monotonie

anana, draga mea, esti de toata admiratia, ai scris un poem deosebit in cateva cuvinte, ai descris atat de frumos o stare de tristete.
sunt convins ca soarele isi lustruieste acum acele raze care sa ti usuce lacrima iar atunci, din zambetul tau va creste un monument al fericirii.
trebuie sa avem rabdare. stiu ca nu ti e usor, dar eu vad tristetea ta ca o anexa a actului creator care se dezvolta poate mai bine in singuratate...

\'ai putea sculpta
în gaura acestei lacrimi
un monument
al așteptării\'

cu mult simpatie, alaturi de tine,
petru

“problemele unei vieti, bune sau rele, sunt unelte pentru
cel care scrie, atunci cand esti fericit nu poti produce
ceva, fericirea constituind un scop in sine”, am citat nu
stiu cat de exact din Borges,
dar Petru, eu sunt sigura ca daca as fi fericita as putea
scrie:), cel putin asa cred si apoi hai sa fim seriosi,
problema o constituie de fapt talentul, care este sau nu
este, a scrie e cel mai usor lucru … dar daca tu crezi ca
am reusit un poem aici, fie si doar pentru asta, merita sa
uit fereastra dinspre visare deschisa, poate, poate vor
intra ceva raze de soare, lustruite in prealabil:)
multumesc Petru, ai tu un fel de a consola, ca uite cum
creste zambetul meu luminand fata noptii, doar ca …
pana la monumentul fericirii, calea e lunga si merindea
putina...
conteaza ca esti aici!
cu prietenie
Anana

\"ai putea sculpta
în gaura acestei lacrimi
un monument
al așteptării\"

pe fațetele unei lacrimi se pot isca mici curcubee atunci când ochii le pot zări, acei pași ai melcului sunt adânciți uneori ...

cu drag,
Nicolle

eu doar las timpul, iar el sculpteaza mereu, la fel...
aceeasi imagine cu pasi de melc inzapeziti,
dar asteptarea, poate va inflori un curcubeu ,in ochii
care vor invata treptat sa vada...

primesc cuvintele tale cu multa bucurie
cu acelasi drag
Anana