Petre Augustin

Din dragoste n-ai cum să mori, Îmi spun prietenii mereu, Dar au murit de multe ori Chiar stelele din cerul meu. Iubim prea mult sau mai de loc, Iubim orbește, dar

Hipnotizează din spirala-i verde Ochi rubinii ca boabele de must. Târându-se pe drumul său îngust În scorburile mai adânci se pierde. Nu-l deranjează adevărul frust Din limba-i

Colțul de pâine pe marginea mesei Miroase a zăvor, ca buchetul miresei, Că nunta-n pârnaie e scurtă și dură Și Ziua de Câine, un câine o fură. Colțul de pâine pe marginea mesei Miroase a lapte

Și dracii petrec Când iadul îngheață Și oamenii trec Dinspre moarte în viață. E ceasul ucis, Îl simt în oglindă, În drumul proscris Din stejar înspre ghindă. Cu tine încep A cunoașterii

Dada Marenne, Ochi de Cadână, Seara în tren Nurii-și adună. Lapte de flori Și o căpșună, Saltă prin nori Raze de zână. Dintr-un mister Cât o furnică, Face din cer Pavăză

Beție, Ești angor Și albă poezie, Vârtej ce poartă-zbor Minciuna și adevărul Și cuib unde rănit Se alină dorul; Greu păcat Lăsat De Dumnezeu Odată cu paharul, Crâșma, Crâșmărița Căreia,

În piața mare a orașului Mi-au demolat statuia iubirii Și legea n-a zis nimic. Cu liniștea pe buzele-i de marmură, Zeița mea ieșită goală din mare Mi-a sfărâmat inima în

Din peștera în care s-a născut, în toamnă, Cu solzii dați în pârg a vrut să iasă. N-a bănuit că pentru cei mai mulți înseamnă Parfum de nor, ademenind crăiasă. Bătrânii au spus

Parfumul viu se ondulează-n aer Și lasă-n spațiu caldă forma ta. Hai, lasă-mi doar o șansă de a uita Cum mă sucește al iubirii caier. Scrie-mi măcar o umbră pe lumină, O amintire, într-un

Întreaga viață e un joc, Poftiți la sala cu noroc, În care toată haimanaua Își regizează cacealmaua. De sunteți buni, cinstiți din vechi, Cu greu vă adunați perechi. Lingăul

Intrarea Viroagei: nu este o iluzie, ci un loc din realitate, într-un oraș care s-a rătăcit de timp. În martie 77 el s-a scuturat în secunde ucigașe,însă aici, la această adresă, s-a dărâmat doar

Tumul crescut în câmp de grâne, mesaj lăsat de lumi păgâne și tot mai albă strânsă movilă, popas de pace, sacrală milă și far clădit din cer și sânge, veche icoană care

Din nori se rup însemne Pe lupi să-i îndemne: - Hai sus pe greabăn cuci flămânzi Să rupeți ciute pentru prânz Și un fraged mânz Din vale dacă Sângele cald o să vă

Am stat în lunca asta mult prea multă vreme, Cu muzica domoală a sângeriei ape Lovind în amorțeala căzută peste pleoape Cu-n dans hipnotic. Mult prea multe teme Mi-a dat amurgul

Prea mult mi-ai fost și zid Și santinelă. Rătăceam ades, dar acum drumul s-a închis brusc în ecou, ecou, ecou... Vidul trece prin vid, Zidul trece prin zid. Prea mult...

Când ploaia răpăie-n furtună, În scorburi liniștea se-adună, Se strânge-n ochi de păsări mici Se pierde-n aripi de furnici. Vântul repede în hoinari Un straniu cor de lăutari Și-un vuiet

Fructele verii mi-au căzut din mână Ca dintr-o creangă mult prea roditoare Hrănind speranțe care tot amână Beția simetriei de culoare. Și dacă am iubit o săptămână Un mugur transformat apoi în

Alunecă impure lacrimi împotriva firii, Malström în Mediterraneo. Ce tare sclipește în iris imobila lumină ! Apasă, străin pe accentul meu, cuvântul: “Concertissimo”.

E vina soarelui că se întoarce În fiecare zi cu haină nouă Þesută-n aburii urcați din rouă, Pe care fusul astrului îi toarce ? E vina stelelor că-n nemișcare Fac să pulseze cerul în

Cum funcționează șocul la mașină ? Vezi, compensează aer cu benzină !

Iubire, Alambicată formă de mișcare, Cine va auzi ecoul țipătului tău ? Om învechit în doagele de os ale planetei, Cine va auzi șoapta iubirii tale ? Ecoul ?

Dincolo de punct, În reverberație Floare, mugur, gând.