Ottilia Ardeleanu

dezinvoltura cu care scrii, Ariana, se vede în fiecare text al tău sufletul pus temelie poeziei și poetului.
Aș renunța la ultimul vers. Nu este nevoie de el.
Felicitări pentru tot ce scrii!

Dorule, nu mă așteptam la o dedicație pentru AI, dar, ca de obicei, îmi place naturalețea și umorul, aș zice, tandru :), cu care observi și spui!
Faza cu soacra AI e cea mai grozavă. Ce poamă acră?! O AI în toată regula!
Și cred că știu de ce ai ales sarmalele dintre toate preparatele tradiționale :).
Apoi, să-ți fie de bine!

da. Continuă! Cred că scrii mult mai ok în vers liber. E doar părerea mea. Tu ești cel care alege!

îmbibat în tristețe, așa te găsesc azi, Ștefane, dar cu mult mai bun decât versurile rigide ale sonetelor din ultimul timp. Cum îți spuneam și în alte rânduri, textele tale în vers alb sunt mult mai echilibrate.
În afară de primul vers care pare doar să fie cumva de șoc, în rest mi-a plăcut abordarea. Totuși, aș mai face o observație: deși mesajul din ultima strofă este puternic, ai (mai) putea renunța la gerunzii.

mă bucură empatia. Leo, finalul are logică, iar teluricul și celestul sunt într-o legătură continuă.
Vă mulțumesc amândurora.

vă mulțumesc mult.
Victor, mă bucură revenirea pe sait și faptul că ai parcurs drumul meu zburdalnic.
Sergiu, mă bucur că versurile mele te-au trimis în copilărie și adolescență.
Să știți, domnilor, că în mine coexistă toate etapele vieții.

închegat, aflat undeva între real și ireal, auditiv și vizual. Comparația ivirii bisericii cu țipătul lui Munch este grozavă, la fel ca strofa finală. Poemul tău m-a inspirat și de aceea consider că are o plusvaloare.
Apreciez și mă bucur că ai revenit pe sait, Simion!

îmbrățișez în cuvânt, Antonia. Mulțumesc.

mulțumesc și aici. Mulțumesc pentru cum vezi, cum simți, cum transpui!
Gânduri de bine!

vă mulțumesc mult pentru lectură, empatie, luminiță. Mă bucur că a ajuns la voi suflul unor gânduri cât se poate de reale.
Nu în ultimul rând, mulțumesc mult pentru recomandare!
Onorată!

autorul mai întâi, deși pe tine nu te pot pune ultimul, Bogdan, pentru dedicația făcută, în primul rând că, deși nu sunt expertă în ihtiologie, ador și scriu și eu texte cu și despre piscicultură, dar la preparat (anumite soiuri) mă pricep.
clean-ul aici are dublu sens pentru mine:
-răpitorul de apă dulce
-în english (park, Craiova) înseamnă moralitate, inocență, puritate
așa că, mulțumesc cu toată puterea cuvântului, Bogdan!
și o stea autorului!

puternice, dezolante și dureroase. mi-a plăcut cum ai făcut să ardă poezia precum o pădure în flăcări. inteligent parcursul acesta emoțional care face să evidențieze iubirea ca sentiment, ca moment de creație, creație în sine, de altfel.

fain de tot!

îmi pare rău.

continui să scrii vetust. Eu nu mai agreez de mult încercările supuse regulilor, cum este poezia fixă, mai cu seamă că nimeni nu va putea concura cu Eminescu, Voiculescu, Minulescu, Păunescu... (doar câteva exemple) oricât de meticulos ar scrie. Cred că trebuie să fim la zi cu poezia modernă care are libertatea de a fi exact cum curge muza prin clepsidra cuvântului!
Privind ceea ce ai scris mai sus, păi tu nu revizuiești cât de cât înainte de a posta?

Uite doar câteva dintre dezavantajele acestui text:

- "care_reazem" ție cum îți sună? (de 2 ori strident)
- "Când ne-a veni soroc"- mamăăăă, din antichitate. De ce nu: Când ne-o veni soroc?
- "păru-ți"- învechit, de asemenea. ar trebui: părul tău.
și nu mai continui, că sunt sigură că realizezi ce vreau să spun.

textul acesta, ca și alte multe din pagina ta, mă duc mereu cu gândul la următoarea concluzie:

"E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune."

ți-am mai spus cândva, lasă acest fel de exprimare că nu te ajută, încearcă altceva. dar, doar tu decizi pentru tine. eu sunt doar sinceră. și când îmi place ceva o spun franc.

sunt foarte onorată. mulțumesc din suflet pentru cuvintele pline de simțire!

până la refuz. cam aceasta reprezintă răscrucea de baruri. fie că este vorba de băutură, sex, sălbăticie și tot ce ține de obscen, de baruri de noapte și destrăbălare!
citind poemul simți cum te trăsnește. este șocant de adevărat și din păcate, trebuie să admitem că este real. o realitate crudă, cruntă.
pentru puterea de transmitere, felicitări!

iluzionism poetic pentru mori de vânt și ideea de a fi salvat dintr-o situație fără precedent. însă, uite cum zilele, impertinente, te pipăie obscen pe carotidă, poate poate ți se întâmplă...
mereu interesante discursurile tale.
aici, însă, este dedulcirea Dulcineei.
mi-a plăcut.

să intru în atelierul pictorului de cuvinte și să contemplu tabloul cu toate tușele poeziei. culori ale emoției, ale golului interior, ale absurdului vieții, ale interiorității care se izbește de lucruri, ale veștejirii datorate timpului. sunt cadre care te determină să reflectezi, ceea ce mi se pare exemplar! dar, nu mă miră pentru că, zic eu, că am citit destul de mult din poeziile autorului și îi cunosc potențialul emoțional și scriitoricesc. ei bine, tocmai ai evidențiat că nu prea ai cum deforma veștejirea și că orice tentă coloristică ai adăuga ea merge pe sens unic!
cu toată aprecierea,

onorată, Bogdan. Nu am cuvinte. Spun doar că ziua de azi se transformă (cu accent pe ultima silabă) într-un vortex de bucurie!
Mulțumesc e prea puțin!

mult pentru comentariul elaborat și pentru empatie.