Papadopol Elena
Verificat@papadopol-elena
„<audio controls autoplay> <source src="https://aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/membri_files/ElenaPapadopol_files/2.mp3" type="audio/mpeg"> Your browser does not support the audio element. </audio>”
Numele și prenumele: Papadopol Elena Născută: 29 octombrie 1972, Constanța Email: papadopolelena@yahoo.com Educație și formare: 1987 - 1991 - Liceul Teoretic Mircea cel Bătrân - Constanța 1991 - 1994 - Colegiul de Birotică, Universitatea Ovidius 1993 - 1997 - Universitatea Ovidius, Facultatea de Litere Activează ca profesor de limba română…
Pe textul:
„ape ape" de Ottilia Ardeleanu
și uit tot ceea ce poate fi rău
ca o rugăciune cu Dumnezeu de față
și o inimă prinsă de ceva nemuritor ca o respirație în care respiră întreg universul
și atunci știu că niciodată dar absolut niciodată să nu-i vorbești tinereții despre moarte.
Am selectat aceste versuri pentru sentimentul pe care îl eliberează, incluzând liniștea, timpul (cuprins intr-o rugăciune cu Dumnezeu de față), puterea/ forța, pe care le păstrează sufletul pe drumul lung până la aflarea esenței, adică a tinereții fără moarte, așa cum este scris în titlu.
Cu drag,
Elena
Pe textul:
„Tinerețe fără de moarte" de Antonia-Luiza Zavalic
Respect și admirație!
Pe textul:
„Filosofie amăruie" de Papadopol Elena
Vă mulțumesc din suflet, ambilor!
Pe textul:
„Filosofie amăruie" de Papadopol Elena
Vă mulțumesc mult, mult pentru ideile dumneavoastră, pentru impresiile si părerile dumneavoastră care, mie, nu doar îmi folosesc din punct de vedere literar, ci mi-au adus așa... o stare de bine. Sper să reușesc să vă dăruiesc și eu aceeași trăire pozitivă.
Domnu Ionuț, m-am gândit și la finalul poemului și am lucrat varianta aceasta:
dar iată: Antarctica se topește !
"Gott ist tot" față de simțuri ?
scheletele sunt oarbe
discernământ și dorință unite
încât ți se pare că vezi peste tot
"cogito, ergo sum"
și o mulțime de personaje sofiste
Domnule Dragoș Vișan, chiar nu mă pot hotărî pentru titlu... mi-ați propus o variantă, la care mă gândesc și... da, cred că, odată ce am reformulat finalul, se potrivește mai bine titlul, pe care mi l-ați dat. Nu vreau să supăr, dar mă mai gândesc.. și deja mi se pare că este mai potrivit.
Cu prețuire pentru amândoi,
Elena
Pe textul:
„Filosofie amăruie" de Papadopol Elena
Pe textul:
„În pacea persană, caligraf al lui Omar" de Dragoș Vișan
1)din se lipite în se lipise
se lipite
pe corp murdară la gât, subsuori
2) la dresajul acvilei mele, crescută de pui
poate ar fi mai potrivit
la dresajul acvilei mele, crescute încă de pui
3) am pus-o pe-o frânghie
Ar merge mai bine: am pus-o pe frânghie?!
Nu știu...
Pe textul:
„În pacea persană, caligraf al lui Omar" de Dragoș Vișan
Ați scris o frumoasă poezie, ați definit-o scriind cu inima, în versuri! Ați recunoscut Poetul și destinul său. Cuvintele au curs. Am citit pe nerăsuflate. În prima parte a poemului ați reprezentat cu multă fantezie literară cadrul si pregatirea de transformare din om în Poet, ființă cu o durată de viață atât de mare... de la Dumnezeu până la Omar Khayyam, apoi de la Omar Khayyam
încoace, fiind, totodată, și un deschizător al drumului pentru literatura valoroasă (o carte/ operă de valoare supraviețuiește în timp, după chipul și asemănarea Poetului; un fel de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte).
cămașa albă mi-o scot din apă,
mi s-a limpezit după atâta clătit,
șapte ape mi-au fost de ajuns, se lipite
pe corp murdară
Am stors-o, într-o știoalnă îmi spăl
pantalonii prăfuiți mult aseară pe stânci
la mersul după acvila mea dresată de pui,
i-am spălat, i-am bătut bine de pietre,
mi-am pus tolba cu săgeți, arcul pe umăr
Am desfăcut și întins cămașa albă,
am pus-o pe-o frânghie, se zvântă,
imprim litere magice în cerneli vii,
ticluiesc o poveste de iubire
în multe etape, s-o las ca amintire
abia într-o agonie bătrân
doar pentru copiii mei, pictez
un peisaj ireal, mă bucur de atâta vigoare,
vreau să încalec mai iute, după ce-l trezesc
în cort pe la ceasul al doilea după zori
pe poetul ce trebuie să meargă la curte
Iată în acest poem un exemplu de contact între poeți aparținând unor culturi diferite. Este, mai curând, un demers filosofic, o demonstrație care dovedește că un poet folosește alte căi de comunicare în lupta aceasta cu lumea sau chiar și cu el însuși: cuvântul și iubirea.
