Poezie
vreascuri
1 min lectură·
Mediu
să mai trec Doamne anu'
pe-același drum de moarte
de lemne am nevoie să-mi încălzesc odaia
pădurea e departe merg mă opresc mai stau
și sufletul se face mic și aplecat
cu greu mai număr pașii dar nu am ce mă face
de vreascuri am nevoie și chiar de-mi fac păcat
de nu m-ar vedea nimeni ci numai Dumnezeu
să pot ajunge-acasă și să fac focul meu
să încălzesc o cană de apă pentru ceai
și flori din teiul vieții când nu mai pot a fi
să-mi lase gustul dulce al clipelor târzii când
doar în rugă mi-a fost dat să trăiesc
un pic de pace oare în trupul greu găsesc
abia ajung acasă abia pot să respir
pe drumul morții stau mă mai opresc
și vreascuri port pe umeri să pot să mă-ncălzesc
poate e ultimul nici că mai vreau să știu
s-a-ntunecat afară și
drumul mi-e pustiu
02999
0
pare rugă pentru oblojire, pentru puțin, pentru nimic mai mult
suferințele omului, sufleteși, trupești
nu au nevoie de mai mult
cărarea timpului și călătorul
un piculeț cam tristuleț și are o construcție cu ritm rupt, parcă ar fi jazz
mi-a plăcut!
PS: mi-a adus aminte de vorba bătrânilor “la anu’, care om mai fi…” sau “dacă trec și iarna asta…” și vorba lui Ilici : - pentru mine, domnișoară, fiecare zi e o primăvară.