28 septembrie

mihai, sper că acolo unde te-ai mutat vei scrie la fel de frumos. de fiecare dată când am trecut, am găsit aici stări care m-au copleșit. să știi că am luat niște nuci. ador să mă murdăresc pe mâini.

maria

multumesc mult maria. o sa scriu, daca o sa ma caute poezia.na c-am facut si rima.

frumos joc între înlăuntru și afară.
și dacă afară ar fi căderea însăși (scuturatul, lepădarea de sine), iar înlăuntru ar fi adunatul nucilor (ideilor cu iz de înțelepciune, semințelor), atunci de ce nucii - pivoții centrali ai cerului - i-ai pus la poartă (presupun că sunt doi sau mai mult, iar in acest ultim caz - porțile nenumărate, neh?).
cerul într-o curățenie de invidiat - echilibrul, nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, dar în toate acestea.
iar tu te tot muți de colo-colo, în chirie (limitat de proprii tăi pereți, nu poți muta decât duhul - atunci cazi și te-aduni - aici se simte ideea poeziei de dragoste).
copii flămânzi de-adevăr, purtând adevărul in suflet/suflu (poate Adevărul, Dumnezeu; sau poate unul dintre adevărurile clipei; care?; oarecum în dubiu, când citesc foame, citesc pătează cu mâinile lor murdare, curioase, cercetătoare Adevărul, desfăcându-l în umbre mistuitoare).
poate bunicii sunt Adam și Eva.
poate bunicii sunt două porți de mormânt.
trimiterea se simte prin regresia purtată de strofele anterioare (prețuirea unor atribute esențiale ale făpturii-copil din perspectiva unei maturități ce se scutură).
reîntoarcerea în inocență (ultima strofă) arată o poartă ce încă așteaptă.
dar poarta cum este - închisă/deschisă?
și dacă ea - iubirea ce nu-i făcută să reziste... - sau poate El (Anima Mundi) - va pătrunde - oare nucii își vor gași puterea indeajuns să se scuture încât să se ridice în flăcări verzi, in noi mlădițe?

mi-a plăcut jocul acesta.
spor mai departe și
excelsior!

cu zâmbet,
pt.

multam mult domn teo. io nu ma gandeam chiar la atatea lucruri cand am scris poemul, da critica matale e binevenita. ne mai cetim.