Poezie
Împrivire
1 min lectură·
Mediu
Privindu-mi chipul în oglindă
Îmi văd asemănarea.
Dar nu sunt eu, ci imaginea mea
Asemănătoare mie și fără ființă.
De câte ori îmi văd chipul
În oglindă mă simt un străin
Ce poartă imaginea chipului meu.
Și mă întreb:
Unde sunt când mă privesc?
Cum m-aș putea vedea pe deplin?
Cum poate pătrunde privirea ființa?
Din oglindă imaginea chipului meu
Mă privește în ochii fără să mă vadă
La fel cum sângele se întoarce la inimă
Fără să cunoască drumul
Întrebând mereu: e bine, e bine
Dacă fac la stânga sau la dreapta?
În oglindă toate privirile duc
Nesfârșit spre asemănare,
Pentru că în oglindă este chipul
Ca o linie pe care o caută
Inima imaginii primordiale.
00919
0