Ottilia Ardeleanu

noaptea se luptă dâră de sânge impresionist împrăștiată pe o lamă de laborator nu știu dacă să-i zic durere sau piercing cu clești de rac în cărnurile unde credeam că doar iubirea pe

am o teamă de întuneric tremurau florile în copaci se pusese dintr-odată o vijelie toți vecinii erau în porți priveau vorbeau în șoaptă eram prea mică nu înțelegeam treceau tancuri spuneau

ce frumos stai în talpa mea relaxată câtă căldură se închide prin ea prin sufletul tău de cristal semiprețios atras când norii de care ne temem se ascund în grota cerului sfetnici stelele

oamenii gravitează unii pe lângă alții explicabil de ce se strâng în brațe senzația de lipire până la efuziune renașterea înlăuntrul celuilalt prefacerile lumini cosmice din atingeri

dragule ai să te superi dacă azi te mângâi nichita și nu-ți dau voie să-mi săruți talpa lasă-mă numai să îți trec ploaia peste frunte oval cerul să ne ia drept pereche surâzi și mă

pereții se strâng pe mine căpiță când furci fosforescente se înfig în chinuri pacea se scurge printr-un ochi vânăt cât un lac în care pădurea s-a răsturnat ca un vas cu petrol în

și-a pipăit coastele într-o zi a smuls una și i-a dat drumul pe cursul pixelilor într-un program a modelat-o cu niște unelte de finețe i-a desenat cei mai veseli ochi gene umbroase buze cu

se ridică de pe lume ceața încet se zăresc toate lucrurile neobservate tăcerea cu zorzoanele ei se aude strident îmi pune astupușuri de octombrie în depărtări o cucuvea de mașină ronțăie iarba

luați-vă dracu de mână voi ăștia care vă credeți buricu pământului și faceți un cordon de apărare mă tem că n-o să mai aibă loc meridianele și paralelele pământului de voi așa sunteți de

aș călători pe google maps numai dacă aș ști că fiecare punct atins e un zâmbet la capătul lui un om fericit aș încerca orice traseu oricât de greu neasfaltat mai ales iubesc macii perseverența

ai zice că pasărea asta imaculată n-ar fi în stare să muște să destupe artere de sânge într-un ocean la suprafață mamiferul își cere dreptul la aer din când în când trebuie să tragă pe nări

În final, iubirea pe care mi-o purta dom’ profesor s-a ridicat deasupra ca o pată de petrol. Toată lumea a sesizat-o și-a arătat-o cu degetul. În larg. Așa că norul de membri ai saitului a descoperit

da’ știu că s-a dus nu am apucat să ne cunoaștem toate năravurile a fost prea din scurt îi plăcea să picteze lumea o întorcea pe toate fețele nu găsea nimic rău scotea frumusețe din

nea adevăru’ era bun cu noi ne dădea câte-o bomboană și noi prindeam curaj să vorbim despre el ca despre ceva normal el săpa de dimineață până la apus avea mâinile arse pân’ la coate ca

țin degetele încleștate să nu viscolească din ele cuvinte nu s-ar mai topi ochii tăi sunt reci ferestre de cenușă sufletul se înfioară pe deasupra unei lumânări îi curg

niciun lighean cu apă rece nu te mai trezește din supărarea unei pierderi cu efectul unui miligram de substanță care conține mirosul unei tone de iubire împrăștiată pe pământ ca după o explozie

Dumnezeu a venit la mine la ușă mi-a cerut un pahar cu apă și n-am avut credeți-mă nu mai puteam de rușine și i-am zis Băi Tată Apa de la Tine e pe bani și câteodată nu e că e campanie fură

doi orbi când se înfășoară noaptea pe globi numai trupurile citesc în braille atingerile se ascultă cum sfârâie ceara din șoapte mângâieri foșnesc prin sufletul camerei ca aripile

ninge de parc-ar scutura vecina de deasupra fața de masă cu firimiturile de revelion peste rufele mele întinse la uscat dar dacă mă apropii mai bine de hubloul naturii plâng pescărușii cu boabe

în orașul meu copiii sunt flori florile pescăruși pescărușii zmeie zmeiele nori norii sâni cu lapte laptele bălți de nuferi nuferii scrisori scrisorile sentimente sentimentele inimi inimile