noemi kronstadt

cher monsieur nanu, profit de un scaun liber la alde bicuta( ca dumnealui iesi in goana dupa ce-o auzi pe micale zbierand si amenintand catelul cu hingherii), dar nu pentru o bere, ca nu obisnuim, ci de-o parola, ca asta da, ca sa va urez un an plin de eschimoze strasnice, nici prea negre, nici prea balane si-un bilant contabil pus pe profit netto peste zero, la urmatorul inventar.fiind eu sensibila la orice specimen viu cu mai mult de doua picioare si coada la capatul care nu musca, compatimesc sincer cu proprietarul stabilimentului si-i recomand tratamentul pe care si l-a administrat singur titi2, motanul meu negru, impotriva vointei mele si spre totala si inflamata mea nemultumire, ca era ultima portie de clatite flambate si nu ma apuca decat bianual interesul pentru teflonul respectiv, ca sa nu mai spun ca nici inghesuiala prin cotloane, nici cataratul pe mobile si nici momitul cu aripiare picante nu sunt in topul ocupatiilor preferate la 3 noaptea, ora romaniei, dar nu si a lui titi2, care are un metabolism usor diferit, dar dupa ce a miorlait infiorator timp de 35 de minute catarat intr-un loc in care as fi ajuns lejer doar daca as fi extras mobila din perete sau as fi chemat descarcerarea sa-l extraga pe el, adica pe titi2 dintr-un loc in care, practic, ar fi fost imposibil sa incapa in stare normala, deci, logic, nu avea cum sa fie intr-o stare normala, apoi, mi-am adus aminte ca ,neavand rom, le flambasem cu ce adusese mos craciun, care nu are gusturi proletare, adica era bourbon genuine, deci, dupa ce s-a extras singur din locul acela absolut imposibil, avand in vedere ca acum seamana cu un caltabos balonat, titi2, adica, si imediat dupa ce-a nimerit in ghivecele cu cactusi mi-am dat eu seama ce potential vocal de exceptie posed in inventar, daca i-a lasat muti pana si pe baietii de la disturbed,play station nr.27,desigur ca pana l-am prins si l-am inchis intr-un cos de rufe cu gauri suficiente pentru aerisire, pentru ca-l iubesc foarte mult, pe motan, adica, am evaluat costurile probabile ale renovarii ambientului disturbat zdravan si plin de cioburi.
deci, ca sa aduc mai rapid reteta la semnatura si parafa, daca amicul bicuta se mai incumeta la o lighioana, recomand cu seriozitate si probitate profesionala fie un pekinez isteric, fie clatite flambate, in loc de bere si kitykat.

asiguram si terapia lui micale, pro bono, dupa:)

eu cred, desi nu arunc cipul.
hasta la vista, babe:)

poemul acesta e unul dintre preferatele mele, presupun ca ti-ai dat seama:)

oooooooh, that hurts, sir...simt cum stramosii mei isi agita fiarele ruginite si incep sa pufneasca belicos la stramosii tai de extractie neaosa ( sau amusina mirosul de telemea??), dar nu te impacienta, au cedat nervos la plumpuddingul de pe blazonul domniei tale si acum te cauta de frunzis prin arbore, sa vaza daca e rost de incaierare , cica n-au gasit groapa de la chitila prin almanah, dar ai referinte zdravene, totusi, deci, paruiala.
so, daca microcipurile tale poetice se blokeaza la fineturi si dau kicksuri pe aratura la hermeneutici mai dezghetate decat te-o tine parasimpaticul fara editie bilingva, nu stiu cat o fi de la stevia mea pomicola si cat de la hair stylistul domniei tale, care te lasa nud pe-o parte si zburlit pe cealalta.dar cica are efect briantina, face nervurile vioaie, mai sare praful de pe tacalie
.
eu zic ca te-am maieutizat suficient, daca nu, iti fac un desen
ti-l impachetez?

