Nistor Mircea-Iulian

A plecat din el toată greutatea Lăsând în urmă numai o paiață Ce-a atârnat, o vreme, întinsă numai într-o ață, Și nu mai are ura sau severitatea. Nu are chipul bun, ci trist mai e puțin Și

Am aruncat în urmă fețe Ce m-au primit în ochii lor, Să pot urca pe culmi semețe Ș-acuma golurile dor. Am prins de veste vântul Că poate gândul să-mi înfețe, Și folosindu-mi doar cuvăntul Am

În umbra unui scaun m-aș desfăta acum, Și printre perne roșii aș adormi puțin. În liniște de raclă și adieri îl țin, Nici vorbe nu aud, nici gânduri nu îmi spun. Se rupe un picior? L-oi pune pe

Un căluț amorezat, Ce tuleile i-au dat, S-a trezit de dimineață Scuturându-și coama deasă. Și plecând voios pe luncă, Pe când caii mari la muncă, Se gândea să nu aștepte Ca să dea damblaua-n

Un porc scăpat d-Ajun, Se gândea că stă degeaba, Puse bani și-și luă săpun, Ca să-și facă primeneala. Văzând el pe stapân că duce Apă și nutreț la bou, Vru\' săracul să s-apuce Să ajungă-n

Pentru mine poezia înseamnă un sentiment. Nu predomină în viață, dar devine exponent al acesteia. ============================================================ Mi-e frică de mine însumi. Cu cineva

\"Fetițele au o pornire firească să culeagă flori și stele. Dar stelele nu se lasă culese: astfel fetițele se aleg cu învățătura că există și dorințe care niciodată nu vor fi satisfăcute\" (Anatole

Sunt verde ca peretele camerei Ce curge încet la fiecare picur al vieții Ș-alungă căldura din lampa gândirii Ce-ngeață-n ideea de mult începută. Mă bucur la colțul de slană uitat De orice

Îți dau în dar Un mugur de păpădie, Promisiunea unei efemerități Ce se propagă prin suflarea plină de speranță. Și vreau să iau O jumătate de scoică, Demonstrația unei certitudini Care își

Ștrengărește se uita, De sub blana lui cea creață, Cum se spală pe lăbuțe, O pisică șugubeață. Și se furișă pitit, Printre tufe asortate, Cățelușul Aurică Ce era atent la toate. Vroia s-o

Pe marginea frunzei De rouă îmbătată S-adormi în patul mrejei De mine aruncată.

Veniți și cumpărați!!!!! E ultima bucată. Haideți, nu mă lăsați, Nu este încă-uscată. Mai poate bate tare Când vede-n prag iubirea, Poate dansa-n mare Când doarme-n noapte firea. E caldă,

Mă uit pe fereastră Prin perdeaua fină de mătase, Și văd urma ta pe nisip Înscrisă pe vecie. Cu vălul de amăgire albastră, Te văd alergând printre case Ce n-au sculptate vreun chip Și au

Lângă umbra unui dud Se opri un ursuleț, Ce avea tot părul ud Și maro, și foarte creț. Că abia scăpase hoțul De soldații unui stup Când vru să le-nhațe boțul Plin de muncă și

Gândăcelul se opri Să privească-un pic la soare, Căci nu mai putea căra De căldură și sudoare. Și găsi o umbră deasă Ș-alergă spre ea grăbit, Până când seara se lasă Mai avea mult de

¨Plutesc Urc sau cobor Când obosesc M-ascund sub pietre de dor¨ (¨Rezist¨ - Implant Pentru Refuz) În case mari de piatră Cu porți de fier și aur V-ascundeți fața acră Și gâtul de