Nincu Mircea

precum o fiară, timpul m-a-încorsetat în mine. în brațe mă cuprinde cu mâinile-i obadă. rece, adânc, sinistru, un șarpe prin ruine, mă-închide în ființă ca ușa într-o poartă. pe scaunul de

Asemenea unor ruine am rămas fără mine. Fluture într-un insectar împietrit în culori de sine. Nesfârșirea în care m-ai cuprins în monumentul decor e umbră lipsită de lumină care se pierde în

Te rog, mă lasă să îmi scutur de pe umeri florile pline de ale fluturilor nuduri! Terebentine, aripile lor m-astupă când respir cu-aromate și insuficiente cupe de venin. Rămâi! Îmi stai

Prințesă cu chip de piatră purtând voal de parfum Sub cerul de stele se-așterne-albastră ca firul de fum. Din ochi cere milă, cu mâini scheletice parcă se roagă. Mantia-i ruptă poartă umbre lungi

Umbre năluci din piept de munte se ridică și alergând ca în gând acoperă lumina, nu este timp de plâns sau râs că într-o clipă întunericul din sine își împrăștie tina. Uitarea iată, strigă,

Piatra mea dintotdeauna și-a dorit să devină lumină. În pântec fiorul focului mereu a mistuit a sa ființă. Amintirea ei despre ceea ce avea să devină O păstrez în firul de praf ascuns în a mea

Două mâțe liberale miorlăiau în disperare În curtea mitropoliei sus pe streașina chiliei. Și din ce în ce mai tare, ca la zi de sărbătoare, Ba ghirolau și ba zorlau, noaptea toată

Despre cuvinte și a lor oseminte Nu trebuie să uităm că de va vrea Domnul cu timp și din pietre În carne și sânge le va îmbrăca Cu voia Sa. Despre zi și noapte, aer și ploi, Nu trebuie să

Frate, îți întind mâna ca un ram al primăverii: curată și rodnică. Îmbrățișare primește-o! Liană ce strânge, gură de leu strașnică, Spre a te aduce mai aproape de tot ceea simt și tot ce

Proorocul celor ce strigă-n pustie nu-i o poveste. Pietre de veacuri o știu. De aceea sunt pietre. Ele mărturisesc pe cel care va să vină și este Temelia acelora care ascund în rituri

starea împărtășirii are arome și miros de tămâie. suferind mută în lacrimi cu miros de iasomie este plină de erezii și îi crapă bumbii a blasfemie. starea împărtășirii este un cer plin de stele

Eram singur. Ceilalți nu mai contau. Pe mare valuri ridicau glasuri de ape multe. Mă durea în piept un dor ce nu îl știam și de pretutindeni cu noapte ne stropeau umbre. Corabia se torsiona ca

Moartea nu moare. Este eternă amintire. Moartea nu moare. Este viață ce vrea să respire. Moartea nu moare. Este umbra care trece printre morminte Căutând pe cine lipsește de prin

De câteva mii de ani m-am gândit să devin piatră Și am strâns în mine toate simțămintele dintr-odată. Am strâns din stelele cerului, din izvorul pământului, Până am simțit construindu-se-n mine

strâng clipele nopții în mâini ca pe o firavă pungă de plastic zgomotul frământărilor ei se adună infirm nopții, dar mie fantastic. pisoarul în care urinez se deschide cât o gură căscată când

Zid alb ridic unei seri cu străluciri târzii Din bumbi ce înfloresc în linie diformă, Prin ramuri îmi urzesc umbre pentru chilii Redefinind din gând ființa lor enormă. Un rid îmi încolțește în

Eu sunt sinele meu care mă port De-a lungul mării pe mai departe. Câteodată ochii îmi sunt paing de mort. Altădată îmi sunt adâncuri sparte. Nu știu de ce port în priviri oglindă, Ori de ce

Cel mai greu îmi este să suport clipele ce îmi umblă pe sub unghii. Când scapă careva, îmi pare că de acolo ies gândacii timpului Spre a pleca spre niciunde. Tocmai atunci îmi vine să strivesc

Într-o sticlă mică, mică, Cât o lampă de furnică, Printre valuri cât un munte Un vapor de niciunde Aproape se scufunda În furtuna ce-l lupta. Dincolo, lângă un câmp, Se-ntinde cât e de

Pentru tronul în care stau gândindu-mă la ziua de mâine Am dus lupte grele. Lupte despre care nu se va scrie nicicând. Cele mai rele au fost războaiele pe care le-am dus cu mine. Primul război

Pentru a desena un lutier Ai nevoie de o masă și de un scaun. Tu trebuie să stai dincolo de el. El într-o ramă de lemn ca de aur. Pe masă așezată o mandolină Fără suflare. Cu înălțime din

Mi-a spus îngerul: ”De zece ani te iubesc!” Apoi am trăit fericit. În fiecare dimineață din vremea aceea mă reprivesc În oglindă și mi se pare firesc să fiu La fel de nou și

Nefiind un nefilim, caut printre cuvinte expresii potrivite spre a exprima sentimentele mele cele mai sincere pentru persoanele pe care le iubesc, respect și le apreciez cu toată sinceritatea mea.