Ottilia Ardeleanu

luasem totul de-a valma fiindcă aveam iar ispita era cum o muză pentru poet aveam și nu-mi păsa de suflet de trup și de timp aveam ce alții nu puteau și nu-mi păsa mi se spusese că

am greșit împreună de la atingerea notelor la acordurile limpezi melodia descifrabilă pe care optimile deveneau inimi diezii și bemolii fluturi becarii se amestecau și ei în cavalcada

pun un picior și aștept îl pun și pe celălalt alături apa îmi face măsurătorile mă apucă de tălpi urcă pe coapse mlădie albastră îmi crește inima își notează în memorie și merge mai

să mai trec Doamne anu' pe-același drum de moarte de lemne am nevoie să-mi încălzesc odaia pădurea e departe merg mă opresc mai stau și sufletul se face mic și aplecat cu greu mai număr pașii

cu cât mă uit mai intens la vreun obiect cu atât mi se șterge din vedere mă învecinez cu ceea ce nu sunt ating bucuria pe care nu o am măsor golul întregului cu o umplere de inexistent

doar m-am uitat în sus îndată el a coborât pe un fir de păianjen între alfa și omega briza i-a tăiat capetele mi le-a înnodat la ceafă cu soarele pe frunte realitatea și mai fierbinte face

Nu suntem aici pentru a comenta, nici pentru a fi comentați, suntem pentru a fi cu un pas înainte de noi. Apolinică, mă îmbăt cu Eschil și Sofocle. Poezia mea este vitală. Aș muri fără ea. Devin

dimineața deschide fereastra spre noi înșine ne trimite gânduri le inspirăm și pornim în viață nici nu știm câte uși avem de trecut praguri de atins vise de spulberat iubiri de strâns la

ale buricu făcură ce făcură și-și luară picap stăteau în deal dincolo de fântână prima casă mărunței da ai focului cumpărară și o placă o puneau când pe o parte când pe cealaltă în

ți-ai cumpărat o mașină de dat răni îți place enorm să bați cuie să agăți tablouri cu natură moartă arhitectura mea permite ai găsit pereții potriviți să-ți expui felul de-a fi deși nu se mai

o armată de fiori încercuire strategică prin surprindere tropotele șuieratul scurt al lăncilor drept în inimă neliniștea aerul încins câmpul cu maci ochii tăi și iată-mă cucerită (7

mă aventurez în teancul aruncat lângă pubelă nume și titluri pe care nu vreau să le pierd am două sacoșe în geantă nu vor încăpea toate triez și mă mir cum ajung în iad cărțile și vor face

mă aflu lângă timonier când aud lumeee mai avem de plutit în derivă câteva mile de oameni goi fără speranțe decadenți cum bine le stă să facă valuri mă clatin și dintr-odată am rău de

să tai un copac fără milă să tai toți copacii de pe străzi să tai pădurile parcă mi-au dezrădăcinat inima nu mai am frunze nu mai am flori fructe răcoare umbră nu mai am aer copacii nu

credeam că numai eu nu pot să dorm după doișpe noaptea dar și vecinul de dedesubt căruia i-a murit nevasta de covid bate cuie așa se aude încetinel ca o durere care dă cu târnăcopul în inimă dacă

alerg depășesc timpul trec prin nu știu câte porți salut oameni invizibili names & nicknames scanez detalii zoom in accept doar dacă s-au suit în poezie & bifez

dacă ai ști cum să-ți cauți cuvintele într-un nul să rămâi un eccum modo fără atâtea desprinderi spontane nu clătina luciditatea până la răsturnare și nu mai tângui când îți trec prin

același teren neacoperit cu gazon soare-nor galerie forfota unei vieți cu bilet de intrare pe care unii au dat o avere ca să-l rupă-n cuvinte hai steaua la steaua care-a răsărit steaua

vere găsii tastele tocite mă auziși dădui să apăs și n-avui pe ce mă gândii cine să se fi plimbat pe ele ca pe dalele pe care încăpeam cu iubirea mergând ei ce vremuri silfide se scurseră

Doamne ai grijă repară Tu ce greșim noi și dacă ne-am uitat urât la viață schimbă Tu macazul fii Acarul care preface linia din palmă și dacă am dat jos din vagoane cuvinte de plumb să cadă

dintr-o rotație ne aruncă pe gheață timpul de mână alunecăm unul spre celălalt din două capete nelegate și rochia mea cât marea taie orizont din ochii tăi timpul fracție răsturnată nu poate

îmi țin respirația mă aplec asupra ta și expir iubire nimic nu mă poate opri de la incursiunea în trupul tău ce ape ce faună ce continente nimic nu se compară cu tărâmul dorit fac notațiile

frumoși am mai fost azi după noi se țineau nuntașii cu flori ieșite din piept noi cu mâini pline de pescăruși până pe fruntea lui ovidiu zborul e alb ca mireasa din fotografie surprinsă în