Ottilia Ardeleanu

Valentin, pentru punctul de vedere, pentru căutarea sensurilor și pentru aprecieri.

Ottilia Ardeleanu

descriere a doamnei cu atribuțiuni terapeutice!

mă bucur de a fi pășit pe lângă zidul acestei case virtuale și că am zărit "planta", altfel, putea exista riscul unei striviri... :).

mă bucură trecerea și comentariul tău. mulțumesc.

Ottilia

Vali Nițu, pentru atingerea nuanțelor.

onorată,

Ottilia Ardeleanu

forma poemului, ca jumătatea, desigur asemănătoare cu partea dreaptă a bradului (cel puțin dinspre cititor), numai că aici, bradul este plin de sentimente. se pare că în ochi se vede întreaga splendoare.

Ottilia Ardeleanu

Raul, pentru reacția de empatie, de cele mai multe ori, comentariile au o valoare mai mare decât cea a textelor. iată ceva ce m-a încântat: "o poezie cu adevărat din om"!

încă o dată, mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

bună și ție, Raul, s-ar putea să ai dreptate legat de conținutul textului, mai ales de direcția lui. mă voi gândi dacă și în ce fel.
mulțumesc pentru sugestie.

Maria, pentru implicarea pe text.

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc pentru semnul de lectură, mă bucură prezența ta, ești binevenită.

Ottilia Ardeleanu

începe filosofic discursul său: “sunt îngropat sub alb nu-i raiul” și câtă dreptate are fiindcă sub alb poate fi iadul însuși!
Și încet, încet, el scoate la iveală, cu “armele” proprii, tot ceea ce poate fi alb sau alb undercover. Și mai spune: “în sfârșit e pentru toți destulă zăpadă”, înțelegeți ce vreți din asta, faceți ce doriți cu ea, săturați-vă cu ea…
Poetul se sacrifică, el trece totul prin inimă, ca să se “convingă” întâi el de ceea ce ar putea fi bun-rău, rai-iad…
Dar pentru că știe ce-l așteaptă, în confruntarea cu acest alb, își face mea culpa, nerenunțând la “tăiș”, la ironie: “iertați-mă de clevetirea voastră dacă o crimă voi înfăptui pentru că ninge pe-o lamă de cuțit și s-ar putea să fie raiul”.
Cum într-un soi de minciună, de (auto)înșelare ne complacem, poetul lansează o subtilă rugăminte :
“toarnă-mi încă un pahar pentru nopțile în care voi întoarce sufletul meu ca fumul pe coș
iar tu vei crede că în lipsa mea crivățul a reușit în sfârșit focul să stingă”. Și continuă în aceeași notă…

Vasile Munteanu, textele tale sunt demne de comentat, îmi pare rău că nu am timpul necesar și poate, acest timp de strânge la apă (apropo și de topirea zăpezilor care va urma în mod firesc) tot mai mult.
Pentru acest text eu îți ofer steluța aceea de pe lama de cuțit. Și fii atent, indiferent de ce va fi, rai sau iad, important este ceea ce se întâmplă acum cu tine!

Mi-ar plăcea să pot scrie cu aceeași mână sigură.

Ottilia Ardeleanu

cum ai atribuit lui Dumnezeu rolul celui ce manevrează luminile pe cer și cerului rol de element de scenă.
e adevărat, florile de pe obraz sunt cam triste, dar...
reușit poemul tău, micuță poetă!

vă mulțumesc pentru prezență și cuvinte.

Basil, pe dinamică m-am bazat și eu.

Viorica, multe lucruri ajung să devină amintire dacă nu chiar toate. mulțumesc și pentru alte intervenții în această pagină deschisă!

onorată,

Ottilia Ardeleanu

le-ai atribuit "calitățile" după chipul și asemănarea lor :)
cei mai "implicați" îmi par Prigoană și Boc.

ce zâmbet frumos ai tu, Vali :)

felicit prezența românilor într-o astfel de carte. mă bucură că am și câteva nume cunoscute aici. foarte frumoasă pagina care ți-a fost dedicată, Lori, de fapt cunosc felul acesta de prezentare poem-desen. despre Ion Codrescu am scris și eu ceva mai demult:
http://agonia.ro/index.php/personals/13937424/O_carte,_un_scriitor_%C5%9Fi_eu

Bravo!

acesta vrea să spună multe lucruri dinlăuntru, de dincoace de gratii. "situația" a rămas la fel, se pare. nu întâmplător ți-ai ales micile personaje și le-ai atribuit roluri importante. repetițiile nu sunt în zadar. este un strigăt care se dorește auzit. sentimentul de durere interioară este bine reliefat prin acel gest de a da la câini chiar dragostea.

este un poem care trebuie citit cu atenție, el are o mare încărcătură, un explozibil...

Ottilia Ardeleanu

dragă, mă bucur că de data aceasta încercarea mea "poetică" a ajuns cu tot cu titlu la tine :). ce poate fi mai plăcut pentru cineva care tratează cu respect cuvintele decât să aibă rezonanță, prin acestea, asupra celui care, într-un fel sau altul, le "ascultă".
poate că am să renunț la cele două versuri.
mulțumesc,

Ottilia

să fii iubită! restul vine de la sine.

cu drag,

Ottilia

mi-a plăcut, în mod special: "clădirea bătrână care ne fură 6 ore din dragoste" și ultimul vers: "iubirea asta crescută ca un arbore în mijlocul pustiului." - dovada că iubirea animează orice pustiu.

frumos!

nu aveți idee cât mă onorează trecerea dumneavoastră pe aici.

Domnule Ioan-Mircea Popovici, mă bucură nespus cuvintele "dintr-un susur", iar lumina devine călăuză pe un drum pe care îmi place să merg. Vă mulțumesc.

Adrian, semnul lăsat este dovadă că există ceva poezie aici și asta mă impulsionează, îți mulțumesc.

vă mulțumesc, din nou, pentru aprecieri,

Ottilia Ardeleanu

mai văd. de legat se leagă, se leagă. acum chiar nu mai fac nicio modificare. dacă voi mai umbla la poem, voi regândi, probabil și titlul.
mulțumesc pentru atenția acordată acestui poem, Anca.

cu drag,
Ottilia