Poezie
ziua în care se poate întâmpla orice
1 min lectură·
Mediu
se joacă în plete blonde cu foarfecele
oglinzile văd totul
respirația bate drumul dintre lobi
în fundal o muzică veselă unduind
aburul de cafea romanțios
adună femei din cele mai singure
oglinzile spun totul
atmosfera intră într-un foșnet
întrerupt de cut cut cut
chicoteli și
câte-o poveste
oglinzile atente
ușa se deschide un curier împarte
bucurii ele intră în inimi
ele se deschid
oglinzile transpiră
ușa se dă la o parte
brațe de flori aduc un parfum
stăruitor și
obsesiv se îndreaptă spre cea care
se joacă în plete blonde cu foarfecele și
glonț moartea o îmbrățișează
pe celelalte le sărută grosolan pe frunte
pe ceafă pe gât
oglinzile nemișcate
în fundal o sirenă
(7 martie 2012)
045
0
Îmi pare că punctul de plecare al poeziei tale este drama prezentă pe toate canalele de știri. Impresionant este că descrii cu multă lumină o felie de viață hașurată în oroare. De parcă doar "oglinzile văd totul"; tu ești în spatele lor, ca un observator detașat, care păstreză în amintire doar frumosul. Un film rulat în relanti ca un omagiu al unor ființe la fel atâtor altele care participă simplu și firesc la jocul magic al vieții - "chicoteli și câte-o poveste" au trecut peste ele. Asta până când un "glonț" sparge peisajul idilic și "moartea îmbrățișează" totul. Delicatețe, tandrețe față de o năpraznă venită din nicăieri. "Oglinzile nemișcate", singurele martore detașate ale unei orori asupra căreia nici nu merită să insiști. Să rămână doar frumosul. Și sirena care să ne-amintească ce frumoasă e viața, cu gesturile ei mărunte....
M-a atins cu frumos și m-a durut! Mulțumesc.
Cu drag, Maria.
Verifică poezii mai vechi. Am mai lăsat semn la două!
Aceeași Maria