Poezie
Elogiu unui scaun
domnului Cervantes, cu stimă
1 min lectură·
Mediu
În umbra unui scaun m-aș desfăta acum,
Și printre perne roșii aș adormi puțin.
În liniște de raclă și adieri îl țin,
Nici vorbe nu aud, nici gânduri nu îmi spun.
Se rupe un picior? L-oi pune pe rotile.
Și dacă timpul trece, postavul aruncându-l,
Din piei de cobre moarte, de soare ascunzându-l,
Voi face-o noua față, de nopți, iar nu de zile.
Caci el imi da puterea din pumnul de aramă
Ce sfarmă între unghii cristalurile fine,
Doar eu să mă aud, iar el să nu mai sune.
La urmă moartea mea va fi o mică dramă
Căci știe toată lumea și înc-o știe bine,
Din flacăra mea mare, doar scaunul rămâne.
001.245
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nistor Mircea-Iulian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Nistor Mircea-Iulian. “Elogiu unui scaun.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nistor-mircea-iulian/poezie/144510/elogiu-unui-scaunComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.