Ottilia Ardeleanu

și-a pipăit coastele într-o zi a smuls una și i-a dat drumul pe cursul pixelilor într-un program a modelat-o cu niște unelte de finețe i-a desenat cei mai veseli ochi gene umbroase buze cu

se ridică de pe lume ceața încet se zăresc toate lucrurile neobservate tăcerea cu zorzoanele ei se aude strident îmi pune astupușuri de octombrie în depărtări o cucuvea de mașină ronțăie iarba

luați-vă dracu de mână voi ăștia care vă credeți buricu pământului și faceți un cordon de apărare mă tem că n-o să mai aibă loc meridianele și paralelele pământului de voi așa sunteți de

aș călători pe google maps numai dacă aș ști că fiecare punct atins e un zâmbet la capătul lui un om fericit aș încerca orice traseu oricât de greu neasfaltat mai ales iubesc macii perseverența

ai zice că pasărea asta imaculată n-ar fi în stare să muște să destupe artere de sânge într-un ocean la suprafață mamiferul își cere dreptul la aer din când în când trebuie să tragă pe nări

În final, iubirea pe care mi-o purta dom’ profesor s-a ridicat deasupra ca o pată de petrol. Toată lumea a sesizat-o și-a arătat-o cu degetul. În larg. Așa că norul de membri ai saitului a

da’ știu că s-a dus nu am apucat să ne cunoaștem toate năravurile a fost prea din scurt îi plăcea să picteze lumea o întorcea pe toate fețele nu găsea nimic rău scotea frumusețe din

nea adevăru’ era bun cu noi ne dădea câte-o bomboană și noi prindeam curaj să vorbim despre el ca despre ceva normal el săpa de dimineață până la apus avea mâinile arse pân’ la coate ca

țin degetele încleștate să nu viscolească din ele cuvinte nu s-ar mai topi ochii tăi sunt reci ferestre de cenușă sufletul se înfioară pe deasupra unei lumânări îi curg

niciun lighean cu apă rece nu te mai trezește din supărarea unei pierderi cu efectul unui miligram de substanță care conține mirosul unei tone de iubire împrăștiată pe pământ ca după o explozie

Dumnezeu a venit la mine la ușă mi-a cerut un pahar cu apă și n-am avut credeți-mă nu mai puteam de rușine și i-am zis Băi Tată Apa de la Tine e pe bani și câteodată nu e că e campanie fură

doi orbi când se înfășoară noaptea pe globi numai trupurile citesc în braille atingerile se ascultă cum sfârâie ceara din șoapte mângâieri foșnesc prin sufletul camerei ca aripile

ninge de parc-ar scutura vecina de deasupra fața de masă cu firimiturile de revelion peste rufele mele întinse la uscat dar dacă mă apropii mai bine de hubloul naturii plâng pescărușii cu boabe

în orașul meu copiii sunt flori florile pescăruși pescărușii zmeie zmeiele nori norii sâni cu lapte laptele bălți de nuferi nuferii scrisori scrisorile sentimente sentimentele inimi inimile

duminica nu vorbește cu mine nu trebuie să și înțeleg de ce e slujbă și oamenii lasă păcatele pe lângă biserică flori atrăgătoare n-ai venit de mult iar azi ce surpriză te-am confundat cu

melancolia ni se trage din neam de la drumul cu plopi care se înfundă în infinit pe unde mergem neînsoțiți de la prea blânzi cu singurătatea nicicând niciunde nu s-au mai încheiat atâtea

plouă cu zgomotul mașinii de scris timp neliniștit în coajă copacii așteaptă ghilotina pentru simplul fapt că s-au născut copaci cum mielul se naște miel și fiul lui dumnezeu om batem

Pe ultima sută, dragii mei! Am făcut maraton și anul acesta, e bine că am ajuns la final într-o stare bună, în ciuda atâtor obstacole. M-a ajutat marea, felul ei albastru-foșnitor, aerul ei firesc

îl dau naibii iau o pauză ca la școală când chiuleam cu clasa și megeam în parc închiriam două-trei bărci dădeam la rame câteva ore băieții recitau eminescu se credeau luceferi noi

toamnele la țară aveau bunici facem din struguri o licoare nu așa dulce gust de singurătate spălăm butoaie ardei iuți pe la șoproane moara din vale face făină spirite vechi trec ce

pandemia m-a surprins în inima ta virusul iubirii se preumbla voios prin mine când vorbeam avea un glas prefăcut nici nu mai știu de ce plecasem grăbită cu primul gând la bagaje de mână doar ceva