polaroid

un poem liric,direct,emotional,cu unele reusite si unele lungimi :
\"floarea aprinsa de frig\"
\"si-am sters din banca de sub nori o grinda\"
\"din chipul meu se desprind frunze \"
aceste exemple sunt dovada unui imagism reusit
ultima strofa nu e necesara,versurile mai \"concentrate\" sunt enigmatice si reprezinta o cale de urmat de acest autor sensibil

Mulțumesc frumos Nache Mamier Angela! Ați căutat tabloul, eu caut toiagul... Ca întotdeauna rătăcesc. Dar ce să fac, sunt un pifan și am multe de învățat până să pășesc în lumea celor neplăsmuibile. Stau și privesc fagurii de miere, pielea de pe dosul mâinii și urmăresc cum se adâncesc cutele ichtiandric. Apoi întorc palma și văd oboseala din mine. Și realizez că oricât aș întoarce cheița aceea metalică în ceas sau oricum aș bate în pământ, așteptarea asta n-o să-mi aducă ecoul pe care îl aud doar tăcând înlăuntru îndelung, îndeajuns de mult încât interiorul meu să devină clopotul pe care îl ating îngerii și fulgii când trec să se așeze in rând să se închine. Eu nu cred că se închină către o plăsmuire, ci către totul. Atunci ce rost această crustă, această falsă senzație de apropiere de viu, de împletire? De ce deslușire? De ce să mă salvez? De ce să salvez orice? De cine să mă salvez, de mine? Oare asemuire nu aduce perfecțiunea sub formă de ciob murdar de pământ? Atunci de ce nu?...

dubital,
pt.