Nonciu Dragoş

Sub șalul de mătase Un glas am auzit, E rodul ce mă stoarse, Cu greu te-am îmblânzit. Curată nebunie a fost Să mi te-nchini iubit-o S-arunci cămașa fără rost, Pe cuvertura ce am

Păcate mi-am făcut, Fără de nicio grijă, Uitând că sunt doar lut, Ce este dus de birjă. Purtat de val și obosit, M-am hotărât s-aleg, Tot ce am fost sortit, Din cursul val

să urlu ca un conte sus pe moșia lui la bieții din cohorte ce-s pradă vinului acum că adevăr grăiesc cu toții ca florile de nufăr vor râde îmbăiați curați de cele rele le-oi da în

Stau pe tron comand agheasmă, Numai eu vreau să stropesc, Toți ce-au luat câte o dramă, Vreau iute să-i descotorosesc. Doar iubire să îmi dea poporul, Să mă declar foarte mulțumit, Că nu mai

O fundă la cadou, Aș vrea să pun acuma Să mulțumesc pe nou, Frumosul cu duiuma. Mai bine de-atâta, Nu pot cumpăra, Primesc cu har răsplata, De el a mă bucura. E viu și peste tot, Îmi

Ce ușor m-aș duce să încerc, Călare iapa cea mai rea. S-alerg cu ea în bietul cerc, S-o țin puternic de curea. Totuși nu pot, mieros mă trage Jos din șa iubita curajoasă, Nu vrea nimic a mi

parcă plecat-am departe liniște s-aud ușor să smulg nevrednicele șoapte iubite prinse în amor eu și muțenia mea străină mă țină-n brațe să-mi dea putere de jivină ghionțuri mici în

Soacrele vor sta-ncruntate, De zise grele ce-or asculta, Doar vorbe grele și-aiurite, Ce scormonesc nebună cearta. Mă dau la fund ușor, Ce aș putea să fac e cald. Nu pot acum să mă

Pe fața de copil nimic nu iau, Căci ea îmi dă mai mult Decât aș vrea la schimb să dau, Pe inimi ciosvârtite dezinvolt. Pe fața fetei de-o iubesc dau, Cu atât cât aș vrea mai mult Ca

Se-ngână dimineața-n noapte Și tu prezentă ești în ea, Aș vrea să-ți susur mii de șoapte, Dar pleci grăbită ca o nea. Mă dau bătut și de-astădată, Nu pot la piept să te rețin, Tu fata mea

La ce folos să cânt degeaba, Când totu-i surd în jurul meu, Mă joc ca un copil babaoarba, Să-ndrept ce-i strâmb e tare greu. La ce să dau prăsilă zilei, vieții, Când ea m-a înșelat cel

Sălășuiesc la umbra ta, Cuprins de-amarnică frică, Să mă slobozi din mâna ta, Doar pentru o mică clipă. Să simt miros de libertate, Pe bulevardele înverzite, S-ascult cântecele uitate, Să

Ce dor îmi e de casă, De câinii răi gălăgioși, S-ascult cocoșul cum ne lasă, Nopții să scăpăm duioși. Înmiresmatele flori de gutui, Să le miros cu drag, Dimineața să văd raza

Aș vrea să țip Dar n-am putere Din groapa cu nisip Îngrozit în durere Mai stau așez Fir pe fire Mă minunez Câtă putere Eu stau tăcut Plin de groază Nu vreau s-asmut M-acopere în

Ca o boare sunt cu toții, Bunii și iubiții mei amici, Nu mai fug din fața sorții, Slabi s-arate că sunt mici. Vântul nu-i mai zboară Sunt puternici ca pământul, Nu știu pentru-a câta oară, O

Socotiți-mă ca pe in frate Și nimic nu-mi dați de rău. Nu mă loviți pe la spate, Aruncați veți fi în mare hău. Jur pe spatele celor plecați, Ca nimic să nu vă fur, Iară voi cu toți să-mi

Eu aștept la mila sorții, Ca să-mi dea puterea, Să încalec broasca porții, Ce deschisă îmi dă vrerea. Tufe vor pierii din cale, Nimic nu v-a opri lumina, Drumul e deschis la vale, Cu

Doar o gură vreau să-mi dați, Drept dovadă că iau iubirea Și cutez ca toate să vă-namorați, Dovediți care vă e menirea. Voi fi mai bun de astă dată, Cu flori ca voi ce viața mi-o

Sub poarta ce dă în grădină, Þi-am găsit batista brodată, De mâini alese ce lucrau în tihnă, Frumosul fir ca pe o artă. Am luat un petic păcătos în grabă Și l-am ascuns la pieptu-mi, Sperând

Eram mort de foame, Mi-am pus speranțele în voi, Nu ați venit să-mi dați din lume, Să mă hrănesc cu vorbe soi. Acum cu supărarea mea aș vrea Să dau cu biciul, strigați mă! Spuneți că vă doare

Sufletul e nimic fără corp, Doar zbor și liniște anostă, Doar ploaie fără soare strop Și fericire clară fără de năpastă. Zulufi din păr cârlionțați străluce, Copii frumoși ținuți pe brațe

Stau în haine de mătase Și privesc la lumea goală, Jefuiți se zbat în plase, Mâinile cerșesc în boală. Doar un susur lin de apă, Parcă-mi trece peste frunte, Numai cine poate scapă, Din

Vreau lumini s-aprind, Vieții să îi dau de știre, S-o trăiesc până la fund, Căci e darul, nemurire. Lanțuri grele vor să-mi țină, Pașii liberi nu mai umble, Le topesc cu-a mea lumină Și-oi