ovidiu nacu

\"mica nu ca un copil de 5 ani\" - cacofonia ciobeste din frumusetea motto-ului.

cred ca duceam dorul unei asemenea poezii!...atmosfera degajata a (auto)contemplarii -\"neseriose\"- interfereaza cu duritatea prabusirii intr-un neant mereu ludic si prea real ca sa mai fie adevarat...dream-ul si asfaltul fac casa buna sub penita(de fapt tastatura)ta, Livia!

poate ca nu exista vreo rugaciune colectiva, asa e, dar apa neagra(hyperlink la Dark Water-ul hollywoodian) si trupurile moi real-onirice fac din traversarea intersectiei fara stop si zebra un placut incurs in necunoscutul...banal.

foarte frumos. merita cateva stele.
astept sa te mai citesc.

ela, multumesc de corectura.
laurentiu, apreciez critica ta.ma voi stradui. metaforele uzate,si cliseele au insa rolul lor in acest poem... poate mi-a reusit \"schema\", poate nu, asta decide cititorul.

Romania este o tara misterioasa...
In timp ce majoritatea cetatenilor ei vorbesc (si gandesc) intr-un fel, cealalta majoritate( \"elita\") isi aroga dreptul de a impune/dicta NORMA de vorbire/gandire. Pana aici totul bine, nimic neobisnuit; doar mentalitatea medievala prevede ca masele ignare sa fie conduse spre propasire de varful ascutit, privilegiat si arogant, intotdeauna iluminat de Dumnezeu si pus acolo taman cu acest scop soteriologic. problemele ar aparea atunci cand \"iluminatii\" se urca la o asemine inaltime in vazduhul cujetarii s-al grairii, ca prostimea ramane bleaga la minte lovita de apofatismul hardcore al boiarilor sofisti, si se resemneaza multumindu-se cu dulcele, argoticul,indecentul si inCORECTul grai mioritic.

sa ma iertati, da\' eu am citit numele dictionarului in engleza...numai asa are sens continutul acestuia.

eu as traduce acest \"comentar\" prin...exces de prostie.

n-am sa raspund comentariului dv adresat comentariului meu(!) din mai multe motive, unul fiind si acela ca oricum e prea tarziu, si la cat de vijelioasa v-a fost exprimarea socotesc ca apelul meu n-are nici o sansa sa fie luat in seama de domnia voastra.
sunt sigur ca nu ati inteles ce am vrut sa spun -si asta, desigur din vina mea( cuvintele-mi pseudoartistice au sabotat claritatea ideatica),si de aceea ma simt dator cu o completare, ultima, si oricum neimportanta:
sunt de acord cu ideile exprimate intr-un mod cu adevarat artistic de dv in eseu. si, iarasi, nu sunt de acord cu alegatiile criticilor dv (acelora care desigur nu va convin dv).

...eu pur si simplu paginam agonia si m-am oprit la un eseu interesant, urmat de critiici care nu vizau continutul acestuia ci detaliile formale si stilul autorului de a scrie.comentariile mi s-au parut delicioase , avand in vedere si raspunsurile dv crunte,justitiare, omnisciente, acide si chiar dogmatice pe alocuri. la urma m-am gandit sa adaug si eu unul -scris fara veleitati critice sau literare- , mai impaciuitor, care sa nu trezeasca alte intrigi sau sa irite orgoliile inflamate ale cruciatilor/\"necredinciosilor\" comentatori.
am dorit doar sa-mi exprim aprecierea pt un eseu bine facut si pt niste comentarii extraordinare(nu valoric, ci artistic), care, intr-adevar, mi-au inseninat ziua.
sincer imi pare rau ca intentia mea a fost prost inteleasa(mea culpa) iar numele meu a fost asociat in niste fraze nu tocmai...ortodoxe, ca sa zicem asa.
as putea sa scriu mai multe dar, pt ca tot sunt in domeniu, inchei cu minunatele cuvinte ale Apostolului
Teolog: \"Dumnezeu este iubire\".

