Nuta Craciun

adevarat, uneori alegem jocul, reprezentatia, atunci
incercam sa fortam mana destinului la plauze...
spectacolul se poate intampla si cand intram incognito
sub pielea spectatorilor, sau sub unghii, asta doar pentru
a masura cu cioburile unei oglinzi, nebunia lor.
dar biletul din joben trebuie restituit, (mi-a placut)
reprezentatia se va repeta pana la acel echilibru
total ... al sarmei pe talpi.

imi place ce gasesc aici la tine, iar dresajul acesta il
imprumut daca-mi permiti, pentru gandurile mele de
miazanoapte:)
Anana

Florina, eu cred ca titlurile tale... pot spune mai mult.
scrii bine, dar exista persoane care refuza din start un
text semnat asa, e pacat... in rest poezia se scrie
frumos, un pic ma deruteaza semnul intrebarii din final,
nu e mai bine fara ? zic si eu... dar, tu stii mai bine.

cu aceeasi sinceritate
Nuta

Valentin, imi place poezia, dar ... nu-mi place titlul
(scuza-ma)si apoi ideea e, de a muri singur, asta e
pedeapsa, nu?
eventual „lasati-ma sa mor singur”, dar parca duce prea
mult a jelanie, nu crezi?
poti cauta ceva in apropierea acestui gand, poate „pedeapsa”, sau „lanturile din aripi”...

in rest proiectezi o realitate descriptiva dura,
amanuntele sa aiba sursa in realitatea ta?

toate cele bune,
Anana

Salvador Dali, ar fi folosit... albastrul,
tu ai folosit sufletul.

“dinjos” este o licenta?

Anana

Ela,
m-am pipait din nou
sunt aici,lumina ta mi-a insemnat drumul…

Claudia
m-ai gasit pentru ca mi-a ramas afara un gand:)
iar in oglinda uitata in scorbura, tocmai am inchis animalele, ce-mi muscau fara mila tineretea …

va multumesc
cu drag
Anana

Claudia, pe mine m-a cucerit debordanda imaginatie
a lui Borhes apropo de oglinzi…
mi-a ramas undeva obsedanda in minte, ideea trecerii
din lumea oglinzilor in lumea oamenilor…

multumesc de locuirea oglinzii (mele), visul
tau se va naste si va purta cu certitudine un nume anume:)
cu drag
Anana

“problemele unei vieti, bune sau rele, sunt unelte pentru
cel care scrie, atunci cand esti fericit nu poti produce
ceva, fericirea constituind un scop in sine”, am citat nu
stiu cat de exact din Borges,
dar Petru, eu sunt sigura ca daca as fi fericita as putea
scrie:), cel putin asa cred si apoi hai sa fim seriosi,
problema o constituie de fapt talentul, care este sau nu
este, a scrie e cel mai usor lucru … dar daca tu crezi ca
am reusit un poem aici, fie si doar pentru asta, merita sa
uit fereastra dinspre visare deschisa, poate, poate vor
intra ceva raze de soare, lustruite in prealabil:)
multumesc Petru, ai tu un fel de a consola, ca uite cum
creste zambetul meu luminand fata noptii, doar ca …
pana la monumentul fericirii, calea e lunga si merindea
putina...
conteaza ca esti aici!
cu prietenie
Anana

Raluca,
ma bucur de semnul lasat, de asemeni ca ai
intuit secretul ascunzatorii mele:)
lumea oglinzilor din noi e o lume de refugiati fara
identitate, in asteptarea (re)nasterii
cu drag
Anana

Florina,
nu m-ai suparat, dimpotriva:)
mi-ai dovedit ca nu-mi scrii ca sa-mi intorci un favor
(ca sa spun asa), ci chiar ca sa ma ajuti sa inteleg cum
este perceputa poezia mea, iar lucrul asta il fac
prietenii, acei prieteni carora le pasa…
nici daca nu ti-ar fi placut nimic din text, nu m-as fi
suparat, respect parerea cui mi se adreseaza, doar de-asta
am lasat libera accesarea comentariilor, ma deranjeaza
doar ironiile, subiectivismul…
ma bucur ca a ajuns la tine intact mesajul pe care am dorit
sa-l transmit: doar prin iubire primesti identitate.

despre ultimul vers, nici pe mine nu ma multumea, ii vedeam
naivitatea, uzitatea, dar pe moment nu am gasit altceva,
imprumut deocamdata cu placere sugestia ta, multumesc.
multumesc si pentru cuvintele tale de apreciere, e
magulitor si benefic sa stii ca cineva gandeste frumos
de tine:)

cu drag
Nuta

da Valeriu, ce fericire sa fi vecin cu \"muza\",
uite cum m-ai inveselit:))
o zi buna si tie!

