într-o carceră invizibilă
joc rolul de om bun
între pereți vanitoși
uneori gonesc din mine cum fug șinele
de tren
mă-ntreb dacă sentimentele au margine
și dacă nu cumva
mă tem să nu cadă
refuz să cred că frunza mitică
acoperă frunți
sub același fruct ispititor
eva continuă ademenirile
adam un fraier
cum altfel să nu cădem cu fiecare zi
în păcat
mă mai mir de ce marea se
Volumul de față, apărut în 2007 la editura Cartea românească, este împărțit în trei secvențe poetice: I. Insomnie, II. Fața lăuntrică, III. Lumină, primele două de aproximativ aceeași dimensiune,
și naștem bărbați
mâine-poimâine să aibă cine
ne înjura
ne bate
ne înjosi
ne arăta cu degetu
ne găsi motive
de separare
ca puterile în stat
îi naștem
îi iubim din prima
îi legănăm
îi
într-o zi Dumnezeu a rătăcit drumul
L-am întâlnit în market complet dezorientat
nici urmă de locul pe care îl crease cândva
era artificial chiar și oamenii aveau altă
înfățișare decât le-o
mă sui în leagănul dintre
două fire de viață
prins de cer
cu sfori de îngeri
mă fac dintr-odată copil
iar cerul copilăria mea
îmi vin păsările amintiri îndepărtate
se apropie în zbor
apoi îmi
poezia este o depravată
care se expune oricui
sub toate aspectele
dedesubturile
poți pătrunde în ea
ca-ntr-o gură de metrou
în care se intră se iese
se înjură se scuipă se aruncă
în ținută militărească toamna
așa tânără mi se pare
de parcă ar fi schimbat data
un administrator face artificii
să meargă brici timpul
taie în carnea mea moale
proaspăt bronzată cu soarele
ca
azi mi-am dus prietena la urgență
o luase razna
până mi-am pierdut rațiunea
am stat la marginea ei
ore
în timpul ăsta cred că a încercat Moșul să intre
pe sub pielea mea
nu vedeam decât un om
când se furișează între ei
abia se mai îngăduie
trec târșâind pământul
unul pe lângă altul
până la banca din drum
unde moțăie pe câte un gând firav
îi mai trezește ori un chiot
ori vreun bună
femeile plâng mereu
nici ele nu știu
de ce
să impresioneze singurătatea
să anunțe
nașterea moartea ori
altă cucoană stridentă
fericireeeeee
lacrimile zâmbesc în
cristalin
nu le doare
dau din coate în viața mea în lichidul ei amniotic
nu am cu cine să mă bat pe un loc de muncă
nu există noțiunile de șomaj restructurări
fișă de lichidare obligația predarii eforturilor
proprii
nu-l mai lăsa pe imbecil
să se aprindă la fitil
să se topească fără rost
obiect de ceară de-ar fi fost
când toujours ca o paiață
înjurând vine din piață
nici cu un fir de leuștean
nu îl făcu
se joacă în plete blonde cu foarfecele
oglinzile văd totul
respiraţia bate drumul dintre lobi
în fundal o muzică veselă unduind
aburul de cafea romanţios
adună femei din cele mai
asta îl bucură pe dumnezeu să fiți iubitori să fiți iubiți
predică în om el este atmosfera
starea aceea în care nu mai atingi pământul și nu cazi
câtă vreme pe creștet umblă lumina cu cercul
cum
într-o zi iubirea
mi-a zis oprește caii
să mă dau jos
ce gătită era când
a coborât din mine
voaluri voaluri aerul
plutea
și ea
a intrat în
palatul tău de răsărit
un zâmbet ți-a
Să fie ceva vreme. Au dus-o împreună până aproape de prăpastie. Suflete întunecate. Vagi urme de soare ca un ou spart în tigaie.
Au început să se judece. Mai întâi unul pe altul. Răstit, umilitor,
Dimineață de luni. Grea desprindere de sine, de confortul unui alt sfârșit de săptămână, în intimitate. Despic ziua de noapte cu aburul unei cafele neîndulcite și cu o carte. De data aceasta, Gela
cum se amestecă tricolorul în privirea mea
cameleonic în aerul rece de mare prin care nu vezi decât
acoperișul sub care lumea iese la existență ca la tribună
spiciul ei aproape că nu doare pentru
după multă vreme am dat drumul câinilor din mine
le-am rupt lanțurile și le-am strigat alergați le-am pus hrană proaspătă
și apă chiar și celor care plângeau dincolo de gard le-am deschis în
Spiridon Popescu nu are nevoie de nicio prezentare. Oricine știe că el este într-o relație specială cu Dumnezeu, de pe când avea 16 ani și a fost diagnosticat cu o “boală” necruțătoare: geniu cu
Pe aici nu se mai citesc creații. Se citesc opinii de panglicar. Sau cum s-or numi. Eu căutam pe aici altceva decât în cotidian. Intru și văd, intru și mă crispez. Nu, aici s-a creat o nouă boală.
nu e mult până acolo
numai mesaje
încărcate de emoție
nu ajung în poarta care trebuie
din precauție toți iau măsuri
zic merci ăsta-i eterul
el cade ca o ninsoare
din gânduri
poate că
un alt examen dimineața îmi părea
mai ușoară cu soarele ei pripit
în suflet era cald ca într-o haină de iarnă
m-a atins femeia fără botniță
același mârâit nimic nu i-a schimbat părul vopsit ca