Petru Teodor

întotdeauna o observație este un lucru bun.
este un semn de participare.
mulțumesc!
am desenat ceva mai bine ideea din strofa de mijloc.
(vorba poetului)
paranteza îmi place.
și acolo am umblat un pic.
păcat și nu...
pentru că nu-i început, nici sfârșit, ci o continuare.
cât despre avântul... stănescian, mă bucur și nu.
acela a fost și este un mare poet.
eu nu.
astfel încât mă mulțumesc și cu un avânt petruscian.
sau teodorescian.

cu zâmbet,
pt.

mulțumesc frumos!
am scris-o dintr-o răsuflare fără să fiu foarte atent la forme!
am să revin să reformulez unele părți!

pt.

RIC: uite, dacă stau bine să mă gândesc, și tu ai dreptate.
și cei dinaintea ta aveau dreptatea lor.
ce mi-am dat eu seama după atâta amar de vreme (agonică, he, he!) este că nu am nevoie de dreptate.
dreptatea mea o am. așa cum si ei o au.
(fiecare aveți dreptate!)
dar ceea ce am eu nevoie nu este dreptatea.
și nici nu este drept.
trebuie să mă descompun și să mă recompun îndeajuns de mult incât din \"eu\" să nu rămână nimic, ci doar Dumnezeu în totul.
asta este greu.

so!
as a break-point: don\'t act like is a war (a good thought); it\'s only a paint - you can like it or not. for me is the same.

ceea ce mă bucură este ca ați trecut pe aici și ați privit!
drept care vă mulțumesc!

pt.

he, he, so true, my dearest Ms. Nache Mamier!

pt.

EB: tocmai aici este punctul pe \"i\".
asta este diferența majoră dintre EB și PT.
(sau dintre DD și PT.)
sau dacă vreți dintre PT și PT.
\"zecele era dat unui criteriu care contează, dar nu este esențial.\"
corect. pentru tine.
pentru mine contează și, din când în când, redevine chiar esențial (un soi de catharsis, eliberare din labirint).
\"celelalte, mai importante, lipsesc\"
da, celelalte lucruri importante sunt în cel care citește.

DD: cât suntem încă pe pace eu îți spun bine-ai venit.
să îți arăt coerența poeziei...
ai citit-o și ți s-a părut infantilă.
joc de cuvinte (?).
ok!
câte bordeie atâtea obiceie.
chestia asta n-o să mă scoată din cochilie.
scopul meu este să mă (re)strâng până când voi atinge esența ce-o doresc.
sunt doar pt.
dacă vrei ceva care să transmită complex informația citește alte texte din pagina mea.
dacă nu vrei foarte bine.
rămâi cu prejudecățile tale.
și fii fericit!

cu mulțumiri
și zâmbet,
pt.

în ceea ce urmează după.
întotdeauna poezia se află în ceea ce urmează după.
(sau așa cred eu despre viață.)

nu contează ce scrii, nu contează câte lucruri lași în urmă, ci ecoul.
de aceea simplitatea și nu greutatea este calea spre iubire.

astfel încât,
multumesc pentru nota zece
dat unui gest atât de simplu
ca mâinile prin apă.

pt.

mulțumesc frumos!
evident perseverez...
trei-patru - atrage atenția asupra curgerii poemului privit ijn ansamblu.
poate nu-i titlul cel mai sugestiv.
cu nuanță ludică zic - nu credeam să ajung obiect de studiu!

am lăsat draft ca și subtitlu ca să atrag atenția asupra materialului încă amorf. ce m-a deranjat pe mine personal era, cum bine ați sesizat, strofa 2.

primul haiku este un contrast conturat în jurul florii de prun (prunii în floare) ce atinge aici simbolul purității. umbra ce adulmecă este evident prakriti, iar soarele roșu este imaginea pântecului ce naște (sacrificial purusha). eu zic de această prima strofă că este destul de bine conturată. dacă nu, îmi cer iertare și solicit bunăvoința dumneavoastră și ajutorul spre exprimarea ideii ceva mai clar.

al doilea element este cel mai dificil. acolo vroiam să redau plenitudinea, pacea.
poate că \"bondarii în zumzet - / frânghii de lumină sub cer / printre flori de bumbac\".
sau poate ce-am scris acum.

