Nuta Craciun

de-atatia pasi prin vazduh devenisem vultur
bratele mele povesti
pentru duminici fara tine

de-atatea ganduri prin curcubeul inimii
am ales scurtatura
viata ma uita mereu la hotarul
dintre inima si luna

de-atata albastru irisul tau se face salt
de victorie si se-arunca-n bratele
mele ca-ntr-o balada

versurile tale au suflet de balada si canta „visul
de fi poveste”, aminteste-ti mereu ca ai aripi, ca pana
la capatul lumii sunt doar sapte pasi ...

sper sa nu te supere rastalmacirea mea:)

Anana

nu cred ca reusesc sa fac arta acum, in ultima vreme ma obsedeaza lucruri ciudate. Spun ciudate dar corect este sinistre, ma pandeste parca o umbra si simt cum alunec
in moarte. Asta e cuvantul “moarte”, iar cand simti asta desi continui sa traiesti, parca vrei sa solidarizezi putin cu sufletul, doar doar temerile tale se vor indura sa te paraseasca.
Sunt constienta ca starea asta imi afecteaza scrisul, imi tine gandurile negre aproape, de aceea ma agat de cuvinte, incerc sa salvez din marea de lacrimi ce mi-a secat obrazul, acele cuvinte care sa ma ajute sa depasesc perioada asta...
Sper intr-o reintoarcere benefica pe texte, astept vacanta, astept primavara, nu stiu exact ce astept, sper ca destinul sa faca cea mai buna alegere pentru mine.

Iti multumesc pentru cuvinte, care “salvare de moarte” Valentin?
Fizic apartin demult pamantului, inauntrul meu iarba a crescut inalta…
iar spiritual… tare ma tem zei:))

Anana

sunteti niste dragute, va multumesc!

premiul asta a insemnat mult pentru mine, cu atat mai mult cu cat totul se intampla in orasul meu drag, bucuria mea a fost si pentru ca am reusit, (dupa puterile mele) sa aduc o oaza de bucurie celor atat de dragi de acasa... copilul meu a avut un rol important, (el a primit premiul) si mi-a marturisit ca a fost mandru :)), deci dincolo de multumirea mea, Dumnezeu m-a ajutat sa pot bucura fiinte dragi...

sunteti aici, conteaza, va imbratisez cu drag!

Anana

descopar ceva nou aici, o nota aparte, desi tristetile
sunt tot cele vechi, nu:)
exista o resemnare in fata sortii care oricum face ce vrea,
o acceptare de a fi ceea ce vreau ceilalti, o renuntare la vointa, dar nu o renuntare la ceea ce s-a lipit prea bine de suflet, atat de bine ca nu mai poti desprinde.
ai mai putea lucra la forma putin, incearca sa renunti la cuvintele de legatura, care fac mai greoaie lecturarea,
in primele 3 versuri ai doi “si” la care poti renunta, in general poti restrange putin si aprofunda, gasesc si alte cuvinte de prisos.
incerc sa redau intr-o varianta fara conjunctii:

imi iau pielea de fier atarnata in cuier
o dezbrac pe cea veche prea rosie prea sensibila
o strang pana se muleaza pe fata
pe ganduri pe vise
ochii devin inerti expresiile
mi-au inghetat tristetea
sculptati pe chipul meu zambetul care va place
sunt prea singur sa-nteleg prea obosit sa ma opun
eu voi plange mai departe
cu lacrimi de fier

si cauta altceva pt. “sensibila” e prea explicit, ceva cu acelasi sens daca vrei.

Anana

daca m-as putea intoarce spre inceputuri
mi-as dori bineinteles multe, dar cu siguranta as alege
si as pretui mai mult statornicia...
multumesc !
cu drag Anana

e uimitor ... de simplu si frumos poemul acesta!
o ninsoare care purifica si apropie.
o putere anume, de a spune atat de mult in atat de
putine cuvinte.

mi-a placut!

scuza intarzierea te rog ... vorbind despre iubirea de dincolo de cuvant, cred ca doar daruind poti primi,
dar tu stii asta, de-asta te risipesti atat de frumos
intre anotimpuri scriind lucruri ce curg din prea plinul
unei inimi uriase, tu stii sa daruiesti fara sa ceri niciodata nimic si de-asta cred ca destinul tau
se implineste, folosind mereu energia iubirii.
sa nu mai spui niciodata ca un vers poate sta
deasupra... unei inimi,eu sunt infinit mai neinsemnata
Maria, eu nu am masurat niciodata cu iubire, golul din oameni:))