Atunci cand Il vom cunoaste si noi, poate ca nu o sa ne mai decapitam reciproc pt/in numele Lui.

amator ratacit pe siteul asta, iata-ma-s antrenat intr-un superb sir de comentarii rau/schiop/prost -voitoare , care fac deliciul oricarui cititor...amator!
subiectul esului a fost bine atacat, desi micile imperfectiuni au iritat retina aristocratica a criticilor...de asemenea, autorul eseului despre Pippida a fost si el atacat la comentarii si dovedit ca este doar un wannabe ordinar...

unul din motivele pt care nu mai scriu eseuri pe acest site(pardon, am vrut sa zic gard)este si lipsa de receptivitate a esentialului de catre majoritatea cititorilor.

acestea fiind spuse , ma retrag smerit sa nu deranjez pe cineva cu ceva... Dane, bun eseu; si nemaipomenite comentarii. Mi-au inseninat ziua.

frantura e strategica.chiar la final.exista 2 tipuri de fericire: cu F mare si neaparat la singular, si cu f mic, si, deci, la plural. dea la uman la divin e cale lunga iar gamaliile de fericirea omeneasca, marunte, multe, si cam degustatoare asemeni okilor de musca , daca-s confruntate cu Fericirea cea adevarata, apar ca...nefericite!.
nu pot zice ca e o poezie buna. de cativa ani am incetat sa scriu poezii bune. scriu cum si ce ma doare -valoare strict personala. ms ca ai dat pe-aici.

ce inseamna viata?...

de multe ori aflam ce-am avut abia dupa ce am pierdut acea valoare sau lucru drag.viata e o lupta, o cursa; viata poate deveni si moarte zilnica dozata astfel incat \"mortul care-si ingroapa mortii\" sa nu banuiasca nimic despre sine.
sinuciderea-din gelozie sau nu, n-are importanta- a unui prieten apropiat nu poate decat traumatiza. asa afli cat de fragil este firul asta incalcit pe care noi il numim viata.
moartea nu o vedem niciodata, insa dupa urmele ce le lasa in jurul nostru aflam de existenta ei.

cineva spunea: nu merita sa traiesti decat pentru acel lucru pentru care merita sa si mori. si moartea unui om este cea mai buna caracterizare a vietii lui,. nu vreau sa judec pe nimeni. si pe mine m-a socat odata sinuciderea unei fete de liceu care s-a apucat de Sartre, Cioran, Nietzsche si alti \"balauri\" filozofici, si a sfarsit zdrobita pe asfaltul rece din fata blocului.
de multe ori sinucigasii sunt victime; alteori insa , sunt criminali ce-si avorteaza fericirea lor si a altora. sinuciderile \"demne\" ale antichitatii sunt doar produsul unui egoism gigantic care n-a gustat vreodata din bucuria de a fi smerit.
nu stiu ce sa zic,Costine, in legatura cu intrebarea ta. adica stiu raspunsul dar metafizic is inca necopt pt el. sper ca va iesi la suprafata candva si va ilumina intunericul constiintei umane, astfel incat sa piara orice gand si cuget rau de sinucidere.
pana atunci ma leg de ultima ta fraza, reformuland-o din intrebare in raspuns:
Ce inseamna viata fara Iisus Hristos?...

trebuie sa lamuresc: hoitul nu e un copilas dulce si zambitor, nichita, si nici nu stiu de unde iti tuna aceasta idee. poezia a fost scrisa cam acum 2 ani dupa ce am asistat la inmormantarea bunicii mele.