al treilea element - neliniștea, frământarea.

apoi al patrulea element l-am reașezat așa cum îl gândisem inițial. poate că-i mai bine așa, nu? mi-era teamă de repetiția simbolului în alb-pomul de pâine. pierde cumva din puterea sugestiei. așa mi se pare. dar nici forma postată nu dovedea putere de sugestie.

nu am ținut sa subliniez despărțirea. am lăsat-o în seama cititorului. dar acum am limitat un pic apele.

de haiku dragoste am de mult.
pricepere câteodată da, alteori ba!

aștept sugestii, dacă nu îndrăznesc prea mult...

mulțumesc, doamnelor, plăcerea este a mea!

nu am scris pentru mine.
dar mulțumesc!
pentru speranță și încurajări.
da, o să-i mai port de grijă.

Sărbători cu lumină, sănătate, dăruire și toate lucrurile bune să iasă untdelemn peste apa asta albă! Ferice îngerul să vă fie aproape!

pt.

scuzele mele!
acum am văzut.
La Mulți Ani tuturor, plini de lumină și pace!
toate gândurile mele bune și celor ascunși...

același,
pt.

ultimul vers...
mi-a plăcut și mie, întradevăr.

mulțumesc frumos de trecere și semn!
și vă urez sărbători pe cinste!

pt.

da, mulțumesc!
interesant zidul, dar ce ziceți de fereastră? :)
nu băgați în seamă spiritul meu de șagă! E doar ceva temporar!
știți dumneavoastră, Crăciunul ne face din nou copii, vrem - nu vrem!

mulțumesc de poapas!
am corectat!

Vă urez tot ceea ce puteți duce sub formă de lumină în sărbătorile acestea! Fericire, dragoste, dăruire, sănătate, noroc și împlinire! În fond avem nevoie de toate, nu?

pt.

Mulțumesc frumos Nache Mamier Angela! Ați căutat tabloul, eu caut toiagul... Ca întotdeauna rătăcesc. Dar ce să fac, sunt un pifan și am multe de învățat până să pășesc în lumea celor neplăsmuibile. Stau și privesc fagurii de miere, pielea de pe dosul mâinii și urmăresc cum se adâncesc cutele ichtiandric. Apoi întorc palma și văd oboseala din mine. Și realizez că oricât aș întoarce cheița aceea metalică în ceas sau oricum aș bate în pământ, așteptarea asta n-o să-mi aducă ecoul pe care îl aud doar tăcând înlăuntru îndelung, îndeajuns de mult încât interiorul meu să devină clopotul pe care îl ating îngerii și fulgii când trec să se așeze in rând să se închine. Eu nu cred că se închină către o plăsmuire, ci către totul. Atunci ce rost această crustă, această falsă senzație de apropiere de viu, de împletire? De ce deslușire? De ce să mă salvez? De ce să salvez orice? De cine să mă salvez, de mine? Oare asemuire nu aduce perfecțiunea sub formă de ciob murdar de pământ? Atunci de ce nu?...

dubital,
pt.

mulțumesc Line(e)a de încurajarea către zâmbet.
și de semn și de popas.
și de sugestii.

și mulțumesc Ancutzaa Roshu de aplecarea spre înțelegere.

mulțumesc mult și
***Sărbători Fericite să ningă blând către voi!***

același
(dar zâmbind, vezi bine),
pt.

poate who am I - nu... eu - I, mda, o repetiție inutilá...
dar please HELP! are rost. Spam, desigur...
l-am atenuat prin paranteze, dar are rost!

sunt un pic confuz pe alocuri:
- pt nu este un personaj, nu?;
- \"si-ar dori nici macar sa fie intrerupt din sirul gandului...\" - ... (am tăcut! adevărul e că... ei! glumeam!);
- prin ultimele 2 poezii să înțeleg \'sub un clopot de sticlă\' și acest \'spam\'? Atunci tind să vă dau dreptate!

cu mulțumiri de vizită și de sfaturi,
pt.

multumesc!
Bune observatii!

Multumesc foarte mult!
Sarbatori Fericite!

cu prietenie,
pt!

ar putea fi o tácere.
dintre alte tăceri.
nu?

