Olia Penia

adina, multumesc.

e un text bun. si da, e trist - o tristete gradata ascendent (chestie care-mi place foarte mult atunci cand e realizata cum trebuie). se simte ca nu e lucrat, ca e scris \"asa din prima\" - nu prea imi place cum e structurat versul asta:
\"însă mie uneori totuși nu mi-i prea bine acasă\"
(poate folosirea lui \"însă\" si a lui \"totuși\" in aceeasi propozitie - pleonasm care cam zgarie)

si in primele doua versuri din ultima strofa - mi se pare ca folosesti o formula cam uzata aici. dar in rest e bine, mai ales ultima imagine, care completeaza restul...

îmi cer scuze pentru acel typo.

Prima data am citit \"scrie non-stop\" si abia cand am recitit textul am vazut...Irelevenat, oricum, textul e bun. As reconstrui primul vers/prima propozitie pentru ca intra cumva in \"disonanta\" cu restul textului sau cel putin asa percep eu. POate gresesc.
Oricum, mi-a placut.

Sa ne povestiti si noua cum a iesit.

andrei, dmitri, vă mulțumesc.

eu nu cred că pot fi scoase primele 2 versuri pentru că atunci s-ar schimba miza textului. cât despre faptul că \"emoția nu este destul de puternică\" este irelevant, cel puțin așa mi se pare mie, pentru că textul e construit altfel aici, nu-i pe emoții, ci pe insinuări de senzații - e un poem subliminal. un soi de transă/ritual controlat de autor.oricum, pe mine mă intrigă titlul - de câteva ori l-am citit ca fiind primul vers, doar să văd cum sună...dar nu, cred mai repede că se creează un soi de echilibru, că se dă un indiciu...
cifra 2 dă un + de plasticitate - e bine așa, nu strică nimic oricum.
pe scurt, îmi place, dar am senzația că intri într-o altă zonă, ... te întuneci.

mi-a plăcut textul tău, Ioana, mai ales primele două strofe.
ultimele două cam seamănă cu nichita stănescu (\"cântec înalt\", \"ea ar naște întregul\") și, nu știu, se schimbă cumva cadrul, atenția e forțată spre tine și spre cântec/ poveste. dar e frumos - ea aproape se vede.
și nu e resemnare în femeia aceasta - nu asta am simțit, ci doar așa, o subțiere a lucrurilor. iar transparența e bună. n-aș face-o să ardă.

Îmi plac câteva imagini din textul tău:

\"eu mă dau cu balansoarul
îmi provoc starea de gelatină
mă aliniez într-o apatie perfectă\" - aici pentru că se insinuează simplu o stare, fără să se apeleze la artificii și scheme care mie în general nu-mi plac.

\"ordonați ca niște soldați germani
cu aripa lor de oțel
îmi zboară scurt
creierii\" - un segment de legătură; mi se pare un fragment foarte puternic pentru că dă o tonalitate nouă textului (violența proiectată pe starea de somnolență de la început).

nu prea știu ce să zic de a treia strofă - senzația pe care o am e că strică ceva. poate faptul că nu mai sugerează o stare, e prea explicită: \"dacă eram în viață...\" etc.

cam asta.

Hose, mă crezi sau nu, dar mie mi-a plăcut, deși cred că mai ai de lucrat puțin la partea tehnică, nu știu, nu mă pricep foarte bine.
Dar pot să-ți spun părțile care-mi plac - a doua și ultima strofă, pentru că acolo se simte cel mai mult izolarea. apoi versul acesta: \"urăsc această iarnă infidelă ce vorbește neîntrerupt doar cu tine/ pur și simplu o urăsc\"

știți, d-le Lăcătuș, aici chiar greșiți foarte tare. dar fiecare e liber să creadă ce dorește. oricum, ce contează este CE se scrie și mai puțin numele din spatele unui text. dar încă o dată vă spun că vă înșelați când faceți astfel de afirmații.

Muțumesc, Cornel, pentru impresii.

Cât despre clonări - n-am nicio legătură cu așa ceva. Acesta este pseudonimul sub care scriu eu, dar nu construiesc identități.

ce nu crezi, Hose? și de ce nu mă crezi? și ce înseamnă c.p.?

Mulțumesc, Florin, pentru steluță și aprecieri.

Vă salut și vă mulțumesc pentru comentarii.

(Dacă mă uit mai bine, textul ăsta ar putea fi de fapt un monolog – cealaltă persoană implicată nu apucă să dea mai mult două trei răspunsuri) Îmi place că e sincer, nu e lucrat, nu e „făcut” poezie. Unele versuri par ușor străine totuși, de parcă ar fi menite altui text, dar asta-i poate doar o impresie. Mi-a mai plăcut și efectul direct pe care-l are asupra cititorului, care nu apucă să aibă vreo reacție decât după ce termină de citit – ca atunci când se uită la o piesă scurtă de teatru.
Dar ca să nu mă lungesc cu vorba, eu cred că dl. Hose trece printr-o perioadă de tranziție la ora asta. Cumva îmi place că i se poate urmări atât de clar evoluția, că etapele sunt atât de ușor identificabile – mai întâi textele curate, solare, inocente, acum textele-experiment. Deci, da, Hose este o voce în creștere, veritabilă – fără nicio urmă de îndoială – dar în creștere.

Andrei este probabil singurul artist complet al acestei generații. Un text „frumos”, care mie mi-a plăcut foarte mult. E ceva în felul în care scrie Andrei care ne aduce „aproape”, ceva care dezvăluie, la fel ca și picturile dânsului...De altfel, îmi pare că textele completează de multe ori culorile și invers. Și-mi place această coerență la care a ajuns – o coerență ce uneori lipsea în textele de acum doi-trei ani, care acum îmi par un soi de exerciții de tehnică. Dar exercițiile au și ele rolul lor - “citește-mi în palmă/poeziile/pe care nu le-am scris/încă”.