Ottilia Ardeleanu

Cuminți ghetuțele tale, chiar cu discordanța conținutului lor!

Mi-a plăcut și videoclipul!

Numai bine,
Ottilia Ardeleanu

\"...urarea aceea ca o ploaie de sunete
o ascundeam în bătăile inimii\" = \"îți rostesc numele cu buzele
precum bătăile inimii\" - se pare că inima ta învinge relativitatea timpului!

La mulți ani, Anca-Nicoleta!

Ottilia Ardeleanu

Mie mi-a plăcut cum ai făcut legătura cu suprarealismul lui Salvador Dali (aici se poate imagina!!!):
“în timp ne-au crescut picioare de masă
dali-a murit ne-ar desena
până atunci vânturăm linguri prin aer
pentru că mâine vom sătura”

O poezie cu/de suflet greu.

Ottilia Ardeleanu

El este sprijinul familiei, ca un continent ce ține piept unei mări (pe care navighează ea) și pe care îl străbate pasărea-suflet (inversez eu aici) – prima strofă este de excepție, frumoasă imaginea pe care o văd citind aceste versuri!
Finalul este o ninsoare de lumină!

Ottilia Ardeleanu

Textul începe ca o poveste: \"(bunicule
dacă pămîntul s-ar prăbuși în cer unde s-ar mai ascunde îngerii?
în oameni miluță
în oameni)\" și se termină grav, ca realitatea cruntă a zilelor noastre: \"(miluță dacă cerul s-ar prăbuși în pămînt
unde s-ar mai ascunde oamenii?
în aparatul tău de sudură
bunicule)\", eu cred că se înnoadă excelent cele două capete, nu mai vorbesc de cursivitatea textului, de faptul că treci prin el ca prin viață!
Foarte frumos și interesant!

Ottilia Ardeleanu

Copilul din noi, se pare că nu moare niciodată. De aceea, probabil, nici podul către înapoi nu se dărâmă. Poezie tristă care scoate în evidență chipurile părinților, anii copilăriei și, desigur, legăturile cu aceasta, aflate în lucruri, amintiri...
Eu spun că trebuie să mergem mai departe!

Ottilia Ardeleanu

Da, o scrisoare tristă către Moșul care ar trebui să vină (mai des) și pe la copiii sărmani!
Însă, sufletul bun al unui asemenea copil este inegalabil și acest lucru reiese din versurile:
\"Nu sunt flămând, cu frații mici
Am împărțit un colț de pâine.\",

\"Știu, mulți copii sunt cu nevoi,
Eu nu-ți cer jucării frumoase\".

O poezie de suflet, care sensibilizează (pe mine, cel puțin!).

Ottilia Ardeleanu

\"nimeni nu scrie cum simte \" îmi sună cunoscut și este adevărat. Dar cu o mină așa de bună se poate scrie, totuși, \"că întunericul mi-a rămas

iese din tine sufletul îți ia
măsura și ritmul devii altceva decât ai trăit\" ... și \"viața merge mai departe\".

Citit cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu

Două imagini în contradicție - una de dincolo și una de dincoace de fereastră, asemenea zilei și nopții, zidul care le desparte, iată miezul nopții care face distincția! Apoi, aceeași contradicție între \"liniștile oglindite în mine\" și \"bătaia de clopot\". Așa am perceput eu ideea poemului!
Foarte frumos!

Ottilia Ardeleanu

\"Cu mânuțele lemn și cu hainele atârnând grele de țurțuri, năvăleau momiți în casă de mirosul cojilor de mandarin și brad\" - îmi amintește de anii copilăriei, de iernile de altădată care aveau un farmec ca de poveste;

\"Poate și pentru că termopanele nu au darul de a împodobi cu flori transparente și înghețate, peisajul de dincolo de ele. În locul lor punem abțibilduri de plastic, sfeșnice chinezești și leduri legate în serie, iar colindele le ascultăm de pe cd-uri. Supermarketul ne coace cozonacii...\" - iată ce reliefează viața cea din zilele noastre, mai civilizată dar mai puțin naturală și mai puțin fericită!

Textul exprimă într-adevăr un mare regret pentru vremurile de odinioară. La fel întreb și eu: \"où sont les neiges d\'antan\"?

Frumos!
Ottilia Ardeleanu

Ironie, ură, egoism, lipsă de moralitate, o viață alterată, iată ce scot în evidență versurile punctate pe idei ce converg către același sentiment de repulsie față de ceea ce se întâmplă în imediata vecinătate a omului de azi.Exprimări de genul:
„adevăratul deșert se întinde-ntre oameni”, „a păcătui este rutină și are nevoie
de justificări de multe principii morale născute mai ales din odihnă”, “cel mai tare ne ucide dorul de-a ne asasina în ordine invers genealogică aproapele”, “ce poate fi mai de râs pentru un bărbat decât roaba lui nesătulă
și boabele tale de grâu încolțindu-i între coaste” etc. arată cât de degradată a juns să fie biata noastră viață. Mi-a plăcut mult strofa a V-a, dar fiecare strofă în parte m-a făcut să mă înfior de realitatea cruntă care ne înconjoară.