Anana

ai pregatit din titlu macelul, calaul cu “ranjet cariat
asimetric si albeata in ochiul drept” poarta sufletul
in varful securii, masca se cuvine s-o poarte privitorii,
ai dreptate…
din cauza pasarilor de prada, nimeni nu vedea, toti erau
calai macelarindu-si neputinta …
un poem de un realism desprins din grotescul unei zile
obisnuite, zic eu.

te citesc chiar daca nu am lasat semne
Anana

|
cuvintele tale au puls biblic, cum le dezbraci pana la os
de podoabe inutile si le imbraci in muguri, par siluete
tinere, cu mersul niciodata cadere, sau poate doar
respirari, pe drumul fara sfarsit al cunoasterii….
tu vei ramane mereu in cea ce scrii Ela, ai durat temple
de cuvinte in care ti-ai zidit nemurirea:)

cu drag
Anana

manuiesti bine simboluri...
remarc fidelitatea cu ingerii:))

cu drag Anana

imi place stilul relaxat, aparent hazliu, imaginatia,
tonul hotarat:.

„de astăzi mă fac om...
voi creste flori...
o sa am o iubita”

ai multe lucruri care trimit la autentic, dar imi par putin
fortate unele imagini:

„imi reneg ceata de maimute”
si cea cu aruncatul iubitei in sus (vezi sa nu uiti s-o
prinzi:))
si ... cred ca poti renunta la ultimul vers, parerea mea...
in rest o poezie care mi-a placut, cu specificatia ca n-am
priceperea necesara pentru un comentariu profesionist,
spun doar ce simt.
typo in versul 26 si 30.

toate cele bune
Anana

am ajuns tarziu, sper sa ma ierti, nu mi-as fi iertat
daca nu ti-as fi urat de sanatate si de toate celelalte...
sa dea Dumnezeu sa traiesti cel putin inca pe-atat si sa ne descretesti mereu fruntile cu umorul tau.
LA MULTI ANI! sa-ti fie prietenii mereu aproape, sa te bucuri de tot ce ti-e drag si sa-ti zambeasca mereu muzele...
Felicitari Mariei!
cu drag
Anana

nu-ti fie frica Dorin... ma bucur ca ai revenit, dar cosmarul cu sturionii tot o sa-l ai, asta pentru ca ai
ras de visele mele zburatoare:)
uite, acum chiar o sa incerc sa-ti explic cum mor eu putin
cate putin... cred ca am inceput sa mor din momentul in
care am parasit „dulcea mea casa” si am ajuns aici unde
viata se repeta si se repeta fara nici o posibilitate de a
schimba ceva, iar chinul cel mai rau, da, e chiar lipsa
asta de perspectiva, monotonia...
si da, e mai rau si decat sa mori...
asta am simtit eu, pacat ca nu poti schimba cu mine macar
o zi, mi-as dori enorm sa merg la pescuit de sturioni...
nu stiu cum te-ai descurca tu ... :))

toate cele bune
Anana

frumos ce ai spus tu aici Valentin, dar a muri inseamna
si atunci cand nu simtim ceva, cand repetam ceva mecanic…
deci cred ca murim tot timpul, iar din pacate rugaciunea
ne-o amintim numai cand suntem tristi, sau cand se rupe
brusc cate-o amiaza si ne cade cate in cap:))

dar toate astea pot fi mai bune, decat o viata care se repeta in fiecare zi, pana in cele mai mici amanunte… cam asta voiam eu sa spun.

iti multumesc de trecere si de interpretare
cu prietenie
Anana |

linistea ta imi aminteste de Blaga:

“atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
cum se izbesc de geamuri razele de luna”

am ramas cu imaginea:

“au fugit anii
alergați de cățeaua disperării;
A rămas în urmă o dâră de pace
pe care mă-ntorc în genunchi spre copilărie... “

drag Anana

imi place in mod deosebit poezia asta Lory,
e ca un balsam pe ranile mele netamaduite...
felicitari!
cu drag Anana

stropii acestei ploi sunt vise proaspat macinate,
in care noptile adorm soapte indragostite...
dar pasarea-inger, e totusi femeia-femeie, nu?

Anana

un poem reusit Florina, felicitari!
frumoase invataturi pentru locuirea
spatiului din noi:)

cu drag
Anana