Devore amante

Am remarcat \"Exista o vreme a nepoeziei\". Asa este. E acesta vreme. De aceea remarc poezia adevarata. Scuze pentru eventuale interpretari. Miros poezia pentru ca o iubesc. Nu ma amagesc cu experiente. Doar daca din ele mustul curge limpede. Asa ca ma opresc sa remarc.

Ca de obicei te-ai ascuns în spatele cuvintelor provocându-ne să-ți feliem gândurile. Am citit-o de câteva ori și de fiecare dată mi s-a arătat altfel. Evadarea, așteptarea, visul, iubirea devoratoare, risipirea iubirii, toate le-ai redat aici într-un fel care m-a făcut pentru o clipă să cred că respir poezie.
Mi-a plăcut mult:\"Coboram în mine/să te caut/și erai/acolo cuminte\".
Ai grijă la scheletele de amintiri înșirate pe ață! Se pot deșira...

Maria

Liviu-Ioan, ai \"venit\" repede. Cred că între timp schimbasem \"albe oase\" în \"albe / schelete pe ață\". Ciudată și... nu știu cum, vremea aia a nepoeziei. Interpretările voastre sunt invitatele mele, căci ceea ce vedeți e interpretarea mea.

O respiri, Maria, o bei ca pe o apă. E altfel, depinde de unghiul privitorului. Eu o privesc din față și-ți spun: e exact așa. Ca niște aripi negre deschise. Strălucitor de negre.

...îmi amintește de Era și de piesele lor magnifice.
Între limbajul \"de carne\" și natura divină a spiritului palpăm \"raiuri de fluturi\" ori \"schelete pe ață\". Istoria scrisă \"direct\" pe piele \"întoarsă\". Este vremea devorării cu gust de amintiri; timpul desăvârșirii care transformă tot ce avem în \"aripi de cer\", pe retină.

o dimineață violet!

Bun regăsit, Raluca, n-ai mai scris de ceva vreme. Exact: între carne și spirit e spațiul în care se mișcă poezia asta.

Atmosfera \"spațiului creat\" îmi aduce aminte \"noptea\" în care m-am \"zvârcolit\" o vreme; a fost cea a poeziei. Nu, nu mai scris, și chiar dacă o voi mai face, cu siguranță va fi într-un alt registru.
Formația ERA,(Hymne, Misere mani, Divano, Madona, Sentire, Devore amante, etc.)la timpul \"prezent\", pentru unii spiritul ei rămâne veșnic.

cele bune

o hypnografie remarcabil de delicata, probabil cel mai aethereal erotism din cele inscrise in carnea cuvintelor limbii lui calin samarghitan, pentru care pana si majusculele par uneori excesiv de explicite

devoratio dei

O poezie țesută din lumini și umbre,
în care noaptea se pierde în părul iubitei (transformat în plasă pentru vise, într-un alt poem),în care \"luna este o invenție
a irișilor ei\".

Tot așa cum noaptea era izvorul din ochii negri ai altei iubiri.....

Zbor de fluturi paradisiaci, îmbătați de voluptate și lumină....

O contopire de inimi, de suflete într-o poezie care revelează și ascunde mistere profunde, inițiatice, ancestrale....

Raluca, îți urez atunci grabnică reînvelire în \"noaptea poeziei\".

Noemi, într-adevăr am încercat să stau cât mai departe de orice explictare, dar totuși să păstrez și sensul ascuns. Și asta numai un ochi atent închis putea să vadă.

Virginia, integralismul viziunii tale absolut mă încântă. Deja mă interpretezi și prin prisma celorlalte scrieri, căci da, toate sunt conectate între ele. Numai deja-inițiatul poate vedea calea inițiatică.

Cred ca o sa ma incumet sa-ti imbrac aceste versuri,
aureolate de taine, care ascund profunde sensuri existentiale,
cu cuvintele limbii lui Saint-Ex,
pe care observ ca-l apreciezi ca si mine......

Da, Virginia, pentru traducere trebuie să-ți dezvălui câteva \"mecanisme\" interioare. Acolo multe lucruri nu sunt ceea ce par, deși au perfect sens și așa. Dar accepțiunea secundă cred că e esențială, mai ales la \"Devore\". Doctorul, croitorul și... traducătorul au voie să vadă și poemul gol, nu?

si semnez acest bilet: \"Calin de Saint-Ex\".

Calin de Saint-Ex,
tu te referi la poem, eu la poezie; este acelasi lucru, diferind doar genul....
Vechii greci reprezentau frumusetea corpului omenesc,
in toata minunata ei goliciune.
Dumnezeu a zamislit primul cuplu edenic in aceeasi splendida goliciune.
Eu sunt convinsa ca poetul,( inteleg aici initiatul) reuseste sa vada poezia
in toata splendoarea dezvelirii sale de hainele cuvintelor si in toata stralucirea ei paradisiaca.

Insecta aceea numita calugarita, care-si devoreaza mirele dupa consumarea actului nuptial, devine in cazul tau, cred eu, poetul care se hraneste cu propria poezie, pe care o asimileaza, regasind-o apoi in adancul fiintei sale....

Comuniune si asimilare, osmoza perfecta intre poet si poezie....
Asa vad eu. Daca ma insel, corecteaza-ma!

Virginia, nu atât de mult eu pe ea, cât ea pe mine (și nu numai, că văd mai nou cum curg pooeziile cu titluri în latină, o contra-dovadă că ar fi o limbă moartă? Se pretează de minune poeziei). Poetul doar o intuiește în cele mai incredibile locuri, dar ea este cea care i se arată, altfel n-o poți găsi, umblând de bezmetic. Apoi el o îmbracă, o admiră, se îndepărtează, se apropie. E un fel de dans ritualic. Poate nu întotdeauna osmoză, căci de multe ori te rupi și-ți vine să urli, dar te întorci la ea întotdeauna. Și ea știe asta. O!, știe bine că nu poți fără ea.

Îmi amintesc de acei ochi de-ntuneric cu care tu o priveai,
în timp ce ea se despuia de cuvinte, ăpârându-ți în toată frumusețea goliciunii ei pline de lumini orbitoare....

Transfigurarea poetului în și prin lumină.....

Aș vrea să revin la cei doi termeni: poem și poezie. Termenii sunt sinonimi numai când se referă la un singur exemplar: un poem, o poezie.
Poezia cuprinde o sferă mult mai largă, ea este artă, creație, acea prințesă de nisip care se întrupează, dispărând subit,
tocmai când crezi că ai prins-o.....