Ottilia Ardeleanu

Ei da, Marius, România tuturor posibilităților!
Și, mai cu seamă, eforturile noastre... în zadar!
Moș Crăciun e prea bătrân, așa că... urmările se văd.

Sărbători fericite și ție!

Ottilia Ardeleanu

Cred că durerea se află pe deplin definită aici: „hotărîrea ta mamă e lege pentru prunc”.
„e prima noapte fără el” introduce, deja, dur, în subiectul tragic.
Asumarea este expusă la fnal: „respiră semne de circulație pînă la moarte acolo e pruncul călcat de roțile viselor și țipătul amputat”, într-un mod care sensibilizează!
Poet care are un mod expresiv de a transmite stări, situații!
Ottilia Ardeleanu

Într-adevăr, \"sentimente așezate\" care pot însemna cel mai de preț dar de sărbători și nu numai!
Mi-a plăcut: \"noaptea fericirii mele înseamnă dăruire\"

Ottilia Ardeleanu

“iar eu am două fete. s-au sfârșit
numelui nostru vânătorii” - final de “Mare Vânătoare”: „2 acte minore”!

Subtil, profund, sincer!

Cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu

P.S. apropo de \"epilog...\", băiatul tău, Cuvântul, este reușit!!!

Teo, tu nu ai \"nimic pierdut\", pentru că nemurirea e în tine și rămâi ceea ce ești!

Ottilia

Da, \"unele\" big-bang-uri nasc plictiseala!
Titlu sugestiv.
Numai bine,
Ottilia Ardeleanu

Monogamia treime: în-crezător- în-crezut- credincios! Frumos joc de cuvinte, spun din nou!

Pornind de la iubire și contrariul ei, iată cam care este fidelitatea celui ce crede (credulul), prezentată de poet:
1. „pe mine mă iubesc rostind Te iubesc!
pe mine din tine
pe tine te iubești rostind Te iubesc!
pe tine din mine” – confundare a lui „mine” cu „tine”, adică „tu” = „eu”.
2. „„ ! ” = „ | ” + „ . (punct) ” = celălalt este punctul fără de care O Linie ” o linie deasupra fără punctul de dedesubt = zero valoare – ca la mate!
3. „formă echivocă de dresaj” – dresură de cuvinte într-un mediu învechit, cu perpetuare!
4. “nu-I nimic – deci Nimicul există”

Apoi, a celui pe care îl crede (crezutul):
1. și dacă nimic separați suntem împreună
2. “niciodată sămânța nu întreabă cum s-a născut pământu-n care intră” - ”niciodată pământul nu întreabă ce-o să răsară din sămânța ce-l pătrunde”
3. “instinct de supraviețuire complex frustrant costisitor un singur templu și un singur zeu”
Și, al treilea, credinciosul (fidelul) care solicită testul ADN!
Și-atunci, “mp3ime reloaded, cu subtitrare în română” este chiar pământeanul în cele 3 ipostaze prezentate de poet, “sufocând cu sperma noastră toți lăstarii –mânuțe verzi zbătându-se prin aer să prindă nu-se-știe-ce și să trăiască”.
“istoria ne va ierta se știe: Copilu-i viu doar dacă stric-o jucărie”. Trist, dar adevărat!
Subtil, ca de obicei, Vasile Munteanu!
Cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu

Există, deci, toate motivele ca cele 2 tabere să se acuze reciproc!
Da, este de domeniul hilarului!

Ottilia Ardeleanu

* profund

Babel. Babilon. Biblie. Oamenii, păcătuind, vor încurca limbile și se vor împrăștia pe tot pământul.

Valorile vorbesc aceeași limbă! Ele nu revendică. Slăvesc!
Depinde de noi să păstrăm credința!

Subtitlu pe măsură!
Textul lasă loc de meditație!

Un poet deosebit de profound!

Ottilia Ardeleanu

Mahmureală de poezie, un șpriț poetic, o amețeală de cuvinte.
Mi-a plăcut:
“chiar cuvintele acestea – ia aminte! –
printre degete de nu le bei se scurg”

Poetul enigmatic!

Ottilia Ardeleanu

Iată ceva ce mi-a plăcut:
\"lumini tresar
din inimă de copil.\"

Ottilia Ardeleanu

Contează ceea ce am devenit!

Din păcate, \"funcție de funcție\" mai este și azi în funcție!

O seară bună,

Ottilia Ardeleanu

Nu cred că e cazul să le dai satisfacție acelora!!!
Dar de haina urii te poți debarasa!

Ottilia

“Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului…”
Început întărit de sfârșit de poezie iar conținutul… conform pildei!
Frumos aici: “mai către zori sunt dat afară
și poeziei potrivind picioru-n scară
iau urma primăverii viitoare”.

Vasile Munteanu, un poet ce dăruiește suflet și poezie!

Ottilia Ardeleanu

Ei, da, greu de răspuns la “… de câte ori am strâns aceste mâini
ezitante
frumoase
unice în căușul creației? ”

Și, mai ales, la “de câte ori am întins brațele
ca o icoană răstignită
pe altarul nimănui?”

Însă, cred că “… nu-mi cere mai mult
de-un gând fugar efemer” este foarte plauzibil!

Iar ca să cunoști un poet, cu adevărat, (asta este propria concepție și o să o susțin mereu!), trebuie să-l citești bucățică cu bucățică, lucru pe care încerci să-l spui și tu aici: “Brațele se sparg
în bucăți
de podeaua rece
din locul în care mai devreme
stăteau răstignite icoane,”

Mihaela, felicitări!
Cu drag, Ottilia Ardeleanu

Sublim: \"de unde aveam să știu
că șterg cu propriul suflet
de pe obiectele de acolo
praful\".
Sensibilitate extraordinară!
M-a copleșit!

Ottilia Ardeleanu

Nimeni nu poate aprinde focul decât în inimă, din cerul gurii va răzbate creația, măcar un picior poetic va ajunge pe creastă odată cu tine “acolo unde drumul se termină brusc”. Însă, pînă și acolo, vitregia vieții, ca un vânt cu “dinți de vulpe polară” își bate joc de omul-poet care cu greu duce creația spre cel mai înalt punct.
Este dificil de ajuns, “noapte se face între doi pași”!

Însă, acest poet va învinge, va cuceri înălțimile!

Ottilia Ardeleanu

\"E atât de evident că Adonai locuiește-n mine
nu mai face naveta
prin frigul insuportabil până la cer\" - mie asta mi-a plăcut și cred că tot ce urmează în text este doar explicația acestor versuri.
Finalul: \"eu sunt cel ce sunt\" întărește zicerea.

Ottilia Ardeleanu

\"Adormi cu tine în gând
cu omul mare
de peste douăzeci de ani
când te vei trezi
vor ciupi zorile
emoția de copil\" - asta vreau eu să păstrez din poezia ta, de o tristețe apăsătoare.

Copilăria și copilul care ai fost, din păcate, nu se mai întorc. Rămânând amintirile, în special chipuri dragi, nu facem decât să îngreunăm înaintarea într-o lume și așa plină de dificultăți, de obstacole pe care unii aproape că nu reușim să le depășim, lucru ce ne face să ne întoarcem mereu către trecut. Astfel, se instaurează o mare greutate de forma unei roți ce ne rostogolește înapoi spre înainte și invers.
Îmi pare rău că ești tristă.

Draga mea, îți doresc să te ningă cu alb și fericirea să se agațe în pomul tău de iarnă!

Cu drag, Ottilia Ardeleanu