Ottilia Ardeleanu

mai nou dumnezeu umblă pe facebook se roagă la slujbă oamenii dau like-uri pomelnice pentru sănătate și se împărtășesc unii altora matinal servind anafură virtuală pe sticlă pictați icoane

femeia în galben deșirat peste genunchii mici împreunați cu un amestec de gânduri cenușii răspândite împrejur de perdeaua cu flori mărunte a înserării abia rezemată de spătar într-o liniște

am îngropat un pui am îngropat un câine am îngropat un hamster am îngropat o rădăcină am îngropat un arbore de nume am îngropat un poet am îngropat un ideal am îngropat un adevăr am

îmi prepar o înghețată de căpșuni să înving frigul din tăcere citesc franz kafka și înghit rândurile suite la bordul unei iluzii că peste ape zbuciumate poți găsi fericirea o noțiune perimată

* ridicăm din umeri răsturnată lumea este fântână pisica neagră a căzut și nimeni nu riscă să o scoată mirosul ne strâmbă nasul avem rictusuri unii față de alții mâinile în

cum e să fii femeie cu pielea întinsă și sânii obraznici împingând viciile în șant și pieptul unui bărbat viril deasupra lucrurilor inerte și a cărnii care te înghite cu zâmbetul rupt din plăcere

luați împreună suntem doi frumoși două cești de cafea își răsucesc aromele în funii cu mirosurile noastre după o noapte cu lună de veghe între cearșafuri cu cât ne știm mai mult cu atât ne dăm

plouă ribonucleic se varsă culorile din floră genetic ne înghit în subteranul din noi se adună biologia unei lumi forfotă subsidiară curenții mizeriei unei vieți ne centrifughează e lesne să

adesea lângă plopul cunoscut poezia soață cuminte așteaptă lacul singurătății mele de nuferi este albastru la citit chipul tău oglindește luna pe deal însereză după cântec de bucium viața

pe fata asta o știu dintr-o altă lume venind agale deșiră timpul din palme vase rotunjite din lut în care viața își cunoaște formele se nasc de fiecare dată când își trece degetele cu

noi fetele facem păpuși din cârpe le facem haine le împletim codițe le schimbăm pantofii și mărgelele de sticlă uneori păpușile de porumb sunt cele mai adorate noi mamele facem păpuși din

sireapă colonie florală escaladă peste acoperișuri cu pisici lăfăite sub un bezmetic soare aprilin pare dus cu pluta dacă ai putea rămâne o zi întreagă vâslind ai observa cum cade

luasem totul de-a valma fiindcă aveam iar ispita era cum o muză pentru poet aveam și nu-mi păsa de suflet de trup și de timp aveam ce alții nu puteau și nu-mi păsa mi se spusese că

am greșit împreună de la atingerea notelor la acordurile limpezi melodia descifrabilă pe care optimile deveneau inimi diezii și bemolii fluturi becarii se amestecau și ei în cavalcada

pun un picior și aștept îl pun și pe celălalt alături apa îmi face măsurătorile mă apucă de tălpi urcă pe coapse mlădie albastră îmi crește inima își notează în memorie și merge mai

să mai trec Doamne anu' pe-același drum de moarte de lemne am nevoie să-mi încălzesc odaia pădurea e departe merg mă opresc mai stau și sufletul se face mic și aplecat cu greu mai număr pașii

cu cât mă uit mai intens la vreun obiect cu atât mi se șterge din vedere mă învecinez cu ceea ce nu sunt ating bucuria pe care nu o am măsor golul întregului cu o umplere de inexistent

doar m-am uitat în sus îndată el a coborât pe un fir de păianjen între alfa și omega briza i-a tăiat capetele mi le-a înnodat la ceafă cu soarele pe frunte realitatea și mai fierbinte face

Nu suntem aici pentru a comenta, nici pentru a fi comentați, suntem pentru a fi cu un pas înainte de noi. Apolinică, mă îmbăt cu Eschil și Sofocle. Poezia mea este vitală. Aș muri fără ea. Devin

dimineața deschide fereastra spre noi înșine ne trimite gânduri le inspirăm și pornim în viață nici nu știm câte uși avem de trecut praguri de atins vise de spulberat iubiri de strâns la

ale buricu făcură ce făcură și-și luară picap stăteau în deal dincolo de fântână prima casă mărunței da ai focului cumpărară și o placă o puneau când pe o parte când pe cealaltă în

ți-ai cumpărat o mașină de dat răni îți place enorm să bați cuie să agăți tablouri cu natură moartă arhitectura mea permite ai găsit pereții potriviți să-ți expui felul de-a fi deși nu se mai

o armată de fiori încercuire strategică prin surprindere tropotele șuieratul scurt al lăncilor drept în inimă neliniștea aerul încins câmpul cu maci ochii tăi și iată-mă cucerită (7

mă aventurez în teancul aruncat lângă pubelă nume și titluri pe care nu vreau să le pierd am două sacoșe în geantă nu vor încăpea toate triez și mă mir cum ajung în iad cărțile și vor face