Ottilia Ardeleanu

elicea decupează viermișori de aer ei ne confundă cu clorofila și ne ciupesc de mâini de buze de tot prefăcuți în orificii și spirale fosforul uman ne întruchipează într-un fel de reclamă

o rog să urce în apartamentul meu dar ea bolborosește ca o țeavă cu aere se oprește în fața blocului plictisită de căminul ei umed ca un infractor soarele încearcă lacătul urcă pervazul

strada se golește ca o sticlă de lapte mămăligă pripită luna în ceaunul dintre stânci aburește mintea mea purtată de vânt pare vântul suflând sub pirostrii spre fața întunecată oamenii

metamorfozează frunzele după inima mea veștejește vremea mărăcinii aleargă spasmodic în ceasul acela nu va mai cânta solitarul voi auzi durerea cum îmi taie brațele trupul drujba va continua

se întâmplă să nu găsești un lucru îl cauți și nu-l găsești aerul lui persistă obraznic simți că se află aproape de tine și totuși nu e de găsit lasă timpul îți zici de parcă nu s-ar

stăm cuminți în casă în timp ce la tv se anunță coduri de bare stăm prea cuminți lângă o tăcere care are multe de spus stăm și nu e bine dar cine poate spune când e bine uneori cred că

se joacă în plete blonde cu foarfecele oglinzile văd totul respirația bate drumul dintre lobi în fundal o muzică veselă unduind aburul de cafea romanțios adună femei din cele mai

aci căzură pe rând maica țața și mumă-sa dracu știe ce le atrăgea până-n fundu fântânii da și noi ne clătinam când pironeam ochii narcisist (ne spuseră unii școliți) nu știu cum scăpară

vino așază-te în poala mea și hai să ne pierdem în gânduri ca păsările în cerul îndrăgostirii să ne-așternem iarba lângă urechi să ne poată auzi greierii dorințele în cot să simțim febra

vreau să jertfești cuvinte pentru mine te trimit să le cauți în cireada lor taie-le pentru poemul împărat să ne înghită cititul oamenilor privește soarele imaginea cea mai poetică a lui

ne certaserăm urât veniseși în genunchi nu nu cereai iertare nici îndurare pentru cele câteva răni vizibile și nenumăratele nevăzute clocoteam aș fi putut da drumul cuvintelor de

Dumnezeu te-a ales pe tine să-mi arăți calea printre cuvinte când m-am rătăcit și nu înțelegeam ce trebuie să fac unii au râs de îngerii mei bonți căzuți într-o aripă cu ochii scoși tălpile

copilul se rupe în mii de oameni de pâine copilul potolește mii de oameni de sete copilul învie mii de oameni din morți cu un mugure de salcie de păcate limpezindu-i (27 nov. 2011)

îl citesc pe emi deși am decis să nu-l comentez pentru a nu-i deranja gândurile prea bine așezate tac îl citesc și mai tac un pic lângă pescărușul de Dumnezeu cu aripile găurite de prăștiile

cum ar călca albastra de rusia pe tastatură s-ar întinde cu picioarele sub ea mașinuță și blana înfoiată de plăcere peste cuvintele mele fișiere întregi peste fotografiile de demult și mai ales

vecinii mei și-au spart cămările a trecut o întreagă artilerie prin urechile mele a făcut prăpăd nimic din ceea ce eram nu mai poate fi am înghițit praful sufletelor lor bacteriene m-am

pe azurul meu se întrevăd niște păsări care mută aerul din față în spate și schițează un nou model politic trec baloane cu speranțe născute înaintea mea se ridică deasupra norilor vilelor și

cu fiecare zi viața îmi pare un strai tot mai strâmt nu-mi mai încap nevoile dacă ar fi să parcurg bucuria aș zice că e un laț care mă strânge de câte ori ies în lume cel mai bine mă prind

taci până ți se cos buzele în acest azi teribil ni s-au programat viețile dacă nu ești cu mine acum niciodată nu vom întâlni sentimente la drumul mare tainice se întrepătrund primitiv suntem

fecund cerul se ațâță la orizont zăpada se rușinează prin miriște tremurul frunzelor chircite e semn de viață ciorchinele stă ca un rozariu pe mâna timpului rugându-se lumii din

babele și-au înnodat zdravăn baticurile și-au lipit strasuri pe dinți apoi au plecat să semene ultima ninsoare împrăștiind toate boabele de prin buzunare înghiontindu-se dădăcindu-se au tras

pe noptieră lumina șterge cu o mână tremurătoare Biblia rugăciunea de seară mă-ngenunchează prima dată a fost Cuvântul oare știu să mă rog pe lângă ea mă simt defectă privea în gol și

oraș metalic cu oameni metalici care poartă gânduri magnetice atracție pentru necazuri de fier copaci metalici rodesc bombe flori cu pistiluri incandescente ademenesc fluturi fâlfâie ca două