Anana

...ca esti alaturi de mine in momente in care
am nevoie de asta,
vezi, arborele dinauntrul meu s-a incarcat cu pasari
si canta...
cu drag
Anana

iti multumesc din tot sufletul meu de darul fara egal,
cuvintele tale m-au facut sa simt lucruri atat de
frumoase, cum de mult… ma refer la cele ce mi-ai spus pe marginea evenimentelor de la Orastie...
si timpul de langa mine a ingropat o multime de lucruri dragi, imi amintesc in fiecare zi si uit in fiecare zi totul, pentru a putea pastra echilibrul balantei, daca
m-as abandona fie si pentru o clipa amintirii, universul meu s-ar clatina, si mi-ar trebui o padure de “mesteceni cantatori”, si palmele mamei mele sunt atat de departe…

poemul tau coboara in adancuri vise, odata cu cei dragi, dar visele se nasc la loc draga Ela, sta in puterea firii, in puterea noastra sa acceptam cele venite, sa invatam a trai cu ele, durerea exista pentru ca o putem masura,
intr-un firesc caruia ii imprumutam tacit sensuri …

cu drag si multumiri pentru tot
Anana

Borges spunea: “avem doua morti, inainte de a ne naste si dupa ce ni s-a ispravit viata, insa poate ca adevarata moarte, este aceea pe care o traim zilnic… cred ca murim tot timpul, de fiecare data cand nu simtim ceva, cand nu descoperim ceva, cand doar repetam ceva mecanic…”
Si tot Borges: “cand esti fericit, nu prea esti constient de ceea ce te inconjoara. Faptul de a fi constient, reprezinta nefericirea”.
Tema mortii si a nefericirii sunt poate temele cele mai banale pe care in general le abordeaza sufletele singuratice (labile?),dar se intampla fenomenul acela al eliberarii, cand dintr-o pornire de duiosie fata de sufletu-ti pustiu, nu-ti poti refuza impacarea.
Ce lamentare ieftina, scuza-ma, voiam sa spun ca: da, dialogul poate ajuta, mai mult decat poezia poate, dar pentru asta e nevoie de doua persoane, pentru ca atunci cand vorbesti singur se cheama “monolog”:)
Da, dilemele noastre sunt mari!
Cele bune si tie, multumesc de cuvinte!
Anana

Imi cer scuze, evident \"premiul\" nu premiu,

Felicitari organizatorilor,
stiu ca e un OM cu suflet mare acolo…

oras al viselor si iubirilor mele, te port mereu in piept
alaturi de inima si-ti duc dorul ...

ma bucur pentru premiu primit, multumesc!
felicitari tuturor participantilor, laureatilor!
felicitari Bogdan Groza!

eu n-o sa fiu din pacate, mi-as fi dorit mai mult decat orice pe lume, dar am reprezentanti dragi acolo:)

Anana

din goana unui timp care face ce stie mai bine, adica trece,
abia gasesc ragazul de a-ti multumi de trecere
cuvintele tale conteaza pentru mine!

cu drag Anana

surasul mesalinelor parguieste

se ascund cernit sagetile lui cupidon

in spatele primilor oameni de lut
sta virtutea
sau darul de moarte?

cred ca am pastrat ideea ta incercand
doar sa evit parataxe facile, aliteratii (in inmmitul)
incearca sa lucrezi mai mult cuvintele, sa le extragi
doar esenta, cred ca te prinde stilul de poezie scurta

cu drag Anana

cuprinde in el sufletul nostru?
nimic altceva nu suntem decat marionete cu sfori la fiecare
incheietura, uneori in ziua libera cadem din sfori,
ne-amintim de cele sfinte si plangem liberi de durere,
o bucata din foamea zilnica se arunca singura cersetorilor,
sarutul se lasa peste icoane ca o despartire, pomana nu
cere decat uitare intr-un asfintit de cantec...

Anana

daca ai fi
minciuna s-ar frange de la sine,
goala ca un copac in iarna privirea mea
ar infrunzi padurea

daca m-ai privi
s-ar topi toate iernile din sirul
anilor mei intarziati la rascruci

daca m-ai gandi
nu doar iernile ci toti anii mei
s-ar inghesui intre palmele noastre
lasand cuvintele sa ne alinte

nu te superi de rastalmacire?
e ceva cu cuvantul ultim din versul 6 (gheata)

drag Anana

ce oaza? ce verde? uneori totul e desert... monoloagele mele prostesti Nicolle, lamentari de copil care nu a invatat inca mersul pe jos in lungul si-n latul vietii, ai dreptate viata se poate numara si in pasi de dans, te poti confunda cu muzica, poti uita, dar cand muzica inceteaza?

tu stii, sunt zile cand nu ne dorim decat sa spunem lucrurilor pe nume, tristetii sa-i spunem tristete,
sa sune jalnic caci jale se numeste,
iar cand postam doar de dragul sufletului nostru, sa
ne fie iertat:)

multumesc draga mea, aveam nevoie de ceva si ceva-ul a venit odata cu tine...

cu drag
Anana

si ne gaseste nepregatiti, dar tot gasim o portita de evadare intr-o explozie ca un joc de artificii pe cerul existentei noastre.
nu stiu cum se vede de la tine primavara mea, dar ai dreptate sa spui ca ea reinnoieste dar esenta ei poate fi artificiala...
recunosc ca nu sunt cele mai inspirate versuri cele de astazi, asta e nu suntem uniformi, uneori reusim mai mult alteori mai putin, oricum multumesc de cuvintele tale!
drag Anana

spune si tu nu ar fi plictisitor daca am fi toti genii
pe-aici ? pe cine ai mai ironiza?
nu am nici o pretentie de mare poeta, pot ocupa si eu un umil spatiu prin zona?
numai bine si te mai astept si fara incrancenare:))
Anana

curcubeu

tristete de inger
norii curg
despicand lumina