Noi, alibiuri coborâte din Arcă,
rămășițe dogmatice,
eoni ascetici cu praf în ochi...
Noi, remușcările și visele și dezamăgirile,
umbre pământului chiar și noaptea
în întunericul satelor fără
Furt de cuvinte furate din necuvinte,
scriitori ambalați în vieți paralele
mă copleșesc cu aceste biblio-maculaturi
în care n-am nici măcar un loc de căzător.
Nici măcar într-un octet furat de
Luminile lumii în retina nelumii se nevăd.
Durerile luminilor își ling rănile în culcușul de conuri.
Peștera cu bastonașe e friguroasă de crapă gândurile,
fisiune produsă de plânsul
S-a căit 13 ani,
tot umbre avem între coaste.
Visele mele nu pot fi cu voi!
Am devenit o elegie izolată
de boala unei nații de popândăi veseli.. .
Să nu ne simțim ofensați!
Par cuvinte
S-au găsit inimi blindate la matineu.
Mașină de gloanțe oarbe la capătul holului.
Pe pereți erau desene cu zei înghețați.
Mi-am pus mâna la ochi, era mai mult decât știam.
Tot ce pot să spun e
Nu știu dacă ați admirat vreodată catarge. Nu știu dacă ați văzut cum se ruginesc vase de plumb.
Nu știu câte imagini nu simțim împreună...
Putem să ne căutăm de texte în pre-texte. Putem să
Râmele intrau în răni.
Era frig, dimineață și liniște.
Eram singurul om scăpat din sârma ghimpată.
Auzeam strigătul!
Răsăritul devenise escapada mea
Multe sărutări ale vieții.
Viermuirea
Vișinele se coc când ni s-a acrit viața.
Da! Suntem niște epave de fructe înverzite.
Ne paște pârgul acestei misiuni bio-paradoxiste de mutanți.
Vișinele visează îmbibate în țuică.
Schimbăm
“Domnule «poet»!
Zici matale despre visarea umanității?
Despre adormirea noastră ce ai de spus?„
Picură în zăbrele cu eliberare, trauma nu mă lasă.
Sunt piepturi goale în fața morții!
Tolăniți, în mâinile rupte de hamal obosit, străjerii albi cu chipuri luminoase...
O mică gâlceavă în josul străzii, doi fătălăi se plimbă cu niciundele&nicăieriul-n taclale...
E seară, în poezia
Astăzi!
am decis să-mi sting drujba
(încinsă/învinsă de florile din privirea ta).
Am hotărât!
să-l caut pe Dumnezeu
cât mai e timp
să uit de lacrimile noastre
Am stabilit!
vina mea față de
disecția (a pătruns în sufletul stafiei)
în căutarea metafizică de sens - durerea maladivă de tete era poetul - cuvinte aspre (din lumea veche a rimei) își lipea pe frunte ca vârful de castravete -
Viermele, din măr, s-a exilat într-un roman de capă și spadă,
a ros multe minți,
a mâncat negurile stocastice ale lefterului camuflat în filantrop...
Ieri verde, astăzi roșu, o dugheană
de
Ăsta este fluviul de lacrimistelepoezii/ăsta este lacul
din apa curgătoate - piatra ce rămâne după ce fierb amorurile
într-o lume de trupuri goale de orice adevăr în sine -
într-o creație
1.
Un colind volant,
un protest...
soarele mușcă
din lună.
Ruguri aprinse
în ghetou, zarvă
în curți. Bubuie
petarde în scară...
Suflete, temătoare
de post, încălzite
cu
Suntem umbre ce
dansează în carne,
pași ce
apasă în
oase...
suntem gândurile care
fumează răsăritul...
pe un vas de
croazieră printre fantome,
tâmpi de știință, îngeri
cu ochii
orbi în sala
oglinzilor, corbii
de aur, păsări
de aur negru,
sublim
urcă cu noaptea în cap,
cu somnul omenirii milenare,
nevăzând, ne-
știind...
pe nicăieri, se găsește
câte un
suflete în grevă, suspine,
luminile se despart când cazi
în gol, în eroul principal,
în direct...
suflete în grevă, remușcări,
brațe incorecte în vis
prind scene greșite,
în
Ai văzut primii fulgi de zăpadă,
generația cum a înghețat,
tu parcă ai veni, din Africa,
de parcă zăpada are ceva, european,
în ea
Ai văzut trotuarele lucii de polei,
congenerii alunecând pe
Ai văzut țara hârtiilor?
Cisternele de cerneală
de sepie-plumb,
maldărele de suflete împletindu-se,
în tihnă de secretară...
Ți-ai văzut generația cum
a început să uite?
Milioanele de motive
Grafomania umbrelor,
sunetul, rece, de iarnă...
Unduirea din lăuntru,
o potecă de nervi
pas lângă pas,
șir indian
de mineri
spirituali...
Zgomotul târnăcoapelor
în pereții
Ai văzut cum toate acestea
s-au năruit într-o
mică neputință. Statul
între barele zărilor
fără de vină, fără
de scop, sublimul,
speranța. A te ridica
spre înaltul cerului,
fără a avea alt
Există o tăcere-poezie
ascunsă
în silabisiri incoerente
destupate de criterii...
Astfel de dureri, albite
în cerneală,
sunt
furtunile
care se vor auzi...
Către zilele acelea,
puține
Ne întrebăm: de
ce oare nu
se întâmplă nimic?
De ce oare
nu-i pasă mai mult?
Aripile bobocilor verzi...
Lacrimile de bucurie...
Aeroportul gol de
la miezul nopții.
Nimeni nu
OS