Ottilia Ardeleanu

moartea e o săgeată sărită din arc locuiește o tolbă niciodată singură ascute săgeți rezervă pentru zile negre moartea are și ea un suflet moartea are și ea dorințe moartea are și ea

mă vei cuprinde în îmbrățișarea ta cât o lume camera se va umple cu fericire cum vom sta așa cromozom în cromozom nici nu vom simți cât va scobi soarele în ochii noștri nicio separație

acele viori acele viori așezate într-o orchestră fără oameni muzica lemnului și a golului gândurile mele acolo sunt liniște de sepultură acele acorduri acele acorduri mii de furnici pe

tramvaiul pornește matinal din stația tristă cu lacrimi pe geamuri vatmanul indispus la toamne rebele se șterge de frunze la ochi se face ziuă când intră în refugiul gol al unei poezii aprinse

propria sepultură oamenii îmi caută numele pe google poți descoperi totul până la os aici în mine gâze nu bănuiți cât de repede se înmulțesc pe carnea mea mângâiată de vântul cu clopoței un

viața valiză grea cu obiecte necesare o târăsc pe rotile ca pe un invalid îi șoptesc că va fi totul bine mă intersectez cu oameni sau alte vieți în carouri figuri dezolate săpând trotuarele din

un răsărit mazarin îmi dezlipește pleoapele printr-o lovitură de teatru împinge noaptea de-o parte și de cealaltă două uși glisante atenție se schimbă scena papal chipul radios se înalță din

în tot timpul ăsta tu ești aici după nori comunicativi nu-ți umezești degetele nu schimbi pagina alineatul nici măcar starea mea care împrumută de la ploaie un fel de post ținut pe

am locuit în pământ simțeam calota elastică și moale când dădeam câte un picior mă roteam în toate direcțiile să prind celulele roșii ale mamei mi se păreau zmeie avioane baloane până să mă

pe lângă cei dragi mie în viața aceasta mi-ați devenit și voi mi-e dat să vă am prieteni simțiți fericirea mea sparge echilibrul reacției în lanț crescând vertiginos înspre nemurire mi-e

* existența asta e din plastic nici pământul nu-l înghite * cuvântul mă trădează îl înjur dar el simandicos mă agață de toarta lui * uite omul îmi calcă grijile-n picioare * noaptea

-Mamă, ce au fost ambițiile astea ale tale? -Copile, nici nu te născuseși, însă te vedeam deasupra tuturor lucrurilor, deasupra tuturor oamenilor. -Tata era un bun lucrător. Trebuia să-l lași să-și

vreo treișpe inși un bgp200 un cat o basculantă un camion vreo șase de pe-aci cum se așterne lucrul acela de care vom uita zgomotul grămezile aerul prăfuit pe oamenii cu lopeți cu

Dac-aș putea să curăț cuptorul ăsta de funingine! Toată viața am copt în el pâinea suferinței De i-a crăpat buza de durere. De aș putea să sleiesc fântâna asta cu lacrimi! Nămolul timpului s-a

și când suntem alături se năpustește un dor de fiecare dată ne întrebăm de unde venim cu barca asta gata să se răstoarne cuvintele au culoarea roșu de buze într-un sărut le limpezim și ele

galbenă în rochia de mătase cu trenci verde păr despletit ca pământul de ape și drumuri îmi dăduseră dinții de lapte spuneau că sunt dulce mă răpeau și profitau de mine în locul meu o

voia să se facă nea costică unul ca o pălugă cu suflet cu tot pe o bicicletă pe care azi ai numi-o rablă venea cu un dulău după el și cu o geantă cu limba scoasă și-ar fi făcut culcuș în

puternic mai șuieră-n mine vântul obraznic îmi bate cu degetu-n piept furtuna de mare dă jurământul marinărește și chiar necircumspect zgomotul vine de inimi se sparge moșmonul de frică

într-o zi Dumnezeu a rătăcit drumul L-am întâlnit în market complet dezorientat nici urmă de locul pe care îl crease cândva era artificial chiar și oamenii aveau altă înfățișare decât le-o

merg prin locurile acestea reci mă aud acustic senzația unui seism în care toți pereții cad pe mine mai apuc să-mi pun o dorință cum ar fi să dau chiar acum peste un lan de grâu să nu mai

am impresia că e anul nou ori au atacat vreunii cu focuri de armă avem destule exchange-uri bijuterii amanete tot ce ne lipsea poate vreo manifestație la care neînțelegerea urcă pe

Pielea fusese bătută cu forță. I s-au aplicat diverse tratamente până ce a căpătat culoarea și moliciunea dorite. Vecinii nu ripostau. Erau obișnuiți cu pocniturile și cu mirosul înțepător. Știau și