draga poete dan mihut, grija domniei tale pentru metabolismul meu delicat , dar rectiliniu m-a lasat masca.as marai indignata, dar o binefacatoare lene mi-a facut marmelada neurotransmitatorii si nici nu voi sa produc daune ireparabile agoniei, prin agonizarea individuala a ceea ce domnia ta pretinde a fi propriile pathways.la urma urmei, dieta vegetariana cu malaiete imi face si mie bine la ten.so, cum sa-ti spun ca sa ma intelegi mai bine, e vorba de o alegorie, a-le-go-ri-e.adica, am avut eu asa o intuitie ca risti sa faci scorbut si sa te prapadesti de tanar, cu premolarii in batista si ti-am dat un ghiont delicat, fix in miezul problemei.stiu ca la umorul tau de stegosaurus recompus la antipa, combinat cu gratia unui tanc sovietic pus sa danseze menuet pe strada mare ( exact, din faltiseni), calitati neindoielnic utile pentru propasirea speciei poetice, te vei descurca perfect sa pici artistic pe idee, fara sa faci marmelada si taraba.

eu sunt bine merci, continui sa rontai fistic la umbra crinului

presupun ca marius surleac era un kinder de scoala generala in \'89, cand altii aveau sansa sa experimenteze live si in linia intai despre ce se vorbeste aici.daca el scrie despre revolutie, asa cum simte , cum il duce imaginatia si feelingul, indiferent de calitatea estetica a produsului de conceptie, mi se pare un eveniment etic remarcabil, inainte de toate.ca nu e impregnat proletcultistic, ci doar tanar , viu si ardent cand si cat trebuie, mi se pare suficient de transparent chiar si pentru un cinic profesionist, in metastaza ostentativa a sperantelor.

cu permisiunea autorului, l-as intreba pe d-l moga ce inseamna comanda autocomandata, in afara motivatiei si vointei proprii, adica, a liberului arbitru.intreb ca sa aflu, evident

ati identificat corect cinci demonstratii din noua.reductio ad absurdum si ad hominem sunt chiar aproape.

doua corectii: nu plictis, ci scepticism bine temperat , c\'est autre chose la...
a doua, e in cutia de viteze
gratioasa reverenta, domnule marginean...

-dati-mi doua mere, va rog, zise poetul dan mihut vanzatoarei de la buticul din intersectie
-de care, domnu\'?, raspunse ea, lenevos, cu ochiul drept inca lipit de poza de la pagina 12, \"practic in bucatarie\"
-doua mari, frumoase, rosii si bine coapte sa fie...stiti, am gastrita...
-alea rosii sunt mici , alea mari sunt verzi, iar alea coapte si frumoase s-au terminat.si erau galbene.altceva mai vreti?
-mda, pere aveti?
-avem, una .v-o cantaresc?
-una? una nu-mi ajunge...
-nu? da\'cate vreti, de fapt?
-pai, doua...chiar nu mai gasiti inca una?va rog....
-pai, nu, ca tocmai am luat eu una si am muscat din ea.dar pot sa va dau marul meu, e mare, rosu si frumos si n-am apucat sa musc .vi le cantaresc?
-mmhhrrhhmm, zise poetul dan mihut, scanand combinatia...nu, merci
-da\' de ce, ca e mari, e coapte si dau frumos in fructiera
-nu, merci, repeta demn poetul, cu ochiul mintii lipit cu incapatanare de modelul ideal.scuzati de deranj, saru\'mana...
-nu face nimic...auziti, domnu? nu vreti un borcan de marmelada? are de toate si va iese mai ieftin.vi-l impachetez?


...nu,nu cred ca a vrut, dar imi place la nebunie cum se rezolva aici o dilema existentiala : ana are mere pare, unul pentru paris, unul pentru wilhelm tell

incantata...o sa citesc ce-o sa scrieti despre ce scriu

da?

eu n-am inteles nimic.trebuia?

multumesc artgothicilor pentru comemorarea vie a unei disparitii doar pamantesti, pentru curajul de a iubi fara incrancenare si incrancenarea de a apara senin pe cel ce-l iubim, pentru rasul si bucuria de a celebra o moarte niciodata intamplabila, precum niciodata, cuvantul.
pentru a fi fost luminosi ca un crin.

