orice respirație doare
în plămâni se reconstruiește
tehnologia cinci g
va fi o muzică de ronțăit
cartilagii proaspete
soarele va vinde cuțite
în fața mânăstirii
pentru disecat adevărul
ce-i
Mă trezesc cu un cumplit dor de poezie, de parcă nu mă culcasem aseară tîrziu cu ea, eu cu capul pe bătrîna mea pernă, ea cu capul pe capul meu încă tînăr, și nu stătuserăm înlănțuite pînă spre
mi-amintesc ochii pe care-i făcusem
săriseră din arcuri
cum sare piatra din praștie
doboară vrabia
ce încântare a triumfului
apoi privirea mamei
mai grea decât lovitura
și golul din
odată o idee
s-a strecurat în neuronii mei
neîntrebată
nu știa că am mult de lucru și
s-a așezat comod ca în fotoliu
am împins-o în calculator cu degetele
ea a strigat cât a putut de tare
tăcere aspră în parcul pierdut pentru o clipă în depărtarea gândului meu
merg fără să judec îmi reazem fruntea de câțiva nori legați la gură cu frunze
pomilor fructiferi li s-a promis marea cu
citeam din emi
ce au comentat din el
bucăți păreri muriri
și în timpul ăsta îmi curgeau tâmplele
mi-am amintit cum și la noi
era unul
mereu ud
înghețat și huiduit
pentru el lumea era un
în viața mea se întâmplă un bărbat
poematic
îmi scrie cuvinte eclatante
fulgere pe care prind trup
din trupul lor
carne din carne atingerile
pătrunderi diacritice împlinesc sensuri
speciale
Îl vreau de mătase, cu dungă, elastic, natural, mărimea mea, desigur. Să se muleze exact, să-mi dea forma delicată, zveltă, de coapsă de felină. Să aibă acea sclipire discretă, fără artificii. Mă
trăiesc pe o iluzie
ca pe un pământ al meu
deasupra se adună stele la taifas
tot aștept să mi te întâmpli
unii au aflat dinainte și sunt
pregătiți cu ochelari și tot felul de
poetului meu nu i-aș reproșa
dacă nu și-ar tunde barba i-ar crește
plete până în tălpi nici dacă ar fi
înconjurat de trabucuri ori scrum ori
dacă ar uita că mai e nevoie și de
mâncare pe
să ne spunem cuvintele acelea care ciugulesc din noi
să le scriem pe ziduri pe copaci cu o culoare aprinsă
greu de șters de furtuni să rămână icoane de care
să-și șteargă buzele credincioșii în
sunt o inimă aprinsă într-o coajă de portocală
în jur lumina viscolește împăciuitor
bradul cu cetina lui îmi lasă consonanțe
pe geam
se deschid poteci de ramuri golite
cuvinte de promoroacă
ninge cu fulgii copii
neastâmpărați
trimiși de mamele lor
hai
afară la joacă
acolo găsiți copilăria
iar ei pornesc în căutare
trec peste case grădini
când hoții când vardiștii
unii se
oamenii se măsoară cu firele de iarbă
umblă în bisericuțe și toți poartă căciuli albe
lumânări lângă lumânări
ard Sul soarelui
nu trebuie decât să suflu și cerul
se va umple de
nu voi cumpăra dimineți nici dacă mă rogi
ele trebuie să vină în cafele cu lapte și desfătări muzicale
să se așeze turcește pe covor să-mi ghicească în zațul acestei zile freamătul
tristețea să o
Gabriel Hasmațuchi, poet și eseist, lector univ. dr. în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a ULBS, redactor-șef al revistei Saeculum, coordonator al Sibiului universitar, publicație-școală
despre o situare geografică a vieții în noi
pomeniserăm de la prima vedere
organizaserăm câteva incursiuni
prin cuvintele fragede pe care
nesocotiți uneori le frângeam și
ne mânjeam buzele cu
din timp
în timp
florile se răsucesc în muguri
grâul se retrage într-un bob
lumea copilă aleargă pe uliță
împiedicându-se în
zăpada de ghiocei
mama își prinde viața în
iubirea
am dat-o de gard
am fost refuzată la prietenie
în afară
de asta
sunt o mie și una de seri magice într-una
mai întâi s-au adunat stelele la sfat
ei nu vă gândiți la vechea denumire
au hotărât
fiecare sămânță o femeie fertilă
neîmbrăcată în vină primăvara
devreme pământul însămânțează
câmpul se acoperă de femei cât
boabele
așteaptă să scoată mâinile și picioarele
de sub așternut
Făceam poezie împreună. El culegea metafore, eu le puneam într-un coş de nuiele şi plecam. Vântul ne punea piedică pe la picioare, noi îl călcam, pui de şarpe, nu ne temeam de vremea ieşită de prin
iubire caută-ți de drum
nu veni acuma n-am
masă n-am casă și nici
focul regenerator
nu arde în locul inimii mele e
un cub cu fețe scrise de suferințe
nimeni până acum nu
a știut să-l
unii bat apa
în piuă boabe îngrijorate
de criza cea de toate zilele
marea clocotește
valurile
peste colaci și bărci de salvare
ei învață pe ele să răsucească țânci
ca pe o cheie în