Nonciu Dragoş

văd cum hora larg deschisă mă separă-acum de tine strâns mă ține-n viața prinsă de frumoase și deșarte vagi destine doar iubirea mă mai ține suflul vieții nu mi-l ia sunt doar prins în plase

sub aripa ta m-am așezat călcând pe răi în picioare tot ce-am avut eu am dat sperând într-o lume de soare deșarte-s căile ce le-am luat căci sunt dependent de aripa ta deși sunt de lume

Eu vreau să am frumoasele speranțe Ce-mi bat la ușa sorții neîncetat, Să dau uitării zile grele prinse-n ițe, De oameni răi ce m-au certat. Frivola carte care mi-a picat, Nu pot s-o schimb

voi presăra cu lumină iubirea căci asta e voi mânji cu speranțe nemurirea pășind voi smulge promisiunea sfinților de unde e voi lua fericirea pe toate-n picioare călcând pace în suflet ființei

O lume să-mpart cu tine n-aș vrea, căci ești rea, Ai lumea în ochi, sfredelind în tăcere mă minți, Îmi dai peste cap logica vremii luptând pentru o stea, M-atingi în zilele reci cu mâini pururi

Există o cale să fiu mai pompos, Să întorc lumea pe dos, pe dată. Așa, muștruluind ca un copil nemilos, Să vezi când apare cinstit, artă. Luptând să mă dau în stambă, Că am pus de plăcinta cea

Mi-e teamă să nu-ncurc socoteala, Aceea ce vreau să primesc căci am dat Și acum oi primi răsplată vrăjeala, Ce-n urmă nemilos am lăsat. Pe vârful de piatră minuni s-au făcut, Acum mă-ndrept ca

Oare ce joc aș putea pune în fața tuturor ca să pot fi crezut că sunt eu; pentru că nici măcar nu mă pot recunoaște, nu pot admite că sunt persoana aceasta cuminte, care admite lumea așa cum este

Baftă vouă, hoți de câini! Mi-ați furat din zori lătratul, Am scăpat de multe răni, Furia oarbă și sculatul. Mi-ați luat lanțul și cureaua Ce-mi țineau pe urs legat, Acum cui mai dau

Iată romul curge-n valuri, Fustele multicolore sar, Spadele s-ascund în falduri, Mici acorduri peste lăutar. Toată lumea e dispusă, Râsete și voie bună, pace. Florile zac pierdute-n

Mirat parcurg cărări divine, Parcă nu pășesc și doar plutesc Prin frunzișul verde ce devine, Casa ce acuma mi-o doresc. Caut poienița cea senină Și lumină vreau ca să primesc, Cântece

Simt că iubesc tâlhare nopți Ce viața-ncet îmi fură-ndrăgostite Și recompensă iau pe falde dimineți, Mă fac să uit parfumuri vândute. Sunt beat de fericire și m-ascund, Aștept răcoarea nopții

Unde să las al meu testament, Să pui în el tot ce am strâns, Zile senine și-un jurământ, Cerut de iubirea ce m-a pătruns. Sucitele zile le-oi da pierdute, Nimeni de ele să nu mai știe, Le-oi

Mai mult nici că puteam zice despre dumnealui, care mi-a fost ca un frate și m-a ținut în palmă sa precum o mamă un pui flămând. Toate se petreceau pe când eram copil și abia deschideam ochi

Să mătur nu-i greu, m-am învățat, La gunoi voi arunca tot răul, Liniște nu pot să am în pat, Până ce nu voi face albastru hăul. Degeaba încearcă în valuri curse să-ntindă Sunt de neatins

Când toată viața ai în față doar lipitori, e greu să-i mai crezi pe purtători.

M-am gândit să dau de știre tuturor că m-am îmbogățit. Da… să le spun așa… sprijinit de capota unei mașini… sunt boier mă! Da,… și, și, ei să sughițe toți de ciudă, așa cum fac… mă rog, mai… toți

Săriți că-mi est dat, Liber la jucat și cântat, Farmece s-arunc pe dat’ Frumoaselor ce sunt la mezat. Nu vă jenați de purtat, Aruncați tot ce-i asortat. E liber la dezbrăcat, Suflete ce-au

Jumătate am pus deoparte Să am pentru mai grele zile, Cu asta voi merge mai departe, Pe drumul bătătorit de vise grele. Așa am crezut când înhămat Cu toți boii la căruță, Am zis hăi!... dar

Părăsiți-mă cu toții, Căci sunt de lăsat, Acum în pragul vieții, Totul e-al meu adunat. Mai vreau să las O boabă pentru voi, Să-mi pomeniți cu ochi-n vas, Numele de-a fost de soi. Nu mă

Secretul ce vi l-am spus Mi l-a lăsat și mie Aleși ai vremii ce au fost sus, Punându-mi-ncârcă o robie. Vă rog să-mi luați povara, Din sufletu-mi încins, Eu am păstrat comoara, Spre voi pe

Sub azur și în ceață, Voi arăta lumii că îmi pasă. Că pot să stau la masă în față, Nu voi iubirea în plasă. Corect ar fi să șed Și să gândesc de-acuma… Căci n-am fața de smed, Ce fuge iute

Sub șopronul de la casă, A-nceput să plouă. Nici măcar că-mi pasă, Am luat cuibul cu ouă. Pitulicea stă posacă Și se uită pe fereastră, Nu mai vrea alt cuib să facă, Pentru cel ce-i pus pe

Cer să mi se dea pistol! Să-mi iau… ce-a mai rămas… Din tot ce a fost luat cu valul Și dat deșertăciunii pas cu pas. Migdalii ce-or înflorii de-acum, M-or jelui că nu-i mai văd. Dușmani vor