Ottilia Ardeleanu

Un pod mobil iarna aceasta clătinată, rigidă și lălâie, peste care am trecut băbește, cu plante asudate pe frunte și rugăciuni speriate de gripa animalică. S-a lăsat de sus, scrâșnind din dinții

o producție la hectar umflată din cifre rotunde vehiculată trompetist pe la viața satului pe paginile tabloidelor ori la marile adunări generale niciodată refuzată la export transportată impecabil

Prietenii mei nu mai sunt nicăieri. Poate că s-au ascuns în alți prieteni. Ori poate albul ăsta care mi-a sărit în față ca un urs înfometat e de vină. Mă înspăimântă. Mi se pare nefiresc de pur peste

goale pe dinăuntru aveam o trusă de inocență le smulgeam câte-un picior o mână uneori și capul doar pentru a le-ngriji dar niciodată detest albul cu miros de moarte îmi depărta o mână

am urcat pe vertebrele reptilei până am dat de lumină acolo erai atât de sfios că trupul s-a făcut lut și l-am lăsat în mâinile Tale pentru tot ce ar putea să încapă într-un o și într-un

Un firicel la început tâșnind din tâmplă direct pe iarbă. Acolo se face o băltoacă. Naște reptile. Colcăie, se zbenguie, împrăștie stropi care se supără și își fac drum. Înțelegerea devine

cerul din pânză freatică își așază pahare de nori cu picior. ne așteaptă. apoi toarnă. solitudinile curg, curg. în vale ne adunăm noi! ne privim de la mansardă cum vorbim în șoaptă. gesticulăm pe

m-am visat lazăr peste care se împerechează cerul și pământul într-o lumină nouă cineva a strigat ridicați piatra era un suflet greu sub el adormeam ceva din mine l-a ascultat și m-a

m-am plimbat cu carul mare minune n-o să vă vină să credeți peste câte hârtoape am dat acolo niște lunatici cu ochii mai albaștri decât cerneala gândurilor mele habar nu am să

E seară ca oricare perete mucegăit în care stele se fac a străluci pe-o parte, aceea în care nu te găsești, iar umbrele înfășoară soarele ca pe o pâine ce va trebui să-ți ajungă până la salariu.

Profesorul de fizică ajunsese directorul școlii cu clasele V-VIII din localitatea maritimă. Un domn nu prea agreat de breaslă, poate pentru că era tipicar, riguros și tăios când nu-i convenea ceva.

lumina s-a dedat strugurelui feciorelnică și degrabă iubitoare de dulce a stăruit bobului până l-a făcut sânge hristic e fierbere printre oameni dragoste tămâioasă gradele curg în pahare de

merg adesea la bibliotecă pentru a împrumuta cărți pentru că am acolo câteva activități întâlniri cu persoane dragi cu care am câte ceva în comun comunicăm bine și ne simțim bine de câteva luni

din zvâcnet de tâmplă rulouri de pulberi cosmice se roteau vertiginos în perna cu nori m-am suit pe primul vis am dat pinteni găuri negre voiau să mă înghită galopam am smuls o sabie din

a trecut martie iar eu nu mi-am împletit fir un înger un dumnezeu un înger un dumnezeu m-ar fi apărat de iubirea asta un imens nod moarte răsucită pe viață nici nu mai știu când trăiesc

se tăvălește pe parchet prin carnea ta genunchii mei și encefal cotrobăie în disperarea celuilalt hoțul de suflete se satisface psihic în timp ce noi ne umplem de el și ne vărsăm

Mai știi ploile acelea acide când grâul și-a pierdut genele dese, porumbul s-a sufocat în propriile voaluri de mătase mucegăită iar floarea-de-soare și-a frânt gâtul și-a murit încruntându-și

Azi plânge. Pe lângă casă, lăcrămioare. Iarba pare ninsă cu sute de cranii minuscule și are miros de tămâie. Oamenii au trupuri de felinare de cimitir prin care se vântură spirite. Cireșii pe care

țineam la capul patului o antologie a Ilenei abia m-am despărțit de ea citeam de câte ori mi se făcea dor de viață de iubire contrar invoca moartea aproape în tot locul cadența poeziei sale are

O zi ca oricare alta. O zi din lunga vară fierbinte. Ca în niciun an, mi se pare că fierbem sub capacul soarelui. Drum încins, aglomerație, ambuteiaje. Răbdare, îmi zic. Imaginează-ți un corcoduș