numai mainile tale

Nuța, n-am văzut de mult un porumbel scuturându-și picurii de ploaie adunați hai-hui.
Imaginile poemului tău au forță, aproape că vad un clip cu tot ce descrii. (nu e un \"t\" la \"veșminte\"?! se poate să circule zurbagiu cuvântul ăsta ori... mintea mea)
Aș simți și iz ușor senzual, dacă nu m-ar încânta mai mult ideea luminii atingerii. Adică, într-un fel, tot aia.:)
E târziu, mă iartă. Noaptea mea are deja pantaloni ! :)

prietenesc,
Livia

,,ciorapul alunecă pe glezna luminii
desculță noaptea se scutură de tristețe
ca un porumbel
după ploaie``

si aceasta parte, luata singura e o intreaga poezie, in care tu ai alcatuit pretioase imagini Anana...tu, cu noaptea ta desculta:)
cu drag citesc - Lory

Da, e un intreg prima strofa, am vazut si eu, dar a spus-o Lory inaintea mea.
Dar si a doua... Am zambit...:)
Portelanurile lui nelinistite, freamata in intuneric pe-acolo... curioasele.. :)
Drag,
Licurici.

fete dragi, m-ati scuturat de tristete, nu exista distante, nici durere, daca va am alaturi :)
multumesc Anana

Numai o imagine vie feminina, aproape fragila ca de stica, aproape lasata in voia mainilor ce-si \"dispută la nesfârșit
veșmintele întunericului meu\". Poem sensibil, cuprinzind esentele ca-ntr- pirueta de cuvinte.
Frumos, de cite ori poposesc pe scrierile tale desprind imagini traite intr-o sinceritate bine colorata.

Drag, Ela

senzualitate, rafinament, ciorapi lycra, piele de portelan... foarte frumos si expresiv acest text, are forta. imaginea porumbelului care se scutura este magnifica
placut mult
incantat

o expunere atenta, un construct bazat pe o antiteza esentila (lumina-intuneris) in care mainile lui stau parca la centru (d.p.d.v. tehnic al constructului).
incantat, ca din ce in ce mai des in ulimul timp

Mâinile de porțelan ce-și dispută veșmântul tău de întuneric, mă fac să sper că noaptea se poate scutura de tristețe, lăsând loc unei lumini blânde, iar porumbelul după ce se scutură de ploaie va zbura din nou spre casa visurilor...
Cât de frumos te-ai scris, au mai spus-o alții înaintea mea, dar simt nevoia să o repet și eu!
Cu drag,
Magdalena

desculț în ploaia căzută de pe aripile porumbelului. Dacă glezna nu mi-ar fi atît de casantă, mai c-aș sălta de bucurie.
Întunericul tău mă înveșmîntează. Voluptuos.

O dimensiune ludică a existenței: lumina și tristețea, albul și întunericul, mâinile cu veșmintele, ciorapul cu glezna...- un joc nesfârșit de lumini și umbre, de \"esențe\" și \"măști\".

daca vrei sa stii, ti-am luat-o inainte... intr-un fel...
oricum, piesa este delicata ca intunericul din care iti croiesti vesmintele... si presupun ca porumbelul e alb, nu?

Alexandru

P.S.
De ce lucrurile bune trebuie sa fie intotdeauna atat de simple:
\"numai mâinile tale - porțelanuri albe
își dispută la nesfârșit
veșmintele întunericului meu\" ?

sa fi intampinat cand te intorci acasa tarziu, singura, trista, de cuvinte atat de frumoase e mai mult decat minunat,
de-abia acum simt ca daruiesc, ca nu ma risipesc degeaba...
ma bucur de oameni ca voi, va multumesc tuturor pentru cuvintele voastre