Stil inconfundabil și profound!
Cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu

Deja îmi miroase a cozonaci copți în vatră și a vin fiert, deja colindele copiilor îmi răsună în urechi precum clopoțeii, deja văd cum omul de zăpadă zâmbește fericit.
Poezia ta creează această atmosferă de la bun început. În centrul atenției și esența sărbătorilor este copilul!
Mi-a plăcut cum ai formulat aici:
\"parfumul de fericire
îl suflu cu putere
de la geamul înghețat\"
\"Viața se trăiește altfel
în preajma Crăciunului\" - câtă dreptate ai!

Frumos!

Numai bine, Ottilia Ardeleanu

De la “dimineața urc în mașină” și până la „iubito, mîine e zi de salariu.” este o zi din viață cu grijile inerente. Este adevărat că „vezi cum viața se comprimă, cum sensurile se reduc la supraviețuire” însă ce noroc că există copiii: „nu vă aud dragilor,
cuvintele voastre muzică, doar căldura ce pare dezaburire geamurilor” – ce frumos!
Și iubita : „la al doilea semafor cobori, privești pălmile mici ce-ți fac semne”, persoanele care dau sens acestei vieți (și mașina care pleacă într-un anume sens!) și te fac să te simți „în siguranță”.

Ottilia Ardeleanu

Da: \"împreună cu țara, ne rotim în jurul soarelui
privim cerul, nu mărginimile,
aprindem în ochi lumînări\", căci \"acolo o altă țară, alți oameni cu rănile închise
din care a curs peste noi năzuința,
ne așteaptă cu speranța
reîntregirii.\". Mare dreptate aici și mare patriotism. La mulți ani, de ziua țării!
Ottilia Ardeleanu

\"lumina din mine(nu)este a mea(nu)este a noastră\" ci a urmașilor urmașilor noștri, în vecii vecilor, amin!
Un titlu care spune totul despre acest poet!

Ottilia Ardeleanu

Iată cum se revarsă iubirea paternă:

\"există fire de iarbă unduite într-un surâs
cascada sânilor îndestulându-vă cu lapte\",

\"pentru voi există Floarea-de-Colț și vârful La Om
strângeți în pumni inofensivii voștri pumni
bucata de piele pe care am scris acestea
și doar acolo citiți-mă
la cântec de foc\",

\"pământul acesta este încă al vostru!
mergeți-mi-l\"

Iată două fetițe care l-au dat gata pe tatăl lor! Ce poate fi mai minunat pe pământul acesta?...

Câteva secvențe care introduc în atmosfera temei și care mi-au atras atenția:
”singure drumurile care-am fost mai pot mărturisi de pasul strâmb”,
“cu ochiul străbătut de-o fulgerare cu fruntea izbesc zei ca-ntr-o coridă”,
“nu rănile nu-mi ling îmi place dâra de sânge-aduce vânătorii către seară”.

Ultimele 3 strofe mi se par cele care evidențiază ideea/ideile:

“ești fiară dacă nu ți-ai spart genunchiul
și n-ai gustat țărâna spre iertare
chiar și domesticit ești bun
doar dacă duci pe altul în spinare” nu în genunchi în fața celor ce se cred zei!

“ești inutil? mai rău: primejdios?
dar mai încape-atâta sub pământ!
și tot ce-ai fost mărturisește
că ai scrâșnit din dinți să trăiești mult” – nu scrâșnind din dinți în loc de a spune lucrurilor pe nume!

“deci dați-mi pace mă retrag acolo
unde cuvântul poticnire nu-nfrunzește
și de la fața voastră inima-mi întorc
cum ai suci grăuntele de jar în clește” – nu poticnirii! (mi-a plăcut enorm exprimarea: “cuvântul poticnire nu-nfrunzește”)

Mai trec pe aci,
Ottilia Ardeleanu

Ultima strofă ca un fierbător!
Începutul: \"un fir subțire, la mijloc atâtea cuvinte\"- telefonul de rigoare! Comparație frumoasă între linia telefonică și linia orizontului.
Și revin la ultima, ca să constat că te învârți într-un cerc al iubirii: \"mutându-ți buza de jos mai aproape
tu, mai fierbinte ca aerul de deasupra ceainicului
fierbător, când corpurile noastre
păreau că se ating\" din care reiese că firul telefonic a ajuns ca un fierbător. Hmmm, frumos sentiment de dragoste aici!

Mi-a plăcut!

Ottilia Ardeleanu

Liviu, mulțumesc! Cuvintele încurajatoare nu fac decât să mă propulseze înainte. Da, este vorba doar despre o noapte (în foarte târziu) foarte apăsătoare. Aștept în continuare părerile tale obiective.
Mulțumesc,
Ottilia Ardeleanu

Culoarea reprezintă natură, om, personalitate...
Desigur, strofa a doua m-a cucerit, acolo este esența!

Ottilia Ardeleanu