Petrea Marian Iulian

AMAR [ III ] Fug umbre, cu stele-n pământ, azvârlite... Fără lună. Fără îngeri. Fără glas - Însingurate, lacrimi hoinare, încinse, Sub ceruri amare, cu bătrânul Atlas.

AMAR [ II ] S-au însingurat deodată, copacii... Fără taine, din amărăciunea lunii - Doar cu umbrele-amare, nebune Și-un cer, plânge îngeri, pentru unii. Amar. Sub cer,

"Nitrat de Argint" - Amar - I AMAR [ I ] Se naște-o taină, din singurătate... Cu tot ce mișcă. Tace-n veci, clepsidră - Își cheamă martorul amărăciunii Și-n cer, amarul

ABIS [ XII ] O, voi, ucigașilor de îngeri!.. Mi-ați ucis dragul copilaș, Încremeni-v-ar umbrele-n lespezi de piatră arsă, Până ce vremea fericirii noastre, ne va fi întoarsă

ABIS [ XI ] Îmi frâng sub umbre de mormânt, lacrimi pe crucile întoarse. Întoarcă-s-ar toate de unde-au plecat!!! În rai, dezbinare; în iad, împăcare; un abis fermecat... Ce-i

ABIS [ X ] De-ai ști iubite, cum plânge sufletu-mi, pierdut!.. Tot m-am smerit de-o vreme, lăsând deoparte clipele mâniei - Și unde-i draga mea fetiță?!.. Încă mai dau tribut

ABIS [ IX ] S-au dus departe, clipele fericirii, ori tristețea aleasă. Mi-am strâns gândurile într-un ghem de tăcere - O viață, o moarte, fericire, durere... Demoni, ori îngeri,

ABIS [ VIII ] Ne cântă doina, dulcea noastră cucuvea; în taină, la mormânt. O cruce se închină-n umbre și lacomi demoni, supunând - Ah, cum se pierd blestemele lunii! Ca tine,

ABIS [ VII ] Iubito, lumea noastră... s-a destrămat demult. Mi-a rămas sufletul pustiit, în abisala tristețe - Rămân cu deznădejdea vremii, ca o umbră învinsă, în sfârșit, de

ABIS [ VI ] Vreau să rămân singur. Măcar acum. Acum, în ceasul de pe urmă. Statornic firii, vreau libertatea. Nu-i libertatea tuturor - Nici fățărnicia stării lor - nici

ABIS [ V ] Nu mi-a mai rămas nimic, să-ți ofer, în această clipă. Ai totul deja: lacrima de la început și sărutul de pe urmă - N-am cutezat ca să-ți cer o sabie înfiptă-n

ABIS [ IV ] Au nu iubirăm noi sublima Moarte, dragostea mea?! Am mas împreună în Timp, sărutând fiecare piatră de mormânt - Într-un abis, îmbrățișați, aievea, sub tainic

ABIS [ III ] Sunt indignat, iubito, de abisul sufletelor noastre. Privesc îngrijorat spre deșertăciunile lumii - Lumea în care trăiam, drept demoni... sau îngeri ai

ABIS [ II ] Întoarcă-se-va-n loc, clipa sublimă a morții! Că tot ce-am visat, aievea, s-arată - Raiul cade cu prima frântură de durere sărată... Fără un suflet în spațiu,

ABIS [ I ] Nu privi către genunile închistate de timpul sfidător. Aș putea renunța la rai, într-o clipă - Mi-aș frânge, în sfârșit, o aripă... Aș pleca, fericit, din

DELIR [ XVII ] Așa o fi pesemne firea omului, Când lesne deznădejdea, să-l cuprindă - Și crucea-i, strânsă-n cheie, pe sub grindă, Tot să-l strige, din 'naltul cerului; Oare

DELIR [ XVII ] "Ce viață are omul, uneori!" - îmi spun, Apoi 'mi-ndrept privirea-n cerul 'nalt, Să mi-o ascund prin norii de cobalt Din care lacrimile altora, s-adun Când presupun

DELIR [ XVI ] Își saltă o mână - nu simte durere Ce-ndat' s-a ivit, cu amorțeală Și-n trup rece, încleind amețeală În vremea-i din urmă - crunta tăcere... Nu știe nimeni

DELIR [ XV ] Ce viață! Nimeni și nimic nu scapă De-o moarte ce trece, cu umbra-i; Nu știi unde-ajungi - în iad, ori în rai. N-ai fi decât un mort, într-o groapă, Cu moartea-ți

DELIR [ XIV ] Dar nicăieri, nu-i clipă fericită Decât în moartea care tainic, a sosit - Și-ndat' îl fură, când a obosit Să tot privească lumea îndrăcită! "O, Moarteo, taina-ți

DELIR [ XIII ] Avea vreo vină oare el, sărmanul, Dorind nespus să guste-o libertate, Cu vise reci, speranțe îndepărtate, Când moartea tot și-agită buzduganul Asupra lumii?! -

DELIR [ XII ] "Oare cu ce-am greșit, visând în van Spre raiul lor, desprins dintr-o poveste Cu soarele divin, ivit de după creste, Ca să surâdă și copilul năzdrăvan, Privind

DELIR [ XI ] Dar știu în schimb că tot ce mi s-arată, În mare taină-i cugetarea minții - Îmi 'nalță iar iluzii, precum munții, Păzindu-mi lumea mea împovarată! Într-un colț,

DELIR [ X ] Nu vreau să știu nimic de clipa rece, Când nori însuflețiți, îndată plâng - Ce-și mai revarsă ploi, ades, prin crâng? Da' viața... tot cu moartea, se întrece Și