\"zidul din față\"
\"zidul\"

același,
pt.

ok!
primul filtru va fi depărtarea de text!
sau poate construirea altor texte care să adâncească ideea aceea obsesivă strecurată aici!
dar textul acesta îl resimt ca pe-un întreg, oricât de lung...
neconcordanțele, să-mi fie cu iertare, dar nu le-am sesizat. poate dacă ați fi atât de bună, domnișoară, să mi le subliniați, aș putea trece la autocritică ceva mai asiduu.
mit? nu cred! este doar o altă poveste, o perspectivă. ok, accept, poate fi și film. depinde cum îl privești.
filtre, filtre! ok! o idee bună pentru alt text!

cu mulțumiri de vizită si de păreri,
pt.
vă mai aștept!

Vă mulțumesc frumos că sunteți alături de mine! Ați atins fiecare textul, ați dorit să-l înțelegeți, ați rezonat, ceea ce este incredibil! Ironia acestui text este că a vrut să fie despre mine, dar a prins a devia către ceea ce vreau să spun, catre ceea ce vreau să rămână. De aceea este un fragmentarium - niciodata nu se poate spune totul despre cineva, ceva, trebuie cu adevărat să trăiești acel lucru. Și am încercat să vă târăsc în sentimentul însuși. Iar apoi incongruența apare din neutralizarea sinelui - simbolizând, sinele devine un obiect al unui act, ceea ce mă aduce la problema mea esențială. Viața mea este un simbol, iar eu nu cred în existența mea, nu cred suficient încât să fiu pe de-a întregul viu, așa cum sunt (plain and simple). Nu cred încât să trăiesc prin ceea ce scriu, mistific totul și ascund simbol în simbol în simbol. Dar tensiunea aceasta dintre aspirații și fapte nu este o motivație suficientă pentru a scrie.

Nu știu ce să zic. Nu știu ce se mai poate spune. Sunteți entuziaști în a mă sprijini și vă mulțumesc pentru asta!

al dvs., același,
pt.

o să încerc să descriu în continuare iureșul unei dimineți la camera de gardă.
cât mai sincer cu putință.
și nu atât pentru a lăsa poarta deschisă, cât pentru a mă trezi pe mine însumi.
(în fond suntem îngeri, și nu putem trece mai departe cu mâinile în buzunare, nu?)

mulțumesc Carmen pentru răbdarea de-a parcurge acest text.
și pentru semnele-ecou lăsate.

cu prietenie,
pt.

frumos joc între înlăuntru și afară.
și dacă afară ar fi căderea însăși (scuturatul, lepădarea de sine), iar înlăuntru ar fi adunatul nucilor (ideilor cu iz de înțelepciune, semințelor), atunci de ce nucii - pivoții centrali ai cerului - i-ai pus la poartă (presupun că sunt doi sau mai mult, iar in acest ultim caz - porțile nenumărate, neh?).
cerul într-o curățenie de invidiat - echilibrul, nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, dar în toate acestea.
iar tu te tot muți de colo-colo, în chirie (limitat de proprii tăi pereți, nu poți muta decât duhul - atunci cazi și te-aduni - aici se simte ideea poeziei de dragoste).
copii flămânzi de-adevăr, purtând adevărul in suflet/suflu (poate Adevărul, Dumnezeu; sau poate unul dintre adevărurile clipei; care?; oarecum în dubiu, când citesc foame, citesc pătează cu mâinile lor murdare, curioase, cercetătoare Adevărul, desfăcându-l în umbre mistuitoare).
poate bunicii sunt Adam și Eva.
poate bunicii sunt două porți de mormânt.
trimiterea se simte prin regresia purtată de strofele anterioare (prețuirea unor atribute esențiale ale făpturii-copil din perspectiva unei maturități ce se scutură).
reîntoarcerea în inocență (ultima strofă) arată o poartă ce încă așteaptă.
dar poarta cum este - închisă/deschisă?
și dacă ea - iubirea ce nu-i făcută să reziste... - sau poate El (Anima Mundi) - va pătrunde - oare nucii își vor gași puterea indeajuns să se scuture încât să se ridice în flăcări verzi, in noi mlădițe?

mi-a plăcut jocul acesta.
spor mai departe și
excelsior!

cu zâmbet,
pt.