draga Bogdan, am citit si eu ,maruntul, cele ce ai scris tu despre iubire. apoi am citit si jumate din potentialele raspunsuri la intrebarea ta.la jumatate m-am plictisit si mi-a perit rabdarea.
nu-s om invatat, nici filosof, nici macar intelectual.daca incerc sa-ti vorbesc si eu despre iubire si Dumnezeu, nu o fac din vanitate,sau din dragul de a da inca un ,,raspuns\" care nu raspunde de fapt la nimic, ci naste noi si noi mladite ale eternei intrebari: cine sunt eu? de unde vin? incotro e finalitatea mea?
am spus intrebare si nu intrebari pt ca e vorba de un singur trunchi existential si esential pt scurta noastra peregrinare pe acest pamant(destul de problematica ce-i drept!).
in primul rand, exista IUBIRE si iubiri. lumea numeste cu acest nume aproape orice pasiune sentimentala, atractie fizica, patima mistuitoare etc. a unei persoane pentru o alta. se scriu poezii, eseuri, tomuri intregi de romane, si totusi, oamenii nu inteleg ce inseamna...a iubi.
IUBIRE este stare de a fi, iar noi, oamenii, nu stim sa fim. din iad porneste orice cautare a lui Dumnezeu, si tot in iad se aude cel mai bine chemarea Lui:Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. undeva, in vechile carti bisericesti era o vorba: Ai vazut om, ai vazut pe Dumnezeu - iar asta nu in sens panteist, ci in chipul Omului ai reusit sa-L ,,citesti\" pe Dumnezeu, sa patrunzi macar o farama din taina iubirii Sale.Pentru ca Dumnezeu este intr-adevar iubire, dupa cum spune Sf Ioan Evanghelistul, si oricine ramane intru El cunoaste aceasta.ma leg iarasi de o vorba din popor, caci nu vreau sa vorbesc din capul meu natang: Cine stie cunoaste, asa se zice in ziua de azi. abia de curand mi-a picat si mie fisa ce-i cu aceasta zicala, mai mult smekereasca ar spune unii. cine stie, cunoaste, adica stiinta, teoriile, doctrinele vin din cunoastere, care nu este nimic altceva decat participare, experienta ,traire. Iubirea dumnezeiasca care-l cheama pe om -chip al lui Dumnezeu- la asemanarea cu El,inseamna comuniune, participare. poate spun cuvinte mari, cuvinte cu care esti deja obisnuit sa le auzi , dar o mie de cuvinte nu fac cat o picatura din adevarata iubire,o iubire nepamanteana, o iubire biruitoare, care invinge moartea si scapa din timp.la o asemenea STARE(repet ca sa nu creada cineva ca acum filozofez.stare=comuniune,impartasire) este chemat fiecare din oameni.
Sf. Dimitrie al Rostovului avea un poem in proza foarte frumos in care ,smerit si invins la inima, vedea toate patimirile Mantuitorului Iisus Hristos: ranile din palme, acele palme care au tamaduit bolnavii si au inviat mortii;spinii de pe frunte,ochii inchisi pe cruce ,piroanele din picioare(nu mai continui ca devin plictisitor,desi poemul chiar e superb) si la final,dupa ce arata cat a suferit Dumnezeu si pe cruce a murit pentru noi, in schimb El nu ne cere decat un singur lucru: \"Sa Ma iubesti , atat voiesc, iubirea ta o vreau\".
ce reprezinti tu in fata lui Dumnezeu?
reprezinti motivul pentru care El s-a rastignit si a patimit, motivul pentru care s-a pogorat in iad, motivul pentru care a inviat.
finalul si destinatia vietii?
\"Caci Dumnezeu atat de mult a iubit lumea ,incat pe singurul Sau Fiu l-a dat ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica\"(Ioan 3,16 pare-mi-se).Hristos nu-ti cere nimic,El te iubeste pt ceea ce esti,nu pt ceea ce faci(cum este iubirea oamenilor), El iti ofera totul, ba inca si pe Sine Se ofera prin Euharistie lumii \"ca nimeni sa nu piara ci sa aiba viata vesnica\".
am vorbit mult deja dar cuvintele mele slabanoage nu pot sa zugraveasca adevarata iubire , cea pe care tu o cauti si de care insetezi.cuvintele raman cuvinte si folosesc numai in masura in care reusesc sa comunice, sa transmita din harul Duhului Sfant, sa-ti deschida dimensiunea adevaratei vocatii ontologice a omului: de chip al lui Dumnezeu chemat sa se asemene intru iubire Lui.
sper ca vor folosi aceste cuvinte.

ps: o carte care a schimbat multe vieti:\"Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei\" de Sf Siluan Athonitul.daca vrei, citeste-o.

