Ottilia Ardeleanu

ce vrei să-ți aduc nu vreau nimic tu îmi ajungi pleacă vine și descoperă o femeie locuită de mine și de timp nu e gelos totuși i-ar plăcea să nu-l găsească săpând în carnea mea

în piepturi ne ard flăcări luăm cuvinte vreascuri din pădurile singurătății străbătute cândva de mână și întețim focul e cald în inimile noastre puse pe jar nu ne vom stinge flăcărui

ca niște guri care cer dragoste de un roșu princiar în vasul de sticlă de forma unei amfore așezat lângă piciorul patului spre lumină sunt acea declarație mută de două săptămâni îmi țin

toate dovezile s-au pierdut în clădirea cenușie s-au perindat suflete la limita inocenței de-acolo a pornit un fel de viață pentru fiecare coridoare lungi încă mai schimbă timidități în

Anica Andrei Fraschini este la volumul său de debut, Alt condițional, apărut în colecția Modus vivendi, la editura ieșeană Pim, 2020, în ediție bilingvă româno-franceză. Dedicat părinților săi

dimineața devreme pun leonard cohen și de-o cafea tare în fața oglinzii cu periuța peste dinți ascult cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în ușă geamul spart înjurăturile din toți

înserările invernale în foșnet mistic zăngăne atracții selena dă în sfioșenie tot mai întunecate apele ei temeri că aș putea rata încă o dată o convorbire imaginată cu o seară înainte când

aici se dusese lupta lepădaseră pumni cu rouă veșnică arseseră întru mântuire lumânări idealuri ca niște brațe unite cărămizile monument al unor necunoscuți inutile elanuri tinerești despre

noaptea se luptă dâră de sânge impresionist împrăștiată pe o lamă de laborator nu știu dacă să-i zic durere sau piercing cu clești de rac în cărnurile unde credeam că doar iubirea pe

am o teamă de întuneric tremurau florile în copaci se pusese dintr-odată o vijelie toți vecinii erau în porți priveau vorbeau în șoaptă eram prea mică nu înțelegeam treceau tancuri spuneau

ce frumos stai în talpa mea relaxată câtă căldură se închide prin ea prin sufletul tău de cristal semiprețios atras când norii de care ne temem se ascund în grota cerului sfetnici stelele

oamenii gravitează unii pe lângă alții explicabil de ce se strâng în brațe senzația de lipire până la efuziune renașterea înlăuntrul celuilalt prefacerile lumini cosmice din atingeri

dragule ai să te superi dacă azi te mângâi nichita și nu-ți dau voie să-mi săruți talpa lasă-mă numai să îți trec ploaia peste frunte oval cerul să ne ia drept pereche surâzi și mă

pereții se strâng pe mine căpiță când furci fosforescente se înfig în chinuri pacea se scurge printr-un ochi vânăt cât un lac în care pădurea s-a răsturnat ca un vas cu petrol în

și-a pipăit coastele într-o zi a smuls una și i-a dat drumul pe cursul pixelilor într-un program a modelat-o cu niște unelte de finețe i-a desenat cei mai veseli ochi gene umbroase buze cu

se ridică de pe lume ceața încet se zăresc toate lucrurile neobservate tăcerea cu zorzoanele ei se aude strident îmi pune astupușuri de octombrie în depărtări o cucuvea de mașină ronțăie iarba

luați-vă dracu de mână voi ăștia care vă credeți buricu pământului și faceți un cordon de apărare mă tem că n-o să mai aibă loc meridianele și paralelele pământului de voi așa sunteți de

aș călători pe google maps numai dacă aș ști că fiecare punct atins e un zâmbet la capătul lui un om fericit aș încerca orice traseu oricât de greu neasfaltat mai ales iubesc macii perseverența

ai zice că pasărea asta imaculată n-ar fi în stare să muște să destupe artere de sânge într-un ocean la suprafață mamiferul își cere dreptul la aer din când în când trebuie să tragă pe nări

În final, iubirea pe care mi-o purta dom’ profesor s-a ridicat deasupra ca o pată de petrol. Toată lumea a sesizat-o și-a arătat-o cu degetul. În larg. Așa că norul de membri ai saitului a descoperit

da’ știu că s-a dus nu am apucat să ne cunoaștem toate năravurile a fost prea din scurt îi plăcea să picteze lumea o întorcea pe toate fețele nu găsea nimic rău scotea frumusețe din