iar laurei, reverenta mea integrala ,pentru c-a desprins-o din nou, cu vocea ei, asa pierita, palida si tremuratoare, precum cea dintai, la inceputurile daltei...si-apoi a ras,fericita, nascandu-l pe el, galateul

un poem despre un vrabioi si-o vrabiuta, care, in pauzele dintre procedurile, tipice indragostitilor , de tavalire in catran si fulgi si defilarea pe strada mare , arunca in trecatorii zambareti cu ce le cade sub mana.eu, care stiu cat de incapatanat dogmatice pot fi ouale, astept sa vad ce iese din ele

cum ar fi, un breakfast real bad

viata intre infarct si embolie, asa par poemele alicei, un nomenclator in foc automat al hypersteziei ei si impotentelor altora

si frica.frica teribila sa da, frica teribila sa nu

ce fireasca armonie, ce incantatie familiara, parca ar fi o limba pe care mi-o amintesc fara sa-mi amintesc s-o fi stiut....ciudat...

eu nu vad aici nici calm, nici liniste, ci o buna gestionare postsuprarealista a hohotului din gatlej, ca o succesiune de scene kabuki fara demachiant si fara cutii din lemn de cires pentru masti.

imi place felul gratios cu care olguta imparte coliva pe strazi, farmecul ei fals schizoid indica o fina ureche muzicala .

cu riscul de a abuza de un spatiu care, desi public, nu-mi apartine, ma intorc pentru o problema de principiu, deci, esentiala.nimic nu exorcizeaza mai putin un exces decat un alt exces, cu exceptia aerului curat si a produselor bio, dar nu cred ca e cazul aici.mi-e perfect indiferent daca domnia ta si victor potra aveti de gand sa va scoateti ochii in proza, serenade duioase sau versuri alb/negre,dar nu-mi sunt deloc indiferente derapajele ignobile si lipsite de stil, oricine ar semna pentru ele, si sa nu va fie nici domniei voastre indiferent ca ceea ce trimite fetele pe forumurile de fete sunt fix genul asta de incaierari barbatesti, care ma fac sa ma intreb daca nu cumva cultura e doar un moft de loisir si nu un pattern de adn, cum credeam eu, suav si iluministic

v-am spus explicit ce-mi displace, va rog sa luati aminte

ce inseamna \"ireparabil\", mai exact?
tonul folosit imi pare, mai degraba, al cuiva amenintat cu rapirea copilului si indoctrinarea lui intr-o celula al-quaida ori secta transcedentala, cazuri reale si verosimil tragice, de altfel.
cu toata reverenta fata de un feeling paternel responsabil, inclin sa cred ca multa vreme de acum inainte, sansele ca mosii sa primeasca scrisori pioase cu cereri de iconite si apa sfintita in loc de cola sunt sensibil mai mici decat acelea ale unor campanii de festshopping cu obisnuitele istericale cu tavaleli din fata standurilor cu jucarii...
admit ca ingrijorarea ta nu este una trucata, dar cred ca pericolele reale sunt altele, nu cele zece porunci, oricat de stupid didactic s-ar enunta ele in scoala

pe planeta mea este o poveste despre cei care pun intrebari.dupa ce intrebarile sunt puse, ei orbesc si sunt opriti sa mai vorbeasca.dupa unii, un canon pagan.dupa altii, letargica oboseala.dupa ei insisi, numarul de aur, cautat in ecuatia umana.si asteapta asa, lipsiti de glas si de lumina lui pana cand intrebarile se intorc la ei, semn ca lumea, oricat de adanca, e rotunda in sinea ei , iar sinea ei se vrajeste iarasi si iarasi...
imi place povestea asta, imi place si povestea ta despre cum se pun cap la cap toate lucrurile si inca mai adanc decat atat

o hypnografie remarcabil de delicata, probabil cel mai aethereal erotism din cele inscrise in carnea cuvintelor limbii lui calin samarghitan, pentru care pana si majusculele par uneori excesiv de explicite

devoratio dei

hm...foarte putin probabil ca o rana sa se cangreneze la temperatura aceea, in cateva ore.mai probabil este sa-si fi sectionat artera femurala, iar hemoragia combinata cu hipotermia sa-l fi facut sa piara.

nu-mi plac scrierile in care mor caini.n-ati putea face ceva, va rog, sa nu moara chiar de tot? un alt catel?

un poem despre desvrajire si cauterizare, din care n-as taia ceva semnificativ si nici n-as aplica vreun pansament cu anestezic

intinderea untului pe paine e un ritual pretentios, imi place cum profanizezi cerul sub cutit, laurentiu