Paul Bogdan

Se încruntă cerul la mine, de dimineața devreme. A început norii să cheme, vreo mie de boabe de grindină, o mână gospodină, ce mă bătu pe spate crunt, mărunt-mărunt. Mi-a luminat și

Pârâie, mârâie zorii aștia în mine, se naște o zi, care pe altul l-ar îngrozi. M-au surprins după o seară și o noapte de pace, în care cadranul ceasului nu a avut ce face, în care

Târâie-mă prin norii tăi, scânteie-mă de scânteia cerească! Saltă-te curcubee de fată, zmee! Eu nu știu să zbor, mă împiedic de aer, am dureri înfășurate plumbiu pe ziua de ieri ca

Nu știu dacă procedez corect luând cu mine la Agigea câte trei volume ale autorilor care au trimis cărțile pentru raft. Aceste cărți nu se vor vinde ci se vor dărui criticilor prezenți la

să mă joc de-a copacul făcându-mi veacul într-un altfel de crâng crângul se umple de lemnele mele lemnele mele de foc, cât de curând. să tot curg, într-o vale să murmur, din înalt

Luni, 19 decembrie, orele 18:00, la Cercul dramaturgilor, al Uniunii Scriitorilor, va avea loc un spectacol-lectură cu piesa \"Autorul\", semnată de Radu Herjeu, nominalizată la Concursul Național de

Calci albastru în prag de val Născându-te spumă, Alb pal În glumă, Afrodită eternă, Modernă Curg nisipuri în privirea-ți 'nnoită, Plajă risipită, Pe lungimea mărilor mele De

Mai avem de navigat o viață pe katamaranul acesta, iar lumea dedesubt, în care meduzele dețin încă supremația, nu ne este prielnică. Domnia noastră se termină la mal, acolo unde umpleam

Să nu te superi c-am să mor, că am să cer, pământ, izvor, că am să dorm sau am să zbor și, netrezit din al meu somn, să pot să-ți spun când ai vreun dor: să nu te superi c-am să

Îmi era candela stinsă de o boare de suspine. Ghemuită, strânsă-n sine ca în bobul de tăciune doar aprins și stins degrabă, zăcea flacăra de veghe încremenită ca în moarte, în stingeri

Timpul încă nu-și pierde răbdarea cu mine. Mă știe de când îmi număram primele secunde, de când iubeam adevărurile nude, de când aveam mâinile cârlig pe „de ce”-uri, cu pasul împleticit,

Iubite, câteodată lumina sufletului meu pâlpâie. Tresare în căușul palmelor tale ca o scânteie, ca o bucată de nimb pierdută în timpul iubirii. Îmi zvâcnește tot trupul între palmele

N-ai avut ce face și te-ai născut o frumusețe perfectă, o frumusețe rece perfectă, un cristal cu fațete egale ce reflectă trist neperechea în tot. Singulară ce ești! Nici inel, nici

Mi-am permis să aduc editorialul Beei în prima pagină. Trebuie să spun că este mult mai cald și mai bine realizat grafic decât acest copy/paste și vă invit să-l citiți \"în direct\": Timișoara oraș

Se împleticea. „Să mă dea ea afară din casă pe motiv de beție... auzi la ea tupeu! Păi ce-am băut? O litră de vin și un sfert de țuică. Asta-i băutură?” Sprijinit de un felinar își aprinse o țigară