ceva mai mult de ceea ce aș fi vrut să zic.
dar tot mai este nevoie de muncă.

mă înclin
și va multumesc de popas
și de ajutor.

același (?),
pt.

îmi cer iertare și pentru faptul ca voi mai lipsi o vreme.
pentru că voi afișa doar prima parte din acel comentariu promis (din păcate în forma lui brută).
iar despre a doua parte, voi reveni.
_____________________________

îmi place replica asta - nu oricine are plămânii adaptați sângelui.
m-a făcut să zâmbesc.
se vede într-adevăr că ai fost în concediu.
nu după data afișării ultimei poeme, ci după relaxarea ce se regăsește în ea.
vezi tu - inspirația este mai puțin tulbure atunci când ești mai calmă, mai retrasă.
doar așa poti „să minți” mai frumos, mai ramificat.
oricum ai un stil matur.
și mai ales ai curajul să ți-l renegi din când în când, ceea ce-i un lucru rar.
despre asta vorbea IJ când se referea la manierism - la tendința de-a ramifica ceea ce duci în corabia ta, de-a pune o idee într-o țesătură (așa greșesc și eu, dar țesăturile mele sunt sărace, confuze; pentru că un bărbat nu poate minți niciodată la fel de frumos ca o femeie; închipuie-ți cum ar fi să-i fi oferit Adam mărul Evei; apăi tot în ceruri am fi adăstat și acum, fără putință de mântuire).
revenind...
în textul acesta sunt câteva imagini cheie; în primul rând poezia este împărțită
în două părți de trăirea pe care-o imprimă cititorului (tonul neutru din primele trei strofe arată o descompunere a sinelui în curgerea lui, pe când următoarele patru strofe cad în desuetudinea unei relații amoroase)
* trecerea în celălalt (strofele 1-2-3), fără ca acest celălalt să fie ceva concret (trebuie să mai urc - tendința sattwa ce persistă în prima parte, fiind întrepătrunsă de pasiune, tendință ce răzbate ca o înflorire în partea a doua - într-un singur loc poate să urce omul - în ceruri, indiferent că urcă dintr-o grotă sau din străfundurile apei sau prin claritatea oglinzii; apoi \"o pantă\" - deconcentrează atenția dinspre ceruri spre drumul propriu-zis; \"mai [...] și azi\" - o acțiune repetată, obositoare, este panta unui Sisif modern, care urcă panta lăsând din piatra sa pe drum fărâme și căpătând însușiri noi, necunoscute; prima strofă are rolul unei exteriorizări prin șlefuire, cum statuia se arată din piatră - se resimte angoasa sinelui în relația sa cu timpul, cu celălalt sau cu însăși metamorfoza pe care-o presupune trecerea - versurile 3-4-5); în strofa 2 se vede ruperea de sine; însă strofa 2 vorbește depre poezia sufletului (în afara centrului; cum din rotirea lui crește universul întreg; aici este o întreagă filozofie).

(va urma)

mulțumesc de revedere.
nada - dublu sens.
ai văzut bine moneda, intradevăr.
finalul păstrează ludicul ca o deviere.
nu știu dacă este o poezie bună sau nu (voi vedea peste o zi-două), dar a fost un joc plăcut.
și-ți mulțumesc că ai luat și tu parte.

cu zâmbet,
pt.

p.s.: mania asta de semn către semn; da, am fost curios ce-ai mai scris, dar nu numai acum; ca de obicei nu las semn decât la ceea ce mă încântă sau mă intrigă; nu-i normal?

titlul are legătură cu ultimul vers, care trimite la grădina Ghetsimanii.
o sa revin mai pe seară cu un comentariu \"de lux\"; sau poate mai târziu.
recunosc - am primit semn și am venit sa văd ce mai face poeta profunzimilor.
n-am mai trecut cum treceam altădată printre sute de poezii.
acum sunt prea sărac.

cu zâmbet,
pt.

p.s.: rămâne să vedem ce-am promis să indeplinesc; doar atât îți zic - dintre ultimele poezii, asta îmi plăcu\'; nu că am (mai) trecut și că n-am lăsat semn; știi asta; apoii dna.IJ are dreptate, dar... ca întotdeauna, nu complet (mai vorbim despre asta poate cu alt prilej).

bravo.
scrii bine proză.
ultima frază m-a impresionat.
până acolo am stat cu inima strânsă lângă cireș.
m-ai spintecat și pe mine cu buldozeru\' cela.
na, ce să zic, îmi plăcu\'.

cu respect,
pt.

p.s.: drept să spun așteptam continuarea, dar nu chiar așa! sper să fie carte (recte să continue)!