Poezie
asteriscuri
4 min lectură·
Mediu
*
ridicăm din umeri
răsturnată lumea este fântână
pisica neagră a căzut și
nimeni nu riscă să o scoată
mirosul ne strâmbă nasul
avem rictusuri unii față de alții
mâinile în șolduri
așteptarea unei sleiri e fără capăt
cum să intri în cer și să cureți
pereții de nori mucegăiți
cine mai visează în felul acesta
adânc
*
e o căldură de cireșe coapte
răsăritul m-a prins pe partea stângă a sinelui
hărmălaie de frunze și păsări par să iasă direct din inimă
e o căldură de cireșe coapte
două după ureche îmi readuc adolescența
aveam sânul plin de ele râdeam
în hohote cum s-ar scutura toate fructele
și n-ai mai avea pe unde să calci decât să le strivești
cu tălpi roșii să desenezi atâtea sentimente
câte încap într-o dimineață de iunie
cu aripi de pescăruș
norul singurătății e mai alb decât spumele mării
*
viața
un triaj învechit cu moșmoni prăfuiți
miros a gudron visele batiste de lacrimi fluturate până la
pierdere în timp
nimeni nu vrea să mai prindă
ultimul tren
minciuna zilei promovată pe toate canalele
șuieră
încotro
*
mohorât
soarele trage mâța de coadă
i-au luat-o înainte câțiva nori
joacă ielele în jurul capului
mă înțeapă cu ace de spini
risipesc sângele meu
pe cer culoarea se face pânză
câteva gânduri se împotmolesc în aripi
ochii mării trimit în larg un vapor
poți fi tu acolo la timonă
zâmbetul flutură de departe pe catarg
e o leneveală plăcută până să-mi ghicească
în bobi primele picături de ploaie
*
tocmai
când intri într-o inimă caldă seara nu se mai duce
pe pustii nu mai asculți singurătatea cum ciocăne
în scoarța copacilor să-i curețe de tăceri
e o liniște cu fir de aur din ultime raze rătăcitoare
aparentul strigăt de femeie zdrobește cerul abia amuțit de neguri
se agață de pereții purpurii disperat
nu este niciun pod în preajmă numai eu
nu mă tem că aș putea fi auzită printre fiori
mă așez pe-un auricul cumsecade
pentru că știu să iert lipsa luminii
*
maritimă
s-a rupt ața mării
amniotic a născut vara aceasta
ciudat de întârziată
am luat-o în brațe și am legănat-o
are încă ochi de lapte
nici putere să tragă din sânul cald
îmi plimb tălpile prin apă
acupunctură cu scoici și
visuri agățate de zmeie
tot mai albastru
sentimentul meu trăiește cu aerosoli
căteva alge împletesc urme
singurele obiecte filigran
ai toate șansele să le scapi
printre raze de soare
înfipte adânc
semn de protecție și lumină
*
a fost odată tom
plânsul are uneori ochi de birmanez
verde lucios ruga e adâncă irizările curg
pe la colțuri nesecate patimi bat ușor
în inimă aproape fără puls dimineața
este rece și înțepenită orele sunt vagoane
la trenul peste vamă s-a stârnit jale de furtună
clopote de nori pe neîntrecute se fac
voci de bocet felin
picură din ochi de birmanez o ploaie mincinoasă
îngrop clipe de suferință le acopăr cu pietre
și nu mă uit înapoi
*
emin
e normal să fie o zi fără soț
în sunetul mării
lung dorul nemaiîntâlnit
ramuri tinere jelesc după vânt
soarele își caută luna
ca poetul care nu-și găsește liniștea
e normal să fie o inimă fără soț
doar bătăile se adaugă una alteia
cum ramurile bat în geam
noul este vechi acum și vechiul prea nou
*
lupta de cuvinte
noaptea în care o revoluție
va izbucni în mine
o voi numi poezie
se vor încontra cuvintele
se vor răstălmăci
ofensive
unele sigur își vor câștiga demnitatea
altele cu frumosul
vor șterge urmele vrăjmășiei
pe străzi va fi pace
nimeni să bănuiască vreo schimbare
doar acolo în centrul turelei
poezia
*
susur
să ții la lucrurile din viața ta
ca la apa curgătoare
cum vine asta întrebi
să nici nu le dai
să nici nu le păstrezi
să-ți fie și să nu-ți fie
să-ți scape printre degete
dar să nu se risipească
vezi ce curate sunt pietrele din albie
sentimentele mele
001085
0