Ottilia Ardeleanu

ca o podoabă - un accesoriu stilistic deosebit, zic eu.
e o tristețe și o resemnare în cuvinte: \"tu vei muri pentru o lume în care nu trăiești\", \"spre lucruri care ar zgâria mai puțin\" pe care le zugrăvești delicat, încât să nu doară prea tare.

frumos!

Ottilia Ardeleanu

îmi place textul. l-am citit de câteva ori. nu numai că transmite, dar tocmai expunerea în sine atrage. pare un dialog cu cititorul. ceva spus direct, firesc, fără inutilități, idei bine punctate. am să aleg doar câteva: \"aici e o casă, prea puțin timp. \", \"rămășag va rămâne poate sângele meu, poate vreo literă ce va pulsa liberă în cartea deschisă\", \"e suficientă o bombă cu proști să dărâme ce-ai construit altădată\", \"parc-aș fi canibalul ce mușcă din propria-i limbă, să înflorească literele\", \"câtă țărână a rămas, câtă țărână!\".

titlul mi se pare chiar inspirat.

Ottilia Ardeleanu

nu aș cunoaște poziția ta față de editarea unei cărți, aș crede că aici s-ar ghici, din penultima strofă cel puțin, o oarecare intenție de a tipări.
titlul, care este foarte sugestiv, are câte un \"contorsionist\" aproape în fiecare strofă:
cel cu mâinile alungite și limba lungă, cu apăcături și lumină difuză, poetul - cât de bine i se potrivesc aceste atruibute!
apoi, umbra lui - voce, care \"afișează\" eul poetic, ținându-i tovărășie permanentă.
norul transfigurându-se în chipul mamei, iar aici subliniez aceste cuvinte subtile: \"am înțeles prea târziu nu poți iubi de nu înveți să-ți pui singur mănușile când degeră\".
contorsionist la nivel de idee mai mult decât imagine în strofa dedicată tatălui.
și, în sfârșit, finalul care culminează prin imaginea transformării dintr-un animal mai mult gras într-unul mai mult lung, aluzie la primele versuri, un fel de a spune aceleași lucruri prin două mijloace artistice diferite ca \"aspect\", nu ca și conținut.

un text foarte frumos gândit și regizat.

Ottilia Ardeleanu

să nu te iei de cireș, fiindcă tocmai el... însă, dacă finalul ți-a plăcut, tot este un pas/braț înainte prin călimara cu cerneală :)!

mulțumesc,

Ottilia Ardeleanu

“sufletul are două ore exacte”, găsesc două căi ideatice în acest poem: una legată de partea trupească, cealaltă de cea spirituală. Amândouă legate prin sensul biblic al lepădării.
Ce înseamnă pentru unii să fii artist? Cu ce preț? Care sunt urmările? Despre încrederea în oameni și vârsta care trădează…
Fiecare cuvânt e așezat cu grijă lângă celălalt. Meditativ. Nu reliefez. Ar fi aproape totul.
Din nou, un poem care merită atenție. Vreau să spun: p o e z i e!

Ottilia Ardeleanu

cu adevărat. doctor în fizică, prozator și eseist, în 24 iulie a.c. ar fi atins centenarul.

Și oamenii mari respectă aceleași reguli universale.
\"dar Dumnezeu cântă după ureche.\"!

Ottilia Ardeleanu

de neuitat, chiar dacă pe un fond trist.
dintotdeauna, bunica este chipul cel mai drag din viața unui om.
mi-a plăcut felul în care ai lăsat cuvintele să vorbească în locul tău.
am remarcat acea liniște care se mulează... și nu numai.

Ottilia Ardeleanu

minunat să fie ultimul război cu nenorocirea!
e bine că putem spera.

să dăm, oare, vina pe istorie?!

Ottilia Ardeleanu

este bine să repeți titlul de două ori.
îmi place postura: \"Sunt un colecționar al dorințelor împlinite\" și starea: \"Mă simt mort numai când buzunarele îmi sunt goale de pasiune\".
poți renunța la unele surplusuri.
oricum, mi-a plăcut,

Ottilia Ardeleanu

ai avut un vis agitat din care te-ai trezit singur.
\"La galion\" e chiar frumos!

acolo, în text, corect este: Nemaiuitându-mă...

numai bine,

Ottilia Ardeleanu

5. chiar depinde cine e el
6.8. nucile nu cad de la sânul ei. excluse procesele mecanice aici...
7. chiar nu ai apucat să aluneci pe un preș?!

:)

Ottilia Ardeleanu

1. depinde... de cine e el;
2. asta e!;
3. e chestie de cum simți, nu trebuie să privești neapărat ca să-ți dai seama de ceea ce se întâmplă în jur;
4. frunzele deja căzute pot lua și alte culori în timp (de la una de la alta...);
5.melcul rătăcea...

nici eu nu știu ce să cred.
ah, ba da. mai treci. mă onorează.

mulțumesc,

Ottilia Ardeleanu

a înviat!
Alina, mă bucur că acest clișeu a produs emoții în sufletul tău.
semnul tău este onorant pentru mine.

mulțumesc,

Ottilia Ardeleanu

comentariu inteligent.
nu, nu, niciuna dintre variante!

trecerea pe aici mă bucură. mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

ai îndrăznit să-ți spui părerea, fii binevenit!
și interpretarea ta e una îndrăzneață și simt un talent de cititor aici.

mulțumesc,

Ottilia Ardeleanu

am reținut și varianta ta pe versurile mele. fără primul vers se schimbă sensul. la fel ar fi și dacă aș renunța la celelalte. ele au scopul lor în context.

îți mulțumesc pentru trecere și sugestii. te mai aștept.

Ottilia

eu cred că doar pomii înfloriți în ochii noștri ne arată cât de lupi nu putem fi.
gardul dimprejur pare că \"sugrumă\", în fapt, existența lui - atât de strânsă - ne scoate în evidență nevoile: de iubire, de scris, de muzică, de viață, de natură. în fond, \"acești zori\" ne trezesc la viața reală, cea cu prea multe sirene în loc de note de pian...

Ottilia Ardeleanu

pentru prezență, Alex,

Christos a înviat!

Ottilia Ardeleanu

infinit și timp și rolul Lui!

\"din cuvinte și pământ
unde se iubiră plopii cu miresmele de mai\" - ca o Înviere!

Christos a înviat!

Ottilia Ardeleanu

mă bucur pentru trecere și pentru că ți-am trezit propriile amintiri. bunica a rămas o icoană pentru mine.

Sărbători Luminate!

Ottilia