nicoleta, vad ca eseul tau a cam starnit niste valuri p-aci prin jur...ai reusit sa surprinzi realitatea la modul cel mai nud si de fapt cel mai agresiv pentru cine se regaseste in ea;asadar tu ai un avantaj considerabil: cine nu e de acord cu eseul tau este si va fi considerat \"atins\" de catre mesajul lui;deci contestatarul e pus la punct de catre propria lui opinie, anticipata de eseu.
acum...eu ce sa zic: sunt de acord cu tine, chiar simteam nevoia unei taieturi lipezi si bruste care sa spintece prostia si autosuficienta \'scriitorilor\" de pe site, a poezasilor veseli ori tristi care abia asteapta compasiune ori pur si simplu niste aplauze grosolane din partea gloatei. tu adresezi o intrebare brutala: de ce scrii?
eu iti raspund tot asa de iute: PENTRU CA SUNT, iar fiintarea, nu simpla subzistenta bio-sociala il face pe om sa devina intr-adevar OM. de fapt intrebare cheiea eseului tau este: de ce publici? de ce vrei ca si restul omenirii sa te cunoasca si sa fie partasa la fiintarea, suferinta, iubirea, bucuria sau stupiditatea ta? aici fiecare raspunde in mod subiectiv si personal.de multe ori si eu m-am intrebat de ce merg poetii la cenaclurile literare, de ce cauta simpatia celotlalti, de ce simt nevoia sa-si expuna cele mai intime ganduri si trairi multimii. oare pt un set de aplauze vulgare? oare pt 25 de minute de glorie?
socotesc ca numai cei care NU sunt poeti cauta acest lucru, numai ei fac galagie de dragul de a fi recunoscuti si aplaudati. Eminescu zicea: desi port cu usurinta a lor ura/aplauzele lor,desigur, m-ar mahni peste masura. asadar cel care are curajul , indrazneala metafizica de A FI , nu va culege prea curand coroana cu lauri a contemporaneitatii-amanunt important in ecuatia \"de ce scriu-de ce public?\".
alt amanunt esential in discernerea valorilor pe acest site (sau pe oricare altul) este multitudinea celor care publica si rapiditatea cu care sunt sedimentate textele; astfel ,in functie de timpul cand publici(seara, luni, marti, duminica, etc) ai sanse,fie de real succes-daca putem numi succes nr de cititoi si criticile lor- fie de a trece perfect neobservat, aceste doua atitudini fiind independente de valoarea textului tau. ceea ce spun e ca pentru a strange cat mai multe aplauze ai nevoie de cativa factori, printre care si cel al intamplarii, ori al noocului chior.
si acum sa vedem si CINE sunt cei care aplauda, criticii, cei care isi dau cu presupusul si cei care \"insteleaza\" poeziile.multi sunt niste ignoranti care ,sufocati de idiotenia lor ,sedecid sa \"iasa pe piata\" , sa iasa in evidenta cu ceva.deci vin pe un site ca acesta si scriu...
altii, o elita rara, sunt mai putin proeminenti in activitatea literara, punand accentul pe calitate si nu pe cantitate.exista la acestia pericolul \"comunitatii inchise\": noi cu ai nostri, si dupa noi,ori in afara noastra -potopul!
si in sfarsit, mai sunt si cei usor influentabili, mediocritatea pasiva care da dreptate curentului principal; daca cineva zice ca poezia x e \"rea\" , gloata reproduce mecanic opinia si uite-asa, de la o zi la alta, poti cadea in obscuritate de pe culmile \"gloriei\"!

eu unul nu ravnesc la niciunuldin rolurile de mai sus. imi place sa stau pe margine si sa observ mersul alambicat,cam irational si deseori absurd al lumii.ma multumesc numai flegmele adresate direct pe obraz iar cu \"fanii\" sunt circumspect si latru la ei sa plece.

am vazut ca unii nu a inteles de cea te-ai referit la plural:\"de ce scriem\" in loc de singularul subiectivist(de ce scriu) care te elibereaza de povara raspunsului si te face simplu spectator neimplicat. eu socotesca ca pluralul din titlu e exact sarea care da gust eseului tau si care indeamna multimile sa-si lepede amorfitatea individualizandu-se ca indivizi; pe scurt, te cheama la raspuns. si in functie de raspunsul tau ceilalti te pot vedea fara masca, in falsitatea sau adancimea ta existentiala.

care comentariu, caci linkul tau nu duce nicaieri?
imi cer scuze pt cacofonie.poeziile mele nu sunt pentru cei cu \" urechea prea fina\".
o noutate pentru tine: nu sunt geniu si nici nu vreau sa fiu. azi nu se mai nasc genii.

