ovidiu nacu

Motto: „A fi liber însemnă tocmai a aboli finalitățile” (A. Camus) Tema acestui eseu o costituie moralitatea metafizicii revoltei, prin moralitate înțelegând dimensiunea morală în sine, ce

am spus că aproape/departe de oraș pe sub masă vei încerca sucul ciunga mânăstirile în felul tău de a fi vei aplauda Viața...Identitatea...Contextul mari covrigei înțelege noi nu avem

Excelsior, veșnicia! Acolo vom vâna feerice jivine. Acolo-i apofaticul și negânditul, acolo Cel Răstignit și de nerăstignitul. Nimic aici. Nimic acum. Abia sintagme și petale și biți

oamenii pun întrebări despre ginecomastie o drăcovenie și asta precum râsul buzelor de silicon ori mileurile bunicii purtate de striperi să întrebăm sincer ciudățenia din noi căți ani ai

alba-i neagră ziua rea mă cutremur cand o vrea pânzele a-și rădica lumina și-o despica zice furul la mitic stau în cur și parcă pic mortule tu vrei lăptic ia și bea din ombilic \'te la

mereu atingi paharul în identicul punct alpha buzele moi piersici pe-o vioară limpede cercul de rom îndoaie

Eseu Traim intru iluzie. Totul e iluzie, existenta si nonexistenta, viata si moartea. Epiderma cognitiv-perceptuala a umanitatii este lipsita de continut. Dincolo de ambalajele colorate, de

Călătoria noastră abia începe. târziu surâsul tău freamătă aș vrea să te sărut abține-te îmi spun cu tragism clișeele sunt sărate azi ești high și vorbești cu socrate atentezi la perversitatea

Ignoră-mă. Te aștept de-o viață de nopți și zile să vii cu parfumul distopiilor aleatorii cu atingerile insuficiente ale îngerilor fisurați prin seminar eu te aștept și cu această

verificând în fiece clipă mobilul de big-bang-ul vreunui sms inima -metaforă clasică a iubirii- pulsează mai tare iar acele înțepături sfâșie tăcerea până ajung aici, sub ochii tăi lumea ar

Mereu apropiat, chipul tău dispare când te caut pentru un singur sărut, măcar unul. \"Nu te consider un fast-food și te rog să nu consideri că sunt easy love\" îmi grăiești cu litere de

Lecția nr. 1: Dragostea nu se cerșește; se ia. A zbiera în aerul atât de mut atât de surd e inutil, vai, inutil... Prinde sfârcul și prin el vei da de lumea întreagă, de cald și de moale, de

Suntem constrânși la ființare. Suntem constrânși la acea stare de fractalică imagine vocală și de răcnet prim silabisit în lume în marea despărțire a oilor de capre supremul reîntoarce-se-n

1 priveam cum apusul se cizela pe geam și raza lui se făcea umbra călcâiului tău poetic mai mult și mai mereu 2 și fulgere de gheață voiau să mă inunde deși era cald deși era

mă trec apele uitării precum o scoică purtată de val se lasă la fund extrag din cuvinte miezul -de parca ar acea asa ceva!- și îl întristez, spre a fi melancolic asemeni poeziei ce-o scriu

ea știe că o iubesc nespus de mult epicentru al sentimentelor îi sunt pulsar sub pieptul din carne. ea mă iubește și mă respinge simultan ca un meteorit ce-mi gravitează prin sânge cometă

...Și suntem în sfârșit suntem atrași de o stare imponderabilă de a fi și abruptă și suntem, da spre un final cu cer frumos, ecouri largi și inima răsfrântă. În fapt simpla atingere, simpla

La mall umblai in stanga si-n dreapta picioarele-s reci dar hoitul merge inainte si-napoi. Bataie cu ambalaje -vai! dumnezeul consumismului zace-ncolo profanat sub lampile ...dar oricum nu

Aș vrea să mă trezesc într-o zi și să fie soare pe cer și frunze pe apă aș vrea să fie-un zâmbet lumea toată când mort voi fi găsit. Aș vrea s-alerg, să zburd și să măsor în trântă lungimea

Sub fiecare față cruntă se ascunde un chip de copil...Un copil neglijat, bătut, uitat pe undeva în marele labirint lăuntric, alături de câți monștri hidoși, în clarobscurul existenței umane. Noi

Întind mâna spre apă, spre chipul meu, spre mine, dar ea -iluzie nesfârșită de perdea- n-a vrut ca să o prind; atunci mi-am lăsat chipul în apă și am privit spre cer.