În pacea persană, caligraf al lui Omar

Super poemul! Și un super poet: Dadu Vinaș, caligraf al lui Omar Khayyam!
Ați scris o frumoasă poezie, ați definit-o scriind cu inima, în versuri! Ați recunoscut Poetul și destinul său. Cuvintele au curs. Am citit pe nerăsuflate. În prima parte a poemului ați reprezentat cu multă fantezie literară cadrul si pregatirea de transformare din om în Poet, ființă cu o durată de viață atât de mare... de la Dumnezeu până la Omar Khayyam, apoi de la Omar Khayyam
încoace, fiind, totodată, și un deschizător al drumului pentru literatura valoroasă (o carte/ operă de valoare supraviețuiește în timp, după chipul și asemănarea Poetului; un fel de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte).

cămașa albă mi-o scot din apă,
mi s-a limpezit după atâta clătit,
șapte ape mi-au fost de ajuns, se lipite
pe corp murdară

Am stors-o, într-o știoalnă îmi spăl
pantalonii prăfuiți mult aseară pe stânci
la mersul după acvila mea dresată de pui,
i-am spălat, i-am bătut bine de pietre,
mi-am pus tolba cu săgeți, arcul pe umăr

Am desfăcut și întins cămașa albă,
am pus-o pe-o frânghie, se zvântă,
imprim litere magice în cerneli vii,
ticluiesc o poveste de iubire
în multe etape, s-o las ca amintire
abia într-o agonie bătrân
doar pentru copiii mei, pictez
un peisaj ireal, mă bucur de atâta vigoare,
vreau să încalec mai iute, după ce-l trezesc
în cort pe la ceasul al doilea după zori
pe poetul ce trebuie să meargă la curte

Iată în acest poem un exemplu de contact între poeți aparținând unor culturi diferite. Este, mai curând, un demers filosofic, o demonstrație care dovedește că un poet folosește alte căi de comunicare în lupta aceasta cu lumea sau chiar și cu el însuși: cuvântul și iubirea.

Cred că trebuie corectat:

1)din se lipite în se lipise

se lipite
pe corp murdară la gât, subsuori

2) la dresajul acvilei mele, crescută de pui

poate ar fi mai potrivit

la dresajul acvilei mele, crescute încă de pui

3) am pus-o pe-o frânghie
Ar merge mai bine: am pus-o pe frânghie?!
Nu știu...

Da, am corectat. "Pe frânghie", după cum mi-ati arătat. "Lipite" a devenit "lipise" și pe Facebook. Am refăcut și "Vinaș" după cum era prima dată. Mă bucur că vă place. Aduce și a vin bun, degustat de Omar, mai pe seară!

Cu drag! Am lecturat cu mare plăcere! Felicitări!

interesant poem scris cu gândul la Omar Khayyam, nu are cum să nu te influențeze poemele sale. Barbu a fost și el influențat (a existat și pasiunea comună pentru matematică, un motiv în plus). Senzații puternice am avut și citindu-i pe marele Tagore, Gibrain, urmați de Sepheri (cât de mult seamănă cu Neruda!), Adonis, Darwish, Al-Qasim, Nizar Qabbani (ce poeme de iubire!) etc. Literatura arabă și cea a orientului îndeamnă la meditație, la iubire, la transcendență, la credință, la lupta pentru adevăratele valori ale omului, ceea ce surprinzi și tu, în felul tău personal, în poemul dedicat lui Khayyam, într-o zi de mirabilă joi.

În pacea mea persană s-ajung. Doamne, cum toarnă unii foc, cum varsă peste neamuri dezbinări. Oamenii au încins lumea. Nu ne va mai răbda pământul.
Nu știam unde să mai plec. Și am ajuns în preajma lui Omar Khayyam adormit bine-mersi. Sper să stau lângă el, în epoca aceea de Halima. Să învăț calișmera dezinteresului de tot ce vine în prezent ca o mutilare și dinspre unii artiști, fără chemare adevărată și fără har. Unii ca aceștia nu există în absolut și n-au existat decât ca modele amăgitoare. Dacă unor artiști falși le vine lehamitea noncreativă ca greață sartriană prea mult, ei devin în prezent nefaști, dând afară ceva ca-n "Infernul" lui Dante, din chinuirea interioară ce o prefigurează pe cea veșnică. Nu se pot opri. Nu se pot liniști. La Omar Khayyam este un refugiu constant!

Că consumi foarte multă energie pe Agonia, distanțându-te de ceea ce ești tu de fapt: critic literar și poet. Eu m-aș bucura enorm să văd o carte cu cele mai bune poeme ale tale, una pe care să o citească urmașii tăi, când toate site-urile astea vor dispărea. Golgota agonică este necesară până la vârf, după aceea urmează crucificarea pe pagina albă. Doar o părere.

Da. Se ridică o cruce. Apoi se și invită diplomatic: hei, nu fugi, cămașa ți-e dată la zaruri de mercenari, pentru a continua războaiele romane cu robii lor, dar această cruce e pentru tine, ai stil, ai cămașă trandy, hai dă-o jos că ești mai atrăgător la bustul gol, îți facem acum de odihnă cu trei piroane.

Glumesc. Tragic, foarte tragic. S-ar părea că nu e altceva de acest sit arheologic pe via Appia.

este exemplul personal. Greșeli am făcut cu toții, poate că a venit momentul să arătăm ce am învățat din ele. Dificultăți vor fi, fiindcă oamenii te judecă după cum ai fost cândva, dar dacă te dăruiești, oferind ce e mai bun din tine și nemaipunând la suflet faptul că fiecare om e pe o anume treaptă evolutivă, lucrurile vor fi mai bune. Cică este un concurs anual, Titel Constantinescu, în care premiile constau în publicarea manuscriselor trimise. De ce nu încerci să mergi în astfel de direcții? Îți consumi timpul și altfel, revii asupra propriilor texte, meditezi în fața propriikor tale creații, doar tu și ele, într-o pace și armonie perfecte. Doar o părere.