sorrow

mă vor părăsi lucrurile foile vor da muguri și din muguri vor ieși frunze cu margini zimțate peste care vor curge lumini nesfârșite și umbre binecuvântate până când vor îmbătrâni toate, atingând doar din când în când amintirea cu sunete prin pielea crăpată și vor cădea mai apoi cu palmele late iar urmele lor vor fi șterse de ploi și pământ (nimic către sens incomplet la fiecare pas ratez, parkinsonian deviez și uneori da) nu ne alegem, ci suntem și atât mai puțin hotărâm drumul trece prin ochiul fântânii-n văzduh astfel încât vom merge pe frânghia asta întinsă ca într-o luptă gâfâind, transpirând până cădem puțini aleg să scoată briceagul și să cresteze uși pe latul de drum ridicând peste umerii ce fumegă stânci în vasul de lut decorurile sunt așezate, așa încât nu văd de ce nu actorii, regizorul, publicul vor picta cu tălpile goale culorile tale pe pânză totul are sfârșit îmi pare iar Dumnezeu nu poate face nimic dar vioara, arcușul ca un vânt peste ape cântă fără de zid