Silvia, poate nu ai inteles( si sigur e asa): continutul poeziei il consider inviolabil, nesupus modificarilor unora sau altora. cat despre sens, el este discutabil, fiecare are dreptul la o parere, la o critica, in functie de ce a inteles din poezie.
daca unii aleg sa-si \"negocieze\" poeziile cu criticii lor, inseamna ca nu sunt siguri de mesajul lor poetic, si le lipseste personalitatea.
intre paranteze fie spus, eu credeam c-o sa observi \" personalitatea metafizica\" ,dar tu ai ramas la nivelul \"CA CAre\".
nu-i nimic: e dreptul tau sa critici, si, cum ar spune americanul, eu voi muri aparand acest drept.

inteligent spus, prietene. pe-o buna bucata de vreme esti convingator,dar cred ca se puteau scoate mai multe concluzii la final. stilul e degajat, anti-stres, pe alocuri capivant, si per total destul de interesant. si sofismul a farmecul lui cand e plasat la fix.
ok. tot inainte!

astept raspuns. sau iti place sa tii omul in sah?

ce nu inteleg eu:
de ce unii se leaga de continutul poemului(oricare ar fi el) si au impresia ca acesta ar trebui modificat dupa gusturile proprii.
de ce asa-zisele comentarii, in mare parte, au miros de amatorism; constau ori din osanale, ori din obiectii legate de continut.

incep sa cred ca acest site e un fel de cenaclu virtual in care fiecare isi da cu parerea la modul absolut, fara a da nici cel mai elementar semn de intelegere sau comprehensiune
fata de ceea ce a citit.
orbii dialogheaza cu surzii, iar mutii si-au gasit sa fie critici!

dle Erbiceanu, multumesc pentru criticile constructive. nu uitati insa ca poezia este o realitate in sine. deschideti usa, gustati-i rostul, si adevarul ei n-o sa va mai deranjeze atat de rau.
cu recunostinta, Ovidiu.

o posibila alternativa de a scapa din lumea egolatra si plina de iluzii in care traiesti(adevarat Matrix), ar fi razvratirea, propunerea unor alte valori,uitate sau ignorate,si trairea in conform cu ele.desi perimata si luata in deradere, razvratirea ,ruperea dintr-un sistem autosuficient si acaparator, este singura solutie.
dar aceasta solutie vine de sus, de la Cuvantul originar, Cel de la inceput si Cel de pe urma, care nu e simplu spectator la drama ta existentiala, ci Mantuitor, Eliberator. cine aude chemarea sa , are urechi de auzit.cine reuseste sa vada dincolo de circul absurd al lumii,sa vada Adevarul(pentru ca Adevarul nu e concept ci realitate contemplabila), acela a gasit atat calea cat si tinta ultima a peregrinarii sale ontologice.
s-ar putea spune mult mai multe,dar acesta e doar un scurt comentariu la un eseu taios de real si dureros de adevarat.

...intr-adevar, mai e nevoie si de asemenea clipe meta-istorice, daca le-as putea numi asa, in care sa ne ridicam din prozaicul nimicniciei cotidiene inaltandu-ne catre un taram mai pur, mai aerisit.
tare buna poezia ta;imi face dragoste iar de agonia asta dezechilibrata in care fiecare isi plange drama in versuri, sau isi surade fericirea in rime. prin cuvant ajungem la Cuvantul primordial si apofatic, singurul in stare sa ne comunice plinatatea pe care toti o cautam
scriind.

...lipsa de oameni care sa contemple frumusetea.
fata de gramada de critici iuti in a transa \"adevarul\" asa cum il vad ei, la modul relativ al \"parerii mele\".
hai sa-i dam bice mosule, caldura mare...