Pe textul:
„În pacea persană, caligraf al lui Omar" de Dragoș Vișan
ar fi mai ok
decât să simți zi de zi
cum viața se topește în tine
ca o sârmă de aluminiu
într-o baie de sudură în cruce
(am citat versurile)
mai poate arăta că societatea in care trăim poate influența prin lipsa de scrupule a oamenilor, văzută ca o barbarie; la Nietzsche este întâlnit supraomul - ca voință de putere (antihrist și antinihilist în același timp). Dar tot Nietzsche a recunoscut și utilitatea creștinismului în istoria omenirii.
Folosirea numelui Hitler declanșează revolta în rândul cititorilor, intoxică și acum. Sunt multe, în viață, si probleme fizice, și sufletești dar... Dumnezeu există.
O altă remarcă și poate că fi utilă: poemul începe cu versurile
bine a zis cine a zis:
e greu să renunți la demonii tăi
doar ei ți-au fost alături
poate ar trebui să faceți referire, undeva, în finalul poemului dacă faceți referire la vreun autor și care este citatul la care faceți trimitere; pentru că tocmai acest lucru s-ar putea să lămurească lucrurile; poate că poemul este o expunere personală, interpretare a unui citat...
Cu respect, vă doresc numai bine!
Pe textul:
„stihiră 1" de emilian valeriu pal
Pe textul:
„Nici iarba nu uită..." de Papadopol Elena
în costum de clown capsând bilete de tombolă
Fiindcă tot mă întrebam dacă e bine să se ia această măsură (ca esență finală a poemului) sau nu,
Mie îmi place finalul: ludic, ermetic...
Ar fi nebunia această a vieții transpusă hazliu. Dar... poetul trebuie să hotărască!
Pe textul:
„mersul trenurilor" de Liviu Nanu
... e bine sau nu să se ia această măsură?
Poate mai este nevoie și de alte păreri. Îmi place poemul și fără acest final, și cu...
Finalul nuanțează umorul negru ermetica.
Pe textul:
„mersul trenurilor" de Liviu Nanu
pe culoare un naș în costum de clown capsînd bilete de tombolă
și fredonînd „mi-e dragi ceferiștii...”
pentru că se înțelege mai clar legatura dintre călători - ale căror categorii si locuri aparținătoare sunt simbolizate în poem - și timp, și incapacitatea fiecăruia de a nu depinde de legitimația de călătorie oferită de cfr-ul trenului vieții. Rădăcinile ideii poetice se întind, se ramifică în adâncul realității și sunt vechi. Trăiești ceea ce îți este stabilit, intr-un fel persistând în finalul poemului concluzia că te-ai trezit cu un bilet de tombolă: suferi sau te bucuri sau ești onorat, damnat... în funcție de ceea ce ai tras. Finalul este metaforic; ați surprins în imagini artistice o (super)rațiune transcendentă. Nasul în costum de clown poate fi și reflexul în oglinda sinelui. Fără finalul acesta, poate ar fi fost o poezie doar abstractă, fără nașul/ arbitrul interior...
Pe textul:
„mersul trenurilor" de Liviu Nanu
am să las inima deschisă
am să ascult ceea ce simt
am să cred
până când cerul primește
culoarea ochilor tăi
până când soarele devine
lumea învăluită în iubire
dăruiește-mi,
din esența dragostei tale,
foșnetul firelor de iarbă
vreau să păstrez în suflet
sonurile mângâietoare
să iubesc tot mai mult
atingerea mâinilor tale
mai mângâie-mă
în timp ce natura freamătă
lasă-mă să-ți încredințez
căldura trupului meu de cuvinte
Îmi cer scuze pentru că am răspuns așa târziu. Însă acum am avut tihna sufletească. Vă mulțumesc foarte mult!
Pe textul:
„Sonuri dulci" de Papadopol Elena
Pe textul:
„Sonuri dulci" de Papadopol Elena
Pe textul:
„Sonuri dulci" de Papadopol Elena
