Oancea Sorin

un bloc gri cu sărăcie gri o supraviețuire gri cu noblețe gri o brazdă gri cu un vierme gri o barcă gri cu un vâslaș gri o muzică gri cu o bere gri o gândire gri cu un vis gri mai multe idei

Suntem niște ploi de septembrie uitate în luna cireșar. Avem furtuni în privire, către dezolantul romantic pășunist, așteptând să crească iarba. Turme de mioare, capre, vaci, ne calcă pe urme

Întinși muribunzi bolnavi pe paturi de fier chiar dacă Dumnezeu nu trage linie azi ei privesc prin smalțul tavanului direct cerul văd în ochii îngerilor pompieri cu stingătoare de suflete marea

pare reportaj - inimi cicatrizate - în oameni mai sunt urme de gips pare vis de cuptor din Bacovia cu trupuri din orașul cel rău pare că istovit-a istoria moartea din strănutul tău pare

Deunăzi un grup de necunoscuți plimbați într-un exercițiu literar pe nicăieri - precum Stamate - se hlizeau cu puterile lor fantasmatice la clădirea din centrul pieții de niciunde (aviz

Cei mai mulți pomi sunt ai lui Robert Frost vreo doi ai lui Eminescu și care mai știe câți poeți au grădinile paradisului în cititorii cu fețe zvântate după furtuni iar ciripiturile din

Am plâns împotriva unui ocean de lumină Lumea creată de Shake- speare e rea domn- ule Sor- escu. Am plâns împotriva unui ocean de lumină Corola de minuni a lumii coboară dintr-un pas

Cântecul libertății mefistofelice se aude până-n Rai. O moluscă terestră se miră de libertatea viermilor în Măr!? Am canonizat nepăsarea, în miriade de poezii miriapode, plecându-ne cu

Langoși alb de depărtare... Madlene eterne de dor... Scriitorii își ascund ochii de soare... Ascunși cu vorbe banale, ochii curg prin semafor... Un pas înapoi, un pas înainte. Desculț

Cândva eram o poveste frumoasă povestită copiilor când adormeau, cândva... Vedeam cerul cum se înalța peste pământ când eram povestită. Din obrajii lor, roșii ca Marte în

Nu te îndârji, suflete al meu, plouă cu sfinți prin pustiile astea! Nu coborî în rai cu visele, plouă în infernul ăsta cu gheață! Acolo nu îți va fi mai cald, suflete al meu! Nu-ți va fi mai

Comoara era o cameră cu zimți în care nicio răsuflare nu ne înfricoșa. Comoara m-a văzut când mi-am demolat ultimul proiect de cămin. Comoara mi-a fost aproape când am înțeles cât e de mică

priveam orașul împietrit oameni cu asfalt în lumină priveam geamul coliviei oameni cu asfalt în lumină priveam ziua caldă oameni cu asfalt în lumină plângeau în oglindă ploua de două

Noi, alibiuri coborâte din Arcă, rămășițe dogmatice, eoni ascetici cu praf în ochi... Noi, remușcările și visele și dezamăgirile, umbre pământului chiar și noaptea în întunericul satelor fără

Furt de cuvinte furate din necuvinte, scriitori ambalați în vieți paralele mă copleșesc cu aceste biblio-maculaturi în care n-am nici măcar un loc de căzător. Nici măcar într-un octet furat de

Luminile lumii în retina nelumii se nevăd. Durerile luminilor își ling rănile în culcușul de conuri. Peștera cu bastonașe e friguroasă de crapă gândurile, fisiune produsă de plânsul

S-a căit 13 ani, tot umbre avem între coaste. Visele mele nu pot fi cu voi! Am devenit o elegie izolată de boala unei nații de popândăi veseli.. . Să nu ne simțim ofensați! Par cuvinte

S-au găsit inimi blindate la matineu. Mașină de gloanțe oarbe la capătul holului. Pe pereți erau desene cu zei înghețați. Mi-am pus mâna la ochi, era mai mult decât știam. Tot ce pot să spun e

Nu știu dacă ați admirat vreodată catarge. Nu știu dacă ați văzut cum se ruginesc vase de plumb. Nu știu câte imagini nu simțim împreună... Putem să ne căutăm de texte în pre-texte. Putem să

Râmele intrau în răni. Era frig, dimineață și liniște. Eram singurul om scăpat din sârma ghimpată. Auzeam strigătul! Răsăritul devenise escapada mea Multe sărutări ale vieții. Viermuirea

Vișinele se coc când ni s-a acrit viața. Da! Suntem niște epave de fructe înverzite. Ne paște pârgul acestei misiuni bio-paradoxiste de mutanți. Vișinele visează îmbibate în țuică. Schimbăm

“Domnule «poet»! Zici matale despre visarea umanității? Despre adormirea noastră ce ai de spus?„ Picură în zăbrele cu eliberare, trauma nu mă lasă. Sunt piepturi goale în fața morții!

Tolăniți, în mâinile rupte de hamal obosit, străjerii albi cu chipuri luminoase... O mică gâlceavă în josul străzii, doi fătălăi se plimbă cu niciundele&nicăieriul-n taclale... E seară, în poezia

Astăzi! am decis să-mi sting drujba (încinsă/învinsă de florile din privirea ta). Am hotărât! să-l caut pe Dumnezeu cât mai e timp să uit de lacrimile noastre Am stabilit! vina mea față de