Petre Augustin

Sătul de lutul spaimei cu doruri ard pe rug, Iubind eretic tainica-ți privire, Cu veșnicul ecou în regăsire, Spre care mii și mii de râuri fug. Alb, fumul se purifică spre

La banchete-s invitați numai cei inițiați, largi de mână și colegi, fanții făcători de "legi". Ei fac vremea să se înmoaie, ei ne hotăresc războaie socotind în sume mari pe

Vom descinde-n noul an După Sfântul Cristian, Dar ne vom distra din plin La Florii…de Sfântul Crin.

Fântâna asta Pare căzută din cer. Cavaler cu pinteni cât sabia Vin să-mi adăp armăsarul La ea. - Dați-mi un strop de apă vie Și nu must cu țânțari.

Zgârie rău blândul pisoi, În ton cu șeful lui, motan, Dar teamă mi-e că peste un an Pe ochi ne-om zgâria și noi.

El poate astăzi vrea s-atragă, Dar ne-a băgat din nou în ceață Cu vorbe pline de dulceață, Cu baclavale și cu bragă. Cum lumea asta ne e dragă Deși e derdeluș de gheață, El poate astăzi vrea

Când lupii din lună vibrează în ceață, Văd orașul prin cercelul din ureche. Măceșele ce îmi zornăie, uscate, în buzunar Nu vor fi niciodată flori. By, by rigolă murdară Mă mut la țară !

Iubita mea cu aspre gene Cu ele m-ai brăzdat pe trup Când încercam, nebun, să rup, Din ape, albele sirene. Albinele m-au prins la stup Și m-au învăluit în ceară, Că ele astfel îi omoară Pe

Cine a dezghiocat timpul Înfășurat peste lume ? Valuri nebune Lovesc prin puterea numerelor mari. Singură în furtună Se înclină Corabia pe stâncă.

Rădăcinile nopții Au sleit visele sub frunte. Rupte de unghii Sfârcuri de ceară cad din lumânare Pe bombeul ghetelor Unui Moș Crăciun anticipat. -Ho, ho, ho ! Noroc că au pielea groasă.

Pădurea, cuprinde muntele ca o îmbrățișare, în legea firii. Brazii, unul lângă celălalt, au propria ierarhie. Cei de pe creastă, mai vizibili sunt privilegiați de contactul cu cerul. În aerul tare

Vino În mica lagună Cu soarele prins în păr. Uită Cerneala uscată Pe alba peniță. Lasă orașul Să cadă Sub Ape

Patul lui Procust Leagăn de agonie, Nu de odihnă.

El, Gânditorul Așteaptă să-i cadă Luna în poală

inima cerului e o piatră albastră plină de înțelepciune și uitare în ea se adună tot sângele nostru al păsărilor cu chip de om dincolo de frunzele putrezite puzderie de cai minusculi iși

Linx, felină sumbră; Sfinx, misterioasă umbră; Linx, ce ochi aprinși ai fiară ! Sfinx, joc tainic înfioară; Linx, o junglă vei

Conduceți liberi! Dați bice cailor de top. Nu vă opriți nici la coșurile pentru hârtii, chiar dcă sunt înfundate cu iarbă. Trăpașii voștrii înghit kerosen prin gâtlejuri păcănitoare și stau departe

Trece trenul prin Chitila, Trece iute bată-l mila Și se-ndreaptă spre oraș, Ca un șarpe nărăvaș. Călătorii șifonați Stau la geamuri cocoțați, Enigmatici și celești, Toți

Ce șarpe m-a mușcat aseară Venit din huma disperării ? Mi-e gândul pasăre de ceară Ce s-a lovit de pragul zării. Din pori veninul înflorește Și-n coasă florile-i se duc, Parfumul lor

Pentru a o crea Pe ea, Poezia virtuoasă, Îți trebuie întâi o plasă, Furată de la un pescar bătrân, Dar spân. Cu plasa Prinzi peștele idee, Scântee Ce se zbate Sub hora

Cu disperare-mi cânt iubirea Pe piatra drumului spre tine Și-n umbra lui îți simt privirea Ce focu-mi nu vrea să-l aline. Ce dor mi-a fost de această clipă Și cât de teamă mi-e de-acum, Când

Noi stăm și așteptăm asteroizii Ce ne vor sfărâma castelele de iască Și chiar vulcanii ce-și stuchesc acizii Pe biata nostră sferă pământească. Și nimeni nu mai vrea să ia decizii Și nimeni nu