Sub cerul gurii gheața se încheagă
Și-n scrâșnet plâng măselele crăpate,
Mă tot întreb de ce ne pierdem, dragă
Și-n loc de flori plantăm pustietate.
Aducem osanale disperării
Și o clamăm în
De multe ori au vrut să-ți spună
Mai toate gândurile mele
Că ești un vis de zână bună,
Și ciob de cer pictat cu stele.
Luminile s-au spart de-acum
În cercuri cenușii de umbre,
Pustietatea-mi
Când ai strâns în mâini soarele
au rămas pe el amprente de lumină.
Când ai strâns în mâini pământul
au rămas pe el amprente de iubire.
Pas cu pas, vom trece de la roșu la
Hoplitul de plumb:
\" - Zeule mare,
sunt topit după vânătoare!\"
Draga mea Diana, te sună Apollo
Vin acum acasă după un meci de polo.
Tu cu arcu-n mână, iară eu cu lira
După
Inima mea
Te cheamă într-un fulger globular,
Unde timpul e mort,
Unde timpul e dus
In zarea în care, printr-o manipulare genetică,
Cresc din pământ, direct în etenitate, statui de
De când ne-a alungat pădurea
De fluier nu mai vrem să știm.
Lovim în piatră cu securea
Și nu ghicim nici când bolim.
Am spart înalte piramide
Ca să găsim hoituri de soi
Și-n
Într-o dimineață oarecare
Curcubeul mi-a bătut în geam
Cu aripi de rândunică.
Șoricelul din pod
S-a oprit din ronțăit
Ca hipnotizat de ochii de motan,
Iar metronomul inimii
Pe sub poduri reci de piatră,
Cu buchete de fiori,
Trec femei cu părul galben
Despletit la primii zori.
Pe-o lumină pâlpâită,
Din vechi turn de catedrală,
O Madonă
parfumuri strămutate pe planete
cu stele fierbinți
aduc în inima ta ninsori
cu fulgi mov
petale desenate pe alte petale
flori cu cifru
invocă zăpezile de odinioară și nasc iluzii
în
Când lasciva muzică se îmbată cu penumbră,
dansatoarele abandonează treptat hainele:
un guler, o manșetă, o mănușă, lenjeria
vaporoasă.
Apoi, spre surprinderea tuturor, în delirul
Își schimbă lumea scutec de durere
Și pare beată când pe cer se mișcă
O întreagă galaxie în care pișcă
Sâmburi de timp, lăsați fără putere.
Norocul l-am jucat parcă la rișcă
Sau
Am vrut să văd cu ochii mei
Dacă vorbele lasă umbră pe pământ.
Pentru asta am strigat cuvinte fără sens
Spre soare.
Din văzduh au venit doar țipete de pescăruși.
Am vrut să văd
In noaptea înfrigurată de erori,
peste nuferii fosforescenți,
aeschnidae cu aripi de cristal,
stârnesc unde mărunte.
ce sclipesc ca ai bestiilor ochi.
Muzica lor
e magia
apelor.
Din zarva albă, fără scop
Irump opace simetrii
De colorat caleidoscop
Și-n ritm și-n temă simfonii,
Pe care încă le destramă
Păuni cu ochii vineții
Și orgi, din struguri de
Sub un steag de lună albă,
Romantic, mi-am zidit cetate,
Tonnatecă singurătate
Cu străluciri aprinse, salbă.
Cu iubirea-n foișoare
Închis-am flori de iasomie
Și amintiri, peste
Zăpezile mai sunt încă în viață
Strângând la piept un alb multicolor,
Când râde baba mea cu strungăreață,
Cojocul transformându-l în fuior.
Încețoșate drumuri stau în față
Pe grund lăptos ca
Șir după șir, trecând din viață în vis,
Sărăcimea română mai crede-n paradis,
Dar heruvimii, după cum se știe,
Habar nu au de șpaclu, ruletă sau mistrie.
Muncitorimea noastră, cea
Cuvinte dogoresc din miez de pâine
Ca o adâncă inimă de stea
Ce-aprinsă-n calea laptelui va sta
Nu ieri, nu astăzi și nici mâine.
Cu tine cad în noapte și-n ursită,
Cu tine cred că-ncep o nouă
Acum un vis subreta
Cu mâini de porțelan,
Pusese amuleta
Pe gât și pe elan.
Mereu din ceas mă-mbie
Să sar în pași de vals,
Ca o păpușă vie,
Mânat de-un cântec fals.
Ce
Cu ochi mijiți, prin promoroacă,
Ne vede iarna care piere,
S-a rătăcit și nu știm dacă
Ne-om regăsi la Inviere.
Pe biata țarină saracă
Mai bate vântul cu putere.
Cu ochi
Iubirea ta,
Iubirea mea,
Stau amăgite acum
Pe câte o stea...
În drumul lor și-a spart câte o petală,
Mărunta, auroră australă,
Iar arbori grei cu sufletele-n tină
Își numără, mii cercuri de
Noaptea se strânge ca argintul viu
În cochilia neantului.
Săbii și teci
Se adună perechi, perechi.
Mierea se răzvrătește în faguri.
Să înceapă jocul !
Să înceapă războiul !
Marea